Recicleaza DEEE

Recicleaza DEEE

Share

Totul despre deșeuri electrice și electronice: ce sunt, de ce și unde ne debarasăm corect de ele

10/08/2026

Avem dreptul la reparare. Dar avem și unde să reparăm?

România transpune Directiva europeană privind dreptul la reparare. Este un pas important, dar legea, singură, nu va face repararea mai ușoară.

Ca un drept să funcționeze în viața reală, consumatorul trebuie să știe unde găsește un reparator, cât costă intervenția, dacă există piese, ce poate face dacă producătorul refuză și dacă există vreun sprijin pentru costul reparației.

Problema este că economia noastră funcționează încă, în mare parte, pe modelul „cumpără – folosește – înlocuiește”, nu pe „întreține – repară – folosește mai mult”.

Iar în multe localități, atelierele de reparații sunt puține, greu de găsit sau au dispărut. Meseriile tehnice au nevoie de susținere, service-urile mici au nevoie de acces la piese, informații și instrumente, iar consumatorii au nevoie de soluții accesibile.

De aceea, dincolo de transpunerea Directivei, România are nevoie de o politică publică pentru reparare: coordonare între autoritățile centrale și locale, formarea reparatorilor, dezvoltarea unei rețele de service-uri, stimulente economice, centre de reutilizare și indicatori care să arate dacă produsele chiar rămân mai mult timp în utilizare.

Autoritățile locale pot avea aici un rol important: spații pentru ateliere și Repair Cafés, parteneriate cu școli profesionale, centre de reutilizare și soluții locale prin care produsele să fie evaluate înainte de a ajunge deșeuri.

Pentru că un produs reparat nu devine DEEE. Înseamnă prevenirea generării deșeurilor, economisirea resurselor și, în același timp, locuri de muncă și servicii locale.

Economia circulară nu înseamnă doar să reciclăm mai bine ceea ce aruncăm. Înseamnă să facem posibil să aruncăm mai puțin.

Iar dreptul la reparare poate fi una dintre cele mai concrete modalități prin care facem asta. Mai multe detalii în link-ul din comentariu.

14/07/2026

🔧 Dreptul la reparare este încă incert în România

În timp ce Uniunea Europeană promovează repararea produselor ca alternativă la înlocuire, România se află încă în etapa în care trebuie să transforme acest drept într-o realitate pentru consumatori.

De la accesul la piese de schimb și informații tehnice, până la dezvoltarea unei infrastructuri de reparații, mai sunt multe provocări de depășit iar termenul de transpunere a legislației europene este în 2 săptămâni: 31 iulie 2026.

Un sistem funcțional al dreptului la reparare înseamnă:
♻️ mai puține deșeuri electronice;
💰 economii pentru consumatori;
🌍 utilizarea mai eficientă a resurselor și un pas concret către economia circulară.

Află care sunt provocările și ce soluții sunt propuse pentru ca acest drept să funcționeze și în România în articolul din comentariu.

Până la transpunerea Directivei UE, atât producătorii, cât și consumatorii nu știu ce reguli se vor aplica în realitate.

22/06/2026

📱🔋 Bateria telefonului nu mai ține ca la fel de mult ca la inceput? Înainte să cumperi un telefon nou, merită să te întrebi: poate fi schimbată bateria?

Noile reguli europene merg tot mai mult în direcția produselor mai durabile, mai reparabile și mai ușor de folosit pentru mai mult timp. Pentru consumatori, asta înseamnă mai multe informații, acces mai bun la reparații și mai multe opțiuni înainte ca un telefon să devină deșeu. Noile reguli vor fi aplicate in curand! Ce inseamna?

✅ Repară, atunci când se poate
✅ Schimbă bateria în siguranță, la un service de încredere
✅ Predă separat telefonul vechi sau bateria uzată
✅ Caută cel mai apropiat punct de colectare pe Harta Reciclării

Un telefon folosit mai mult timp înseamnă mai puține resurse risipite și mai puține deșeuri electrice generate prematur.

👉 Citește articolul complet in link-ul din primul comentrriu

09/06/2026

📱🔌 Ai și tu un sertar cu telefoane vechi, încărcătoare, cabluri, căști, telecomenzi, becuri arse sau jucării cu baterii?

Chiar dacă par obiecte mici, multe dintre ele sunt deșeuri de echipamente electrice și electronice — DEEE — și nu trebuie aruncate la gunoiul menajer.

În aceeași categorie intră și obiectele mai puțin evidente, cm sunt încălțările de copii cu LED-uri sau jucăriile care funcționează cu baterii.

✅ Strânge-le separat acasă
✅ Predă-le gratuit într-un magazin mare care vinde echipamente electrice și electronice
✅ Sau intră pe Harta Reciclării și găsește cel mai apropiat punct de colectare

Un obiect mic nu înseamnă un impact mic. Prin colectare separată, contribuim la recuperarea resurselor și la reducerea deșeurilor care ajung unde nu trebuie.

👉 Citește articolul complet în comentariu

25/05/2026

🔋 Când bateria obosește, produsul nu ar trebui să ajungă la deșeuri.

