Winter Times

Winter Times

Share

Trupa The Gears s-a născut din dragostea pentru muzică a doi rotarieni – Ovidiu și Dan. Ne dorim, ca în memoria lui Ovidiu să cream această „Scenă virtuală”.

Ei au cântat pentru prieteni și pentru cauze caritabile - au sprijinit excelența, au ajutat persoane defavorizate, au bucurat și alinat suflete. „Scena virtuală”
„Nu este un fapt izolat ca educația unui tânăr să fie măsurată și în coordonate artistice, de aceea este statornicit că la Timișoara există o școală de artă, o instituție care dă comunității tineri capabili de a iubi, de a se exprima și experimenta arta, de a se bucura și a bucura pe alții prin arta lor.
Însă pandemia a afectat și acest proces de educație cultural-artistică prin lipsa unuei componente importante: publicul. Concertele, spectacolele și audițiile nu s-au mai ținut, astfel finalitatea muncii elevilor nu a mai existat, motivația studiului zilnic (necesar performanței artistice) fiind grav afectată. Ne gândim să găsim o modalitate prin care să readucem pasiunea studiului și exprimarea emoției artistice. Pentru aceasta avem nevoie de aparatură de înregistrare și transmitere live a evenimentelor cultural-educative din sala de concerte, construind astfel o scenă virtuală în care elevii să simtă firoul scenei/actului artistic. ”
Daniel Zah, Director al Liceului de artă „Ion Vidu”

După câte știm, trupa The Gears s-a născut din dragostea pentru muzică a doi rotarieni – Ovidiu Cojerean și Dan Costineanu. Povestea a început la un Crăciun, Crăciunul lui 2013, pe scena Liceului de Artă Ion Vidu și a ajuns azi la Winter Times ediția a VIII-a. În tot acest timp, The Gears a cântat pentru prieteni și pentru cauze caritabile - a sprijinit excelența, a ajutat persoane defavorizate, a bucurat și alinat suflete. Din păcate astăzi, Ovidiu nu mai e lângă noi fizic, însă spiritul lui va coordona în continuare trupa. Gândurile și ideile noastre de proiecte se îndreaptă spre liceul unde „muzica” e la ea acasă – Liceul Ion Vidu. Proiectul este gestionat de Rotary Club Timișoara Ripensis și se înscrie în sfera proiectelor de susținere a excelenței. De peste 15 ani această echipă inimoasă a rămas credincioasă principiului de a „servi mai presus de sine”, punând în practică câteva zeci de proiecte adresate comunității timișene în valoare de peste 1.000.000 euro. Necesarul de început este format din:
- O cameră foto/video performantă + trepied cu stabilizare;
- Un recorder digital;
- Un set de lumini de scenă;
- Buget aproximativ – 15.000 lei;

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Timisoara?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Website

Address

Timisoara

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Winter Times posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Subscribe

We will notify you when anything happens in Timisoara.