Filarmonica Arad

Filarmonica Arad

Share

Instituție de concerte

---
Comentariile nepotrivite, cu conținut ofensator, care utilizează un limbaj licențios sau instigator, vor fi șterse și raportate către Facebook.

14/07/2026

Florin Gherghel, Monia Chiriac și Adriana Dogariu, două viori și un pian, dau viață unei seri cu miniaturi de Astor Piazzolla și Pablo de Sarasate, cu tangouri și dansuri spaniole, cu aranjamente strălucitoare de Fritz Kreisler, cu titluri atrăgătoare din repertoriul de café-concert al lui Georges Boulanger, cu valsul „Gramofon” al lui Eugen Doga, cu momente de respirație caldă compuse de Edward Elgar sau Paul Abraham…
Sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 20,00, pe scena în aer liber de „La băncuțe” vă invităm la „Parfum de vară, savori de tango”, o întâlnire autentică, între muzicieni și public, definită doar de acustica instrumentelor celor trei interpreți.

13/07/2026

„Un albastru infinit…” este titlul concertului coral care dă startul întâlnirilor noastre de „la băncuțe”, o mult așteptată revedere programată în Parcul Eminescu, în seara de vineri, 17 iulie 2026, la ora 20.00.
Vă întâmpinăm cu evergreen-uri, refrene dragi celor mai mulți dintre noi – „Copacul”, „Strada Speranței”, „Un albastru infinit”, „Ani de liceu”, „Deschideți poarta soarelui” și multe altele –, în admirabilele lor versiuni semnate de Sabin Păutza, cele care păstrează intactă emoția și delicatețea partiturilor de altădată.
Un concert-eveniment susținut de Corul academic al Filarmonicii și un band instrumental live – Andrei Ormanji (pian), Patric Stepan (chitară bas), Cosmin Harbei (chitară acustică), Ștefan Calancea (percuție) –, sub conducerea muzicală a dirijorului Robert Daniel Rădoiaș!

08/07/2026

Seara VUNK Simfonic a fost una dintre acele seri pe care le vom păstra mult timp în suflet. ❤️

S-a cântat, s-a dansat, s-a aplaudat și s-au trăit emoții alături de o sală plină, într-o atmosferă extraordinară. Întâlnirea dintre energia pop-rock și sonoritatea orchestrei simfonice a oferit publicului o experiență memorabilă.

Mulțumim trupei VUNK, tuturor artiștilor implicați și publicului nostru minunat!

Mulțumim Primăria Municipiului Arad pentru susținerea proiectului pop-rock simfonic care, an de an, aduce pe scena Filarmonicii Arad un spectacol așteptat și îndrăgit de public.

Ne revedem la următoarea ediție!

🎥 Video realizat de Geanina Gee

07/07/2026

Mulțumim

07/07/2026

Muzica rămâne motivul cel mai convingător pentru întâlnirile noastre estivale din Parcul Eminescu!
Ne revedem în perioada 17 iulie - 8 august 2026, la o nouă serie de concerte "La Băncuțe", în cele patru sfârșituri de săptămână, când adăugăm muzicii clasice accente pop, rock sau jazz.
Opt seri de vară, pe care le puteți petrece împreună cu noi!
Concertele încep în fiecare zi de vineri și sâmbătă de la ora 20.00, iar accesul este liber.
Artiștii Filarmonicii Arad

02/07/2026

🎻 Orchestra de Coarde a Filarmonicii Arad a cântat ieri, 26 iunie 2026, în curtea Spitalului Județean Arad. A fost un concert dedicat celor care se află în imposibilitatea de a ajunge într-o sală de concert, dar în egală măsură și medicilor care luptă alături de ei. Ne dorim ca muzica noastră să aducă speranță.

🎶 Concertul face parte dintr-un proiect amplu, care prevede o serie de cinci concerte lunare, desfășurate în mai multe spitale arădene.

📚 Proiectul este inițiat de doamna rector Coralia Cotoraci și este derulat prin Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad. Le mulțumim tuturor și pe această cale.

Filarmonica este a tuturor arădenilor. 🎻❤️

Photos from Filarmonica Arad's post 26/06/2026

Am încheiat stagiunea 2025 - 2026 în ecourile celui mai de succes musical din istoria spectacolelor de pe Broadway, vibrând odată cu povestea Elizei Doolittle, cu muzica lui Frederick Loewe și versiunea ei semnată de dirijorul Hermann Szabolcs, soliștii invitați - Roxana Șelariu (Eliza Doolittle), Cristian Hodrea (Henry Higgins), Dan Popescu (Alfred Doolittle), Iulian Ioan Iosip (Colonelul Pickering), Eusebiu Huțan (Freddy Eynsdord-Hill) și ansamblurile noastre de concert, orchestra simfonică și corul academic pregătit de Robert Daniel Rădoiaș.
"My Fair Lady", o partitură care te cucerește, care pare că te lasă să o pătrunzi fără niciun efort, care te face să o fredonezi și după ce spectacolul s-a încheiat, s-a bucurat în această ultimă seară de stagiune de aplauzele și ovațiile celor prezenți, pecetluind un final de an muzical în care rigoarea clasică și farmecul broadwayan și-au găsit echilibrul ideal.
Mulțumim, minunaților noștri invitați!
Mulțumim, fidelilor noștri melomani!
O vară minunată, cu "My Fair Lady" în inimă și în gând, tuturor!
Filarmonica Arad Artiștii Filarmonicii Arad
Claudiu Negrea Photography

26/06/2026

🏛️ Filarmonica Arad se alătură proiectului ARTCARE, “Excelența și cultura în sănătate”, prin concertul „Muzică pentru inimi”, susținut de Orchestra de Coarde în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, astăzi, 26 iunie 2026, de la ora 19:00.

🎶 Proiectul inițiat de consilierul local Cotoraci Coralia Adina, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, este dedicat pacienților, cadrelor medicale și tuturor celor care cred în puterea artei de a inspira și de a alina.

🎻 Credem că muzica depășește granițele scenei și poate deveni un sprijin real în spațiile în care compasiunea și speranța sunt esențiale.

Photos from Filarmonica Arad's post 25/06/2026

Încheiem stagiunea cu casa închisă. Vă mulțumim că sunteți alături de noi ❤️

Want your establishment to be the top-listed Arts & Entertainment in Arad?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Piața George Enescu Nr. 1
Arad
317323