Maria Daniela Gavankar

Sunt Daniela Gavankar, psiholog, consilier de dezvoltare personală și coach și, de ani de zile, lucrez individual și în grup cu femei care își doresc să-și îmbunătățească relațiile.

Lucrez în special cu relația cu mama, pentru că, atunci când această relație începe să se așeze în interiorul nostru, se schimbă și felul în care ne raportăm la copii, la partenerul de viață și la noi înșine.

Rușinea de a merge la psiholog sau de a participa la un grup de dezvoltare personală încă ne ține acasă de multe ori, în tăcere, durere și în inacțiune.
Iar din acest motiv, ani la rând repetăm în relația cu propriii copii comportamentele care ne-au rănit când eram mici, deși ne-am promis că noi nu vom face niciodată la fel. Pentru ca, la fel cm circulă “Da sa pupe mama ca trece” circulă și “nerecunoscătorule, știi câte am făcut eu pentru tine? Nu mai pot”.
Cerem de la partener iubirea, validarea și siguranța pe care nu le-am primit în relația cu mama și suferim când el nu reușește să umple acel gol, fără ca noi să putem să ne oferim ce avem nevoie.
Ne simțim vinovate atunci când spunem „nu”, când ne alegem pe noi sau când punem limite, pentru că am învățat că iubirea înseamnă să ne sacrificăm, să nu deranjăm și să “lăsăm de la noi… ca să fie bine”.
Trăim cu impresia că „așa suntem noi”, când, de fapt, multe dintre reacțiile, fricile și alegerile noastre sunt mecanisme vechi de protecție, care pot fi înțelese și schimbate. Nu mai știm ce ne place sau ce vrem, doar știm ca suferim și vrem altceva!

Să ceri ajutor nu ca esti nebună, distrusă si nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine. Înseamnă doar că ai decis să nu mai lași durerea să vorbească în locul tau și să se transmită mai departe, dintr-o relație în alta și dintr-o generație în alta.

Femeia de azi nu participă la ședințe individuale sau la grupuri de dezvoltare personală pentru că este slabă ori pentru că nu se descurcă singură.

Participă pentru că vrea să înțeleagă de ce repetă anumite alegeri și să nu mai trăiască aceeași poveste cu alte personaje. Iși dorește să le ofere copiilor ei o mamă mai conștientă, nu una perfectă și vrea să construiască relații bazate pe apropiere, limite sănătoase și comunicare, nu pe vinovăție, sacrificiu și teamă. Adică, vrea să țipe mai puțin!
În plus, are nevoie de un spațiu în care să nu mai fie doar mamă, parteneră, fiică sau profesionistă, ci să poată să se cunoască și să fie așa cm simte.
Femeia asta înțelege că dezvoltarea personală nu este un lux, ci o formă de responsabilitate față de propria viață și față de oamenii pe care îi iubește.

Individual, o femeie poate pătrunde în profunzimea propriei ei povești, în ritmul și intimitatea de care are nevoie. Într-un grup de femei, descoperă că nu este singură, că și alte femei trec prin frământări asemănătoare și că vindecarea poate apărea și atunci când ne lăsăm văzute, auzite și susținute.
Iar pentru InspireYou avem cea mai frumoasă reducere acum și începem din toamnă!

Poate ca încă ești în pat și te gândești la viața ta, la ritmul tău și la cm să faci să dureze mai mult liniștea din jur!

De-a lungul timpului am întâlnit multe femei deștepte, muncitoare, generoase, frumoase. Fiecare a venit cu o poveste diferită, cu responsabilități diferite și cu răni pe care nu le vedea nimeni și nici măcar ea! Și totuși, dincolo de toate diferențele dintre ele, am observat ceva care se repetă aproape de fiecare dată: momentul în care o femeie simte că nu mai vrea și ca nu mai trebuie să explice, să demonstreze sau să joace un rol este și momentul în care începe să se întâlnească cu ea însăși.

Există întâlniri după care pleci acasă exact la fel cm ai venit. Și există întâlniri după care ceva din tine nu mai este la fel.
Și nu întotdeauna pentru că ai primit răspunsuri. Uneori, schimbarea începe în clipa în care ai curajul să-ți pui întrebări despre tine pe care le-ai amânat ani întregi.

„Am venit cu multe emoții și fără să știu exact ce caut. Plec însă cu sentimentul că m-am regăsit pe mine într-un loc în care nu mă mai căutasem de foarte mult timp. Iar aici m-am îmbrățișat pe mine, deși n-am știut niciodată ca pot face asta”.
Am păstrat acest mesaj pentru că descrie foarte bine ceea ce văd atât de des în grupurile mele. Momentele în care o femeie își spune „Cred că merit să am grijă și de mine.”
Poate că aceasta este cea mai frumoasă invitație pe care ne-o poate face o zi de weekend: să ne oprim un pic și să ne întrebăm și ce avem nevoie astăzi, nu doar ce avem de făcut mâine.

