REDIA
Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from REDIA, Non-Governmental Organization (NGO), Mesterul Manole, 5A, of. 301, Chisinau.
23/07/2026
La 22 iulie 2026 REDIA a organizat o nouă sesiune de dialog intersectorial dedicată eficientizării și optimizării proceselor urbanistice.
La această masă rotundă au participat peste 20 de reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, ai APL, ai mediului de afaceri și ai sectorului asociativ, creând un cadru tehnic de colaborare directă între autorități și mediul privat.
Sesiunea a facilitat schimbul de experiență privind circuitul documentației de urbanism (PUZ/PUG) - elaborare, avizare, arhivare și actualizare, promovând o abordare integrată și asigurând reflectarea perspectivelor IMM-urilor în dialogul multilateral.
Mulțumim tuturor experților și partenerilor prezenți pentru implicare și pentru contribuția valoroasă la identificarea soluțiilor necesare unui climat de afaceri predictibil și în sectorul imobiliar și al construcțiilor.
Acest eveniment este organizat de REDIA - Asociația Dezvoltatorilor și Investitorilor Imobiliari din Moldova, cu sprijinul proiectului STIC -„Consolidarea încrederii, integrității și conformității între IMM-uri și sectorul public din Moldova”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de GFA Consulting Group.
20/07/2026
Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) și Planurile Urbanistice Generale (PUG) sunt pilonii dezvoltării oricărei localități. În practică însă, circuitul acestor documente, de la elaborare, depunere, avizare, până la arhivare și actualizare, se lovește adesea de fragmentare, lipsă de trasabilitate și proceduri neintegrate.
Prin exercițiul de Focus Grup ”Cum transformăm documentația urbanistică dintr-un blocaj administrativ într-un proces integrat și transparent”, REDIA aduce din nou sectorul public și cel privat la aceeași masă pentru a îmbunătăți modul în care funcționează documentația de urbanism în Republica Moldova.
Ne propunem să depășim abordările izolate și să analizăm întregul circuit al documentelor alături de:
Sectorul privat: dezvoltatori imobiliari, IMM-uri din construcții, proiectanți.
Sectorul public: autorități responsabile de avizare, arhivare și supraveghere.
Detalii tehnice:
🗓️ 22 iulie 2026
📌 09:30-12:00
📍 Jazz Hotel, str. Vlaicu Pîrcălab 72, Chișinău (Sala „Saxophone”)
Participarea este în bază de înregistrare prin transmiterea unui email de intenție la adresa [email protected]
15/07/2026
Apel II pentru constituirea si dezvoltarea parcurilor industriale
📢 𝐒𝐞 𝐥𝐚𝐧𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐀𝐩𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐈𝐈 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞!
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, lansează Apelul II din anul 2026 în cadrul Programului de stat pentru constituirea și dezvoltarea parcurilor industriale.
📅 Perioada de depunere a notelor conceptuale:
17 iulie 2026, ora 09:00 – 5 august 2026, ora 17:00.
Programul este destinat autorităților publice și instituțiilor care doresc să constituie sau să dezvolte parcuri industriale pe terenuri aflate în proprietate publică, contribuind la atragerea investițiilor, dezvoltarea infrastructurii industriale și crearea de noi oportunități economice în regiuni.
Prin acest apel sunt susținute:
✅ constituirea parcurilor industriale;
✅ dezvoltarea și modernizarea infrastructurii acestora;
✅ investițiile necesare pentru consolidarea ecosistemului economic și atragerea rezidenților.
📞 Pentru informații suplimentare și asistență privind procesul de aplicare, persoanele interesate pot contacta echipa ODA la numărul de telefon +373 22 225 799 sau pot consulta pagina oficială a instituției.
🔗 Detalii, în linkul din primul comentariu.👇
Guvernul Republicii Moldova
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova
04/06/2026
Astăzi, la Chișinău, a fost dat startul EU-Moldova Investment Conference — o platformă importantă de dialog între Republica Moldova, Uniunea Europeană, investitori, instituții financiare internaționale și mediul privat.
