Darius Neag

CÂND OAIA NU MAI VREA SĂ FIE HRĂNITĂ....

Se vorbește mult despre pastori care nu studiază, care predică superficial sau care ajung la amvon fără să fie pregătiți. Și este corect să fie semnalat acest lucru.

Dar există și o altă realitate despre care aproape nimeni nu vrea să vorbească: există și oi care pur și simplu nu vor să fie hrănite.
Poți avea înaintea ta un pastor care a studiat ore întregi, a pregătit cu grijă Cuvântul și dorește să zidească biserica, dar nimic din toate acestea nu va folosi celui care vine la biserică fără foame spirituală.

Sunt oameni care dorm în timpul predicii, verifică încontinuu telefonul, vorbesc, se distrag și se uită la ceas, așteptând ca predica să se termine. Vor o predică scurtă, nu pentru că ar fi mai biblică, ci pentru că Cuvântul lui Dumnezeu a devenit o povară pentru ei.

Biblia îl confruntă și pe cel care ascultă. Iacov spune: „Primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi” (Iacov 1:21).
Isus repeta: „Cine are urechi de auzit să audă!” (Matei 11:15). Iar Evrei ne avertizează că unora Cuvântul auzit „nu le-a ajutat la nimic”, pentru că nu a fost însoțit de credință (Evrei 4:2).

Nu întotdeauna problema este la amvon. Uneori problema stă pe bancă.
Nu critica mereu spunând că „nu ești hrănit”, în timp ce vii fără Biblie, fără atenție, fără disponibilitate și fără dorința de a asculta și de a asculta de Dumnezeu.
Pentru că poți sta în fața unei mese pline și să rămâi flămând dacă ai hotărât să nu mănânci.

Înainte să ceri predicatori mai buni, întreabă-te:

„Mai am încă foame după Cuvântul lui Dumnezeu?”

Sa nu uiți!

PASTORAȚIA NU SE TERMINĂ LA UȘA BISERICII

Am crezut că vine să-mi ceară bani.

Eram într-o parcare, tocmai ieșisem de la biserică și mă pregăteam să plătesc taxa de parcare. S-a apropiat de mine cu fetița în brațe. M-am gândit că poate are nevoie de un ajutor.

Dar, înainte să-mi spună ceva, m-a auzit salutând pe cineva: „Domnul să te binecuvânteze!” Apoi a auzit pe cineva spunându-mi: „Mi-a plăcut cm ați predicat, frate pastor. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

S-a uitat la mine și mi-a spus simplu:

„Roagă-te, te rog, și pentru mine.”

Nu mi-a cerut bani.
Nu mi-a cerut nimic pentru ea.

Mi-a spus că fetița ei nu are tată, că tatăl a plecat și că este îngrijorată pentru viitorul lor. Și, în mijlocul tuturor grijilor ei, mai avea încă o speranță: știa că Dumnezeu poate să le ajute.

În momentul acela mi-am dat seama din nou că pastorația nu înseamnă doar amvon.

Pastorația înseamnă oameni.
Înseamnă să fii acolo când cineva plânge.
Să te oprești când cineva are nevoie de o rugăciune.
Să asculți când cineva nu mai știe cui să-i spună durerea.

Pastorația nu înseamnă doar microfon.
Înseamnă să fii, prin ceea ce ești și prin ceea ce faci, mâna lui Dumnezeu pentru cel care are nevoie de ajutor, gura Lui pentru cel care are nevoie de o încurajare și inima Lui pentru cel care are nevoie să simtă că nu este singur.

Eu nu sunt pastor doar în biserică.
Sunt pastor și pe stradă. Sunt pastor și în parcare. Sunt pastor oriunde Dumnezeu îmi scoate înainte un om care are nevoie de El.

Iar fotografia aceasta, făcută dintr-o mașină și trimisă apoi cu mesajul:
„Dumnezeu să vă binecuvânteze, frate pastor. Sunteți un om bun”,
mi-a amintit ceva foarte important:

Uneori, cea mai importantă predică nu se predică de la amvon. Se trăiește în fața unui om care are nevoie de Dumnezeu.

Și poate că, uneori, Dumnezeu nu ne trimite oameni ca să le dăm ceva din buzunar, ci ca să le dăm ceva din inimă:

o rugăciune, o vorbă bună, o mână întinsă și speranța că Dumnezeu încă lucrează.

Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? - Romani 8:35