Tu când ai făcut ultima dată ceva care ți-a hrănit sufletul, nu doar lista de “trebuie”?

Vă doresc un weekend liniștit, cu mai multă blândețe față de voi înșivă. ❤️ Ceea ce îmi doresc și mie! ☺️

— Din Jurnalul femeii InspireYou. Începem din toamnă și te aștept cu drag. Și dacă ai întrebări despre InspireYou, scrie-mi! Acum avem prețul cel mai bun!

Bianca: Am ales să fiu cu voi în ultima zi din program InspireYou, și realizez un lucru. Nu mi-am luat din program ce mi-am propus eu la început, dar am primit ceva mult mai prețios. Am descoperit multe despre mine și despre familia mea. M-am înțeles pe mine, de ce sunt așa, cm am ajuns eu până aici.
Eu am luat-o de la capăt, pentru că trebuia să încep de la început cu totul. Și cm puteam să o iau de la capăt? Decât aflând adevărul! Și mi-am dat seama că este un proces lent, acesta de transformare, nu e rapid cm poate ne-am dori. Ca să te vindeci e nevoie de timp.
Mă felicit pentru că am avut curaj să mă uit înăuntru și să caut, și să o iau de la capăt!

Ana: Eu sunt foarte recunoscătoare pentru că mi-am dat voie să înțeleg că este lent procesul asta și că, de fapt, era fetiță din mine care voia repede, nu avea răbdare, era grăbită și cu “Da’ de ce trebuie să fiu eu cea care le face pe toate, de ce să fiu eu busola?” Cred că lucru cel mai important pe care mi l-am luat din programul asta este că am realizat că sunt matură, că sunt femeie. Că, da, am în mine și o fetiță, dar era prea mult fetița, și momentele în care ieșea la suprafață erau total nepotrivite. Sunt foarte recunoscătoare pentru că mi-am dat voie să ies la suprafață așa matură și femeie cm sunt, și e foarte valoros. Tot ce primesc acum, în viața asta, este pentru că mi-am dat voie să fiu femeie.

Am încheiat de curand programul care a început în mai și încă sunt emoționată datorita transformărilor și energiei în care am fost toate.

Este uimitor să ne dam voie să fim femei! Pur și simpu, uimitor!

InspireYou începe cu o nouă grupă în septembrie iar acum are cel mai bun preț!
Scrie-mi dacă a venit momentul să faci parte din experiența InspireYou! ❤️

“Ieri, în Parlamentul României, un fost ministru al Sănătății și actual deputat an ales să se refere la o femeie – medic primar endocrinolog și fost ministru al Sănătății – cu apelativul „epilatoare șefă”. Remarca a fost făcută de la tribuna Parlamentului, în timp ce în sală se râdea.”
A scris Andreea Raicu pe pagina ei!
Și apoi a continuat!
“Nu este doar o lipsă de respect față de o persoană.

Este încă o dovadă că, atunci când o femeie trebuie discreditată, prea des este redusă la stereotipuri și remarci misogine, în loc să fie combătută prin argumente.

Sunt convinsă că, în cazul unui bărbat, nimeni nu și-ar fi permis să îl umilească în același mod.

Și mai este ceva.

Folosind „epilatoare șefă” ca insultă, nu a fost jignită doar femeia căreia i s-a adresat. Au fost jignite și miile de femei care lucrează în saloane de înfrumusețare și își câștigă existența cu profesionalism și demnitate. Nicio profesie nu ar trebui folosită ca insultă.

Trăim într-o perioadă în care nu mai avem voie să trecem cu vederea astfel de comportamente. Nu pentru că femeile ar avea nevoie de privilegii, ci pentru că au dreptul la același respect.

Felul în care o societate vorbește despre femei spune totul despre cât de matură este.

Iar noi avem obligația să spunem clar, de fiecare dată: nu este acceptabil.

Nu este despre un partid.

Nu este despre o persoană.

Este despre standardele pe care alegem să le avem ca societate. Dacă tolerăm astfel de discursuri din partea celor care ne reprezintă, transmitem fiecărei fete și fiecărei femei că umilirea lor în spațiul public este încă acceptabilă.

Eu nu accept asta. Și sper să ajungă ziua în care niciuna dintre noi să nu mai fie nevoită să accepte astfel de comportamente. Pentru că respectul față de femei nu este negociabil. Este o măsură a nivelului de civilizație al unei societăți.”
Andreea Raicu

Eu sunt mega confuză în legătură cu generațiile de astăzi.
Voi le știți?

