Marius Rîpan
Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Marius Rîpan, City Hall, Vatra Dornei.
🚧 Continuăm să modernizăm infrastructura rutieră din Vatra Dornei!
Lucrările de asfaltare de pe strada Oborului, una dintre ultimele străzi cuprinse în proiectul finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, sunt în plină desfășurare.
Mai multe străzi din municipiu au fost deja modernizate prin această investiție, iar astăzi ne apropiem de finalizarea acestui proiect important. Știm însă că mai sunt și alte străzi care au nevoie de reabilitare, iar acestea rămân în atenția administrației locale, urmând să fie abordate pe măsură ce vor fi identificate și atrase noi surse de finanțare.
Le mulțumim tuturor locuitorilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe parcursul lucrărilor și ne cerem scuze pentru disconfortul temporar creat.
30/06/2026
🕯️Primăria Municipiului Vatra Dornei își exprimă profundul regret față de trecerea la cele veșnice a domnului colonel (r) Ioan Abutnăriței, personalitate marcantă a vieții culturale dornene, cercetător pasionat al istoriei Bucovinei și promotor neobosit al valorilor românești.
Timp de decenii, domnul Ioan Abutnăriței și-a dedicat întreaga activitate cercetării trecutului, păstrării memoriei istorice și promovării identității culturale a Bucovinei. Militar prin formație și istoric prin vocație, a lăsat în urmă o impresionantă operă publicistică, numeroase studii și lucrări dedicate comunităților bucovinene, devenind o voce respectată atât în Vatra Dornei și județul Suceava, cât și dincolo de granițe, în rândul românilor din nordul Bucovinei.
Prin erudiția, modestia și patriotismul său, a contribuit la păstrarea și valorificarea patrimoniului istoric și spiritual al acestor locuri, fiind un reper pentru generații de cercetători, scriitori și iubitori ai culturii. Activitatea desfășurată în cadrul publicațiilor culturale și participarea la numeroase manifestări dedicate istoriei și identității românești rămân o moștenire de neprețuit pentru întreaga comunitate.
Municipiul Vatra Dornei a pierdut un om de aleasă ținută morală, un intelectual autentic și un adevărat ambasador al valorilor Bucovinei, a cărui contribuție la viața culturală a orașului nostru va dăinui prin tot ceea ce a construit și a lăsat generațiilor viitoare.
În aceste momente de grea încercare, adresăm sincere condoleanțe doamnei profesoare Paraschiva Abutnăriței, fiului Ionuț, întregii familii îndoliate, precum și tuturor celor care l-au cunoscut, apreciat și prețuit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar amintirea sa să rămână veșnic vie în memoria comunității dornene!
07/04/2026
📢 START VOT! Țara Dornelor a reușit o performanță remarcabilă: avem 4 finaliști în cea mai importantă competiție turistică din România, Destinația Anului. Din cele 10 destinații calificate ale județului Suceava, aproape jumătate reprezintă Țara Dornelor.
Susține-ne prin vot la următoarele categorii:
✅ Țara Dornelor – categoria Tărâmuri fermecate
✅ Vatra Dornei – categoria Stațiuni Turistice
✅ Ciocănești – categoria Sate de poveste
✅ Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” Vatra Dornei – categoria Landmark – Embleme ale turismului
Acesta este rezultatul muncii întregii comunități și un prilej de colaborare între OMDTD, AETD și Visit Vatra Dornei pentru a pune regiunea noastră pe cea mai înaltă treaptă a podiumului!
🗳️ CUM VOTEZI? (7 – 25 Aprilie)
Mobilizarea fiecăruia dintre noi este esențială. Urmează acești pași simpli:
1️⃣ Accesează link-ul: https://www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza
2️⃣ Alege favoriții. Votează în minimum 5 categorii din cele 11 disponibile.
3️⃣ Introdu adresa de e-mail în josul paginii și apasă butonul „Trimite vot!”.
4️⃣ VALIDARE (obligatoriu). Confirmă votul prin link-ul primit pe e-mail.
Distribuie postarea și invită-ți prietenii să voteze! 🤜🤛
28/01/2026
Astăzi am avut onoarea de a primi la Vatra Dornei o delegație mixtă româno-americană, formată din specialiști în cooperare civil-militară (RO) și Afaceri Civile (USA).
I-am întâmpinat atât în Sala Oglinzilor, cât și în biroul meu, unde am avut discuții deschise și constructive despre comunitatea noastră și despre posibilități de colaborare.
Delegația americană a fost condusă de Căpitanul Joseph H. Wiltse, Șeful Echipei de Afaceri Civile, iar din partea Armatei Române am fost onorați de prezența doamnei sublocotenent Alina Pavel de la Batalionul 1 CIMIC, precum și de căpitanul Gabriel Proca, locțiitorul comandantului, alături de plutonierul major Adrian Niga, din cadrul UM 01037 Vatra Dornei.
Le-am prezentat orașul nostru așa cm îl știm și îl iubim: cu potențialul său economic, cu viața socială, grija pentru mediu, infrastructura și istoria care ne definesc.
Echipa de Afaceri Civile activează în cadrul Parteneriatului Strategic România–SUA, pentru a sprijini cooperarea dintre forțele militare și comunitățile locale și pentru a contribui la siguranța și stabilitatea regiunii Mării Negre — un obiectiv important și pentru noi, la nivel local.