Evenimentul pune în prim-plan potențialul economic al Republicii Moldova, direcția europeană de dezvoltare și necesitatea unor parteneriate solide, capabile să susțină proiecte investiționale majore pe termen lung.
Guvernul Republicii Moldova
Agenția de Investiții din Moldova
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova
02/06/2026
La 4 iunie 2026, echipa REDIA va fi prezentă la EU-Moldova Investment Conference.
Acest eveniment va aduce împreună lideri din mediul de afaceri, oficialieuropeni, autorități publice și experți financiari internaționali pentru a dezbate oportunitățile strategice de investiții dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.
Organizat de Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană — cu sprijinul Agenția de Investiții din Moldova și al
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova-Conferința marchează, de asemenea, un an de la lansarea Planului de Creștere destinat Republicii Moldova.
21/05/2026
O structură puternică nu se construiește doar din proiecte, componente și elemente tehnice. La baza ei stau oamenii. Oamenii care se implică, conectează idei, susțin inițiative și oferă încredere atunci când lucrurile importante abia prind formă.
Așa am simțit seara aniversară REDIA: ca o întâlnire a oamenilor care dau forță acestei platforme și care, prin prezența lor, transformă conexiunile în direcții reale de dezvoltare.
Din această idee a fost creat trofeul „Ambasadorii REDIA” — un simbol al sprijinului și al echilibrului din spatele unei structuri profesionale puternice.
Inspirat din construcțiile industriale, trofeul are în centru o piesă din alamă care reprezintă omul: acel punct de sprijin pe care se poate baza întreaga construcție. Pentru că REDIA nu înseamnă doar evenimente, proiecte sau parteneriate.
REDIA înseamnă oamenii care dau sens conexiunilor, transformă încrederea în acțiune și contribuie la dezvoltarea unui ecosistem mai conectat, mai deschis și mai pregătit pentru viitor.
Data de 15 mai a fost un moment de bilanț, celebrare dar și un moment în care am privit cu recunoștință spre oamenii care au fac parte din ceea ce reprezintă REDIA ca și comunitate.
„Pentru mine acești 2 ani sunt de neuitat. Privind acum în sală, la energia și emoția investite în asociația REDIA, înțeleg cu toată certitudinea că absolut totul a meritat și că nimic nu a fost în zadar.”
Mulțumim tuturor celor care au fost și continuă sa fie parte din acest drum.
REDIA - 2 Years of Building Connections.
Ion Iordachi
2 Years of Building Connections.
Data de 15 mai a fost dedicată marcării a 2 ani de REDIA.
Doi ani în care am conectat oameni, idei și oportunități în jurul unei viziuni comune pentru sectorul Real Estate din Republica Moldova.
În această perioadă, REDIA a devenit o platformă care unește dezvoltatori, investitori, parteneri strategici și lideri din industrie, contribuind activ la consolidarea dialogului dintre mediul privat, investiții și dezvoltarea regională.
Prin evenimente, paneluri de specialitate, parteneriate strategice și colaborări internaționale în peste 10 țări, REDIA contribuie astăzi la conectarea Republicii Moldova cu ecosistemul regional și internațional de business.
Dar dincolo de cifre, cm a menționat și președintele REDIA, Ion Iordachi, stau oamenii: ”Întreaga structură a asociației noastre este ca o construcție din metal care crește în fiecare zi. Însă la baza ei, ca un fundament de neclintit, vor rămâne întotdeauna oamenii.”
Aniversarea de 2 ani a fost dedicată celor care contribuie, prin ceea ce fac fiecare în domeniul lor, la creșterea noastră.
În cadrul serii a fost anunțată și cea de-a șasea ediție a Moldova Real Estate Forum, eveniment care continuă să facă parte din programul național Moldova Business Week și care contribuie la consolidarea vizibilității sectorului în Republica Moldova, la nivel regional și internațional.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Contact the organization
Website
Address
Mesterul Manole, 5A, Of. 301
Chisinau
2037
Opening Hours
| Monday | 08:00 - 17:00 |
| Tuesday | 08:00 - 17:00 |
| Wednesday | 08:00 - 17:00 |
| Thursday | 08:00 - 17:00 |
| Friday | 08:00 - 17:00 |