Telefonul, tableta, mașina de spălat sau alte aparate pe care le folosim zilnic pot avea încă mulți ani de viață, chiar dacă o piesă importantă se strică sau bateria nu mai ține ca la început.

Noile reguli europene pun tot mai mult accent pe dreptul la reparare, pe accesul la piese de schimb și pe posibilitatea de a înlocui mai ușor bateriile și alte componente esențiale.

De ce contează?

✅ economisim bani
✅ folosim produsele mai mult timp
✅ reducem presiunea asupra resurselor naturale
✅ contribuim la prevenirea generării deșeurilor electrice și electronice

Un produs bun nu mai înseamnă doar design, cameră performantă sau funcții noi. Înseamnă și: poate fi reparat? are piese disponibile? bateria se poate înlocui?

Am scris mai multe despre ce înseamnă aceste schimbări pentru consumatori și producători în articolul din comentariu. 👇

28/04/2026

Hai să fim sinceri:

Nu lipsa soluțiilor ne ține pe loc.
Ci lipsa asumării.

Economia circulară nu începe în strategii.
Începe în sertarul tău.

👉 Ai un telefon vechi?
👉 Un laptop stricat?
👉 Un cablu pe care „îl mai ții”?

Nu sunt „lucruri”. Sunt resurse blocate.

Întrebarea nu e dacă sistemul funcționează.

Întrebarea e: noi funcționăm în el?

Pericolul din sertar. De ce nu e bine să păstrezi telefoanele vechi - Știrile ProTV 22/04/2026

Emisiunea IlikeIT din 4 aprilie s-a concentrat pe pericolul din sertar, și anume de ce nu e bine să păstrezi telefoanele vechi.

Reciclarea este și modul prin care gadgeturile noastre de ieri devin piesele celor de mâine. Plus că, sincer, e mai bine să le reciclăm decât să așteptăm să se umfle bateriile prin dulapuri.

Pericolul din sertar. De ce nu e bine să păstrezi telefoanele vechi - Știrile ProTV Pericolul din sertar. De ce nu e bine să păstrezi telefoanele vechi

16/04/2026

🔌 Ce se întâmplă cu electronicele și electrocasnicele după ce nu le mai folosim?

În noul nostru articol explicăm, pe înțelesul tuturor, cm funcționează managementul DEEE în România: ce este „timbrul verde”, ce înseamnă răspunderea extinsă a producătorului, de ce sunt importante centrele fixe de colectare și care este rolul fiecăruia dintre noi.

Deșeurile electrice și electronice nu trebuie aruncate la gunoi. Ele trebuie predate separat, în puncte autorizate, pentru a fi colectate și tratate corect.

📖 Citește articolul și află cine răspunde pentru gestionarea DEEE în România și de ce responsabilitatea este împărțită între producători, autorități și cetățeni.

27/03/2026

Statul dublează penalitatea. Cetățeanul plătește.

AFM vrea să dubleze penalitatea pentru necolectarea deșeurilor de ambalaje și electrice. Problema este că vina pentru lipsa infrastructurii și pentru serviciile care încă nu funcționează cm trebuie aparține, în mare măsură, autorităților locale. Dar nota de plată nu ajunge la ele. Ajunge la cetățean.

Când penalitatea crește, cresc și costurile din sistem. Iar aceste costuri se transferă mai departe în prețul produselor. Asta înseamnă că Timbrul Verde pentru o mașină de spălat se poate dubla odată cu penalitatea.

Pe scurt: cetățeanul plătește mai mult, fără să primească automat mai multe puncte de colectare, servicii mai bune sau un sistem mai simplu.

Dacă vrem rezultate reale, soluția nu este doar sancțiunea. Soluția este să construim ce lipsește:
✅ centre de colectare accesibile
✅ acoperire națională a serviciilor
✅ campanii clare de informare
✅ un sistem de coordonare eficient și transparent
✅ reguli bazate pe realitatea din teren

Nu poți cere performanță de la un sistem pe care nu l-ai construit încă.

Nu cetățeanul ar trebui să plătească pentru întârzierile și nefuncționarea sistemului. Link in comentariu

16/03/2026

Noile reguli europene privind bateriile aduc o schimbare importantă și pentru consumatori: unele produse, precum telefoanele, tabletele, căștile audio portabile, aspiratoarele fără fir sau periuțele electrice, vor trebui să fie concepute astfel încât bateria să poată fi înlocuită mai ușor.

Asta înseamnă produse mai ușor de reparat, o durată de viață mai mare și mai puține situații în care un aparat devine inutil doar pentru că bateria nu mai funcționează bine.

Este un pas important pentru o economie circulară reală, în care nu doar colectăm și reciclăm, ci și folosim produsele mai mult timp.

Și, dincolo de reglementări, să nu uităm esențialul: bateriile nu se aruncă la gunoi, ci se colectează separat.

Articolul în comentariu

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address

Aromei 88A
Bucharest
031181

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Recicleaza DEEE posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Subscribe

We will notify you when anything happens in Bucharest.