Le mulțumesc pentru vizită și deschidere, pentru dialogul relaxat și sincer și îi asigur de toată colaborarea si deschiderea municipiului nostru și în demersurile viitoare
📢 Ședință ordinară a Consiliului Local Vatra Dornei – 29 ianuarie 2026
Primăria Municipiului Vatra Dornei informează cetățenii că ședința ordinară a Consiliului Local va avea loc:
🗓 Joi, 29.01.2026
⏰ Ora 14:00
📍 Sala de Conferințe a Primăriei Municipiului Vatra Dornei
💻 Consilierii pot participa și online, prin platforma Zoom, dacă nu pot fi prezenți fizic.
Ședința este convocată prin Dispoziția Primarului nr. 22/20.01.2026.
⸻
📑 Proiectul ordinii de zi
I. 𝐀𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐫𝐛𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞:
• ședinței ordinare din data de 17.12.2025;
• ședinței de îndată din data de 08.12.2025;
• ședinței de îndată din data de 29.12.2025.
II. 𝐏𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐡𝐨𝐭𝐚̃𝐫𝐚̂𝐫𝐞:
1️⃣. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor (PAAR) pentru anul 2026.
2️⃣. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de asigurare a resurselor umane, materiale și financiare necesare gestionării situațiilor de urgență pentru anul 2026.
3️⃣. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al Municipiului Vatra Dornei a cotei de 1/2 din suprafața de 447 mp teren, situat în Str. Gladiolelor, f.n., județul Suceava.
4️⃣. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat a suprafeței de 100 mp teren, situat în Str. Argestru, f.n.
5️⃣. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat a suprafeței de 46 mp teren, situat în Str. Aleea Dornelor, f.n.
6️⃣. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat a suprafeței de 12 mp teren, situat în Str. Schitului, f.n.
7️⃣. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat a suprafeței de 167 mp teren, situat în Str. Zimbrului, f.n.
8️⃣. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat a spațiului de 15,9 mp situat în Str. Vasile Litu nr. 5, etaj 1, precum și a terenului de 253 mp situat la aceeași adresă.
9️⃣. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat a suprafeței de 59 mp teren, situat în Str. Calea Transilvaniei, Municipiul Vatra Dornei.
🔟. Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației imobilului (construcție și teren aferent) din Str. Mihai Eminescu nr. 50A, fostă Școală Gimnazială nr. 4, cu trecerea acestuia în domeniul public al statului și darea în administrare către Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava (U.M. 0925).
1️⃣1️⃣. Proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar pentru Asociația Creștin Filantropică „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”, pentru plata cheltuielilor cu energia termică aferente lunii decembrie 2025.
1️⃣2️⃣. Proiect de hotărâre privind acordarea avizului pentru autorizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Autostrada Baia Mare – Suceava, Lot 2, Bistrița – Vatra Dornei”.
1️⃣3️⃣. Proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile înregistrate sub nr. 421/12.01.2026, formulată împotriva HCL nr. 328/2025.
1️⃣4️⃣. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului, a cheltuielilor și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul: „Regenerarea urbană integrată a zonei istorice cu circulație turistică, a Parcului Băilor și restaurarea clădirii de patrimoniu «Izvorul Sentinela»”, finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, Prioritatea 7.
1️⃣5️⃣. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați (PTh) și a cheltuielilor actualizate pentru obiectivul: „Creșterea eficienței energetice a clădirii – sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 4 și a laboratoarelor adiacente”.
1️⃣6️⃣. Proiect de hotărâre privind subvenționarea costurilor pentru microciparea și sterilizarea câinilor cu stăpân aflați pe raza UAT Municipiul Vatra Dornei.
1️⃣7️⃣. Proiect de hotărâre privind încheierea unui contract de întreținere viageră între UAT Municipiul Vatra Dornei și doamna Potângă Glafira.
1️⃣8️⃣. Proiect de hotărâre privind încheierea unui contract de întreținere viageră între Municipiul Vatra Dornei și doamna Ciubotariu Virginia.
1️⃣9️⃣. Proiect de hotărâre privind modificarea Contractului de administrare nr. 33922/19.12.2024 al fondului forestier, încheiat cu Direcția Silvică Suceava – O.S. Dorna Candrenilor.
2️⃣0️⃣. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 230/23.10.2024 referitoare la constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.
2️⃣1️⃣. Proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 25.000 lei pentru organizarea concursului de schi alpin și snowboard „Cupa Veverița 2026”.
2️⃣2️⃣. Proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgență domnului Moisa Iulian Mihai, pentru efectuarea unui tratament medical.
2️⃣3️⃣. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului, cheltuielilor, acordului de parteneriat și indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul:
„Creșterea eficienței energetice a clădirii – sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 4 și a laboratoarelor adiacente”, finanțat prin PR NE 2024 – Prioritatea 3.
III. 𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̃𝐫𝐢:
✅ Informare privind Circulara nr. 31/05.01.2026 a Instituției Prefectului – Județul Suceava.
✅ Informare privind constituirea dreptului de proprietate pentru Semeniuc Constantin Ionuț și Nediță Maria Mădălina, Str. Lucian Blaga nr. 10.
✅ Informare privind constituirea dreptului de proprietate pentru Botoș Ancuța, Str. Petreni nr. 16.
IV. 𝐃𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐞.
PRIMAR,
Marius Vasile Rîpan
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Marius Rîpan posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.