1. Generația X (aprox. 1965–1979)
Caracteristici:
– Crescuți în tranziția dintre comunism și capitalism
– Valori: independență, responsabilitate, muncă serioasă,
– Adesea sceptici față de autoritate,
– Loiali muncii.

2. Generația Y / Millennial (aprox. 1980–1994)
Caracteristici:
– Primii crescuți cu Internet,
– Flexibili, orientați spre dezvoltare personală
– Pun accent pe experiențe, nu pe posesii
– Mai puțină loialitate față de angajator, caută sens în muncă
– Crescuți de părinți critici sau perfecționiști (Generația X)

3. Generația Z (aprox. 1995–2009)
Caracteristici:
– Nativi digitali, conectați constant
– Caută autenticitate și diversitate
– Înclinați spre antreprenoriat, libertate
– Mai conștienți emoțional, dar și mai anxioși
– Adesea cresc cu părinți protectori (Millennials)

4. Generația Alpha (aprox. 2010-2024 )
Caracteristici:
– Cresc cu AI, tablete, educație digitală
– Foarte vizuali, atenție fragmentată
– Încă în formare – vor fi cei mai educați tehnologic

5. Generația Beta (2025-2039)
Urmeaza...

Cum vă descurcați cu etichetările?

“Ce faci? Bine!”
Tăcerile dor uneori mai tare decât certurile... ele se transformă în neglijare emoțională.
În multe cupluri mature, tăcerea se așeaza ca o pătură groasă între doi oameni care cândva nu se mai săturau să-și vorbească. Copiii au crescut, casa e așa cm si-ai dorit, cariera merge înainte, toate sunt la locul lor.

Și acum, fiecare așteaptă să fie văzut, să fie întrebat, să fie dorit, să fie iubit, să ceva...
Dar nimeni nu mai face niciun pas. E liniște în casă doar ca nu se mai simte iubirea.

În tăcere, fiecare se gândește dacă a greșit undeva, și se întreabă dacă e prea târziu să se mai întoarcă spre celălalt. Poate se gândesc și la despărțire, dar nu îndrăznesc să rostească. Pentru că e bine, totul e bine, în afara de iubire. Și atunci, ce rost mai are?

Nu lipsa iubirii destramă un cuplu!
Ci lipsa cuvintelor, a atingerilor simple, a privirii, a glumelor. „Mi-e dor de tine” se transformă în “Ai luat ouă?”

Pentru că liniștea doare, și doar curajul de a schimba lucrurile începe vindecarea. Să te uiți cu vulnerabilitate la tine și la omul din viața ta, e un act de mare curaj, să ai puterea să aduci ce lipsește, să înțelegi ce aștepți și ce poți să faci ca să se întâmple asta, să înțelegi al cui e dorul și golul, și care e drumul tău spre tine și spre voi.

Fiecare așteaptă: "dacă tu... primul, apoi și eu...! Dar intâi tu!
Dacă tu ești romantic, voi și și eu.
Dacă tu ești implicat, voi fi și eu.
Dacă tu spui, voi spune și eu.
Și până atunci, fiecare așteapta, fară să isi dea seama că nici el nu mai face nimic!

“Stai să văd dacă mă lasă soțul!”
Într-o relație matură, există o diferență mare între a ține cont de nevoile și dorințele partenerului și a simți că trebuie să îi ceri voie pentru a-ți trăi propria viață.

Respectul înseamnă să comunici, să iei în considerare impactul deciziilor tale asupra relației și să cauți soluții care îi includ pe amândoi. Controlul însă începe atunci când autonomia unuia depinde de aprobarea celuilalt. Și nu doar femeile slabe cer voie. Chiar și cele mai puternice femei pot fi în situația de a spune “al meu nu e de acord să ies în oraș fără el”, “pe mine soțul nu mă lasă să merg la ai mei”, “soțul meu nu vrea ca eu să am banii mei” etc.
Important este că niciunul dintre aceste lucruri nu este, în sine, o dovadă de abuz. Diferența o face însă dinamica relației. Într-un cuplu sănătos se discută, se negociază și se stabilesc limite reciproc acceptate. Într-o relație de control, unul decide, iar celălalt se conformează de teamă, vinovăție sau pentru a evita conflictele.
Din acest motiv merită să ne întrebăm ce ascunde formularea: „Mă lași și pe mine să…?”. Este o expresie a politeții sau o obișnuință învățată? Sau reflectă convingerea că dreptul de a decide asupra propriei vieți aparține altcuiva?

