Alexandra Baltag

Iubirea perfectă nu există! 💋

Am scris ghiduri pe care aș fi vrut și eu să le citesc acum ceva timp.
Acum e mai ușor pentru tine să te regăsești, să te iubești! ➡️ https://stan.store/alexandrabaltag

Mă pricep foarte bine să păcălesc viața. Ea insistă că am o vârstă, eu insist că am 25. 🤭

Anii… Acum un an dansam, la o petrecere, cu un prieten drag. În urmă cu câteva zile, s-a dus să petreacă în locuri mai frumoase. Supraviețuisem, tot atunci, unei operații. Acum un an, cățelușul meu era bine; astăzi are epilepsie. Anul trecut spuneam că mă aflu în cea mai bună perioadă a vieții mele. Așa era. Așa este și acum. Acum un an îmi doream evoluție și am primit-o. Sunt într-un loc minunat, în care am voie să plâng și să înțeleg sensul vieții. Anul trecut, acel prieten insista să danseze cu mine și mă supăra. Astăzi mă gândesc cu recunoștință că am dansat împreună. Anii, indiferent de duritatea și frumusețea lor, devin nostalgie. Este frumos, uneori chiar minunat, să trecem prin ei. Să ne bucurăm de prietenii vechi și noi, de tot ce astăzi poate ne supără, fiindcă peste un an s-ar putea să nu mai existe. Astăzi e o zi grea, încărcată de emoții. Peste un an? nu știu, sunt împăcată cu tot!

🙏🏻🥺

În primul an de facultate am stat în gazdă la tanti Nuța

Un apartament de trei camere, cu mobilă veche, covoare persane pe jos, iar în camera mea, covor de lână. Eram o copilă de provincie care nici nu știa la ce stație de metrou e universitatea. Numărăm în gând fiecare stație ca să nu mă rătăcesc. Uneori mai uitam și coboram două-trei stații mai încolo, mă rătăceam subteran, dar nimeream până la urmă ieșirea. Mi-a fost greu? Am zis că e ușor și că pot - și, încet, am început să cred și eu asta.
În gazdă la tanti Nuța totul era diferit. Îmi găteam singură, locuiam în casă cu ea și cu încă o fată. Nu aveam voie să vin cu băieți sau persoane străine în casă și nici să mă întorc noaptea târziu. Tanti Nuța fuma mult, foarte mult, extrem de mult, și bea cafea ca pe apă. Îmi plăcea să îi ascult poveștile de viață și să o ajut la bucătărie. Învățam rețete noi de care nu auzisem niciodată: mâncare de măsline sau de castraveți murați. De la ea am învățat prima dată să fac zdrențe în ciorbă și să nu primesc nici zdrențe în viață.
Mi-a zis că sunt deșteaptă și că mă așteaptă un viitor strălucit. Am crezut-o. Știa ea ce zice.
Noaptea, când bătea vântul mai tare, geamul din camera mea se deschidea. Nu mă speriam prea tare. Mă trezeam, îl închideam la loc și adormeam fără probleme - mintea mea găsea deja, fără să-mi dau seama, povești în orice se mișca prin jur.
Acolo am suferit prima dată din dragoste și tot acolo mi-a și trecut. Acolo am făcut primul meu curs de coaching și m-am format al naibii de bine, pentru că acum am ce povesti următoarelor generații. Că în primul an de facultate „colega mea de cameră" nu a fost o altă studentă, nici părinții - a fost o bătrână care fuma mult, o străină pe care am ales-o coach și mentor al vieții mele.
Poate de-acolo am învățat, de fapt, cea mai importantă lecție din meseria mea: orice poveste, indiferent cât de modestă pare la prima vedere, cu siguranță se regăsește în ea materialul pentru ceva memorabil.

Storytellingul pune punctul pe i-ul de la Identitate, Impact, Inedit.