Într-un cuplu format din doi adulți, nu este nevoie de permisiune pentru a exista, ci de dialog, respect și asumarea responsabilității pentru propriile alegeri. Partenerii nu își acordă unul altuia libertatea, dar ei o recunosc și o respectă, fac lucruri împreună și separat și își lasă loc să trăiască, să respire, să se dezvolte!
O relație sănătoasă nu se construiește pe raportul „îți dau voie”, ci pe încrederea că fiecare poate spune atât „voi face asta”, cât și „cum vezi tu acest lucru?”, fără teamă, fără vinovăție și fără jocuri de putere. Acolo unde există respect autonomia și apropierea nu se exclud, dar se susțin reciproc.
Doar ziceam!

„Nu-mi trebuie acum… și nici nu e urgent… Mai bine iau ceva pentru copii sau pentru casă.”
Așa sună vocile din capul femeii românce de 40+, crescută cu ideea că banii se cheltuie doar pe lucruri „utile”, nu pe plăceri. Că e rușinos sa te rasfeti, că „dacă ai, pui deoparte pentru zile negre, nu arunci pe prostii”.

Chiar dacă azi câștigăm bine, chiar dacă muncim enorm, când vine vorba despre noi, ne blocam.
Vreau rochia aia frumoasă, dar mă simt vinovată.
Îi place parfumul acela, dar… „nu e momentul”.
La fel cu orice cercel, brățară, retreat, curs, pantof, tablou, city break-ul sau măcar cafeaua cu fetele. La fel chiar și cu buchetul de la piață care costă 30 de lei.
Adevărul e că uneori nu banii lipsesc, ci permisiunea interioară de a-ți lua și lucruri care îți bucură sufletul.
Generații întregi de femei au fost învățate că iubirea se dovedește prin sacrificiu, nu prin bucurie, ca banii se țin pentru zile negre și ca ceilalți sunt prioritari.
Că doar dacă „meriți cu adevărat” poți primi. Și poate doar după ce leacul pentru cancer. Altfel, nu!
Și chiar și atunci… doar ce trebuie. Nu ce îți place. Deci, aproape că nici nu mai știm ce ne place. Ne cumparam carti, pentru ca stim ca ele erau acceptabile si pentru parinti. In rest, mai nimic.

Nu mai știi când toate dorințele tale au fost trecute pe lista de "prostii", dar poate a venit vremea să le scoatem de acolo, pentru că unele chiar sunt utile, necesare, unele de supraviețuire chiar.

Daca în vremea părinților, tot ce era despre plăcere era "prostie" (în afara de facturi, hrană și hainele copiilor), astăzi noi ne putem face alte liste.
Și las aici întrebarea pentru tine:

Tu ce ai scoate astăzi de pe lista de "prostii" și ai pune-o pe lista de "necesare"?

Și te invit la InspireYou unde lucram și relația cu părinții, și pe cea cu banii. 😍

Incepem din toamna!
Dacă vrei detalii, scrie-mi și abia aștept să ne cunoaștem!
❤️

“Fac totul și totuși nu mă ascultă și nu mă respectă nimeni!”
Astăzi vreau să îți las aici 3 lucruri care ii pot ține pe oameni nefericiti, indiferent de cât de mult muncesc sau dăruiesc!

Felul în care ne raportăm la noi și la ceilalți, încrederea în noi și nivelul de merit determină ce primim de la oameni și de la viață.
Primul este să iei totul personal. Când fiecare cerere, observație, refuz sau dezacord este perceput ca un atac la adresa valorii tale, îți consumi energia apărându-te în loc să crești. Oamenii nu acționează, de cele mai multe ori, împotriva ta, ci din propria lor realitate iar dacă tu te opui sau auzi sau să înțelegi rămâi pe loc și nu te miști înainte.

Al doilea este rigiditatea. „Așa sunt eu” poate părea autenticitate, dar de multe ori este doar rezistență la schimbare, rigiditate și renunțarea la a te mai dezvolta. O viață mai bună cere flexibilitate, disponibilitatea de a învăța și curajul de a renunța la tipare care nu iti mai folosesc!

Al treilea este orgoliul. Mândria excesivă te împiedică să ceri ajutor, să recunoști că ai greșit sau să înveți de la oameni care pot contribui la evoluția ta. Iar acolo unde orgoliul conduce, dezvoltarea se oprește. Dintr-un ego mare nu poti construi relații armonioase!

Prosperitatea și liniștea nu apar doar din ceea ce faci, ci și din ceea ce alegi să lași în urmă. Când lași în urmă încăpățânare, rigiditate și victimizare, oamenii se vor îndepărta indiferent de cat de mult muncești pentru ei sau le oferi!
Iar maturitatea emoțională se referă la capacitatea de a te uita la tine, de a înțelege, de a fi deschis la schimbare și dezvoltare, chiar dacă tu crezi, poate, ca doar ei greșesc, nu te respectă sau nu te iubesc!

Doar ziceam!
Silvia Nicolae - Ghid Camino de Santiago