Metanoia Logos
Nihil sine Deo! Honor et Patria! Ware ga osoreru wa Kami nomi
Hoka no yatsura mo onaji chi wo nagasu
22/09/2026
Dragilor,
O familie are nevoie de ajutorul nostru. Trebuie să strângem 2.000 de lei din necesarul de 3.000 de lei. Suma de 1.000 de lei a donat-o părintele Ioan.
Este vorba despre o familie din Sălaj, cu cinci copii, care trece printr-o perioadă grea și are nevoie de sprijinul nostru.
Constantin, tatăl celor cinci copii, are joi, 24 septembrie, o intervenție la ochiul drept pentru întărirea corneei, după ce, în urmă cu două luni, a trecut prin aceeași intervenție la ochiul stâng.
Familia trăiește în condiții modeste, iar veniturile de care dispune acoperă cu greu nevoile de zi cu zi. De aproximativ un an încearcă să monteze o centrală pentru încălzirea locuinței, însă nu a reușit să strângă banii necesari. În acest moment, familia nu are nici resursele necesare pentru procurarea lemnelor pentru iarnă.
Peste toate acestea a venit acum și costul celei de-a doua intervenții, pe care familia nu îl poate acoperi singură.
Mai avem nevoie de 2.000 de lei. Dacă suntem mai mulți, povara devine mai ușoară. Orice sumă, oricât de mică, poate contribui la acoperirea costului intervenției.
Pentru cei care doresc să ajute:
Titular: FARAIAN RAMONA
IBAN: RO87BTRLRONCRT0CY3727801
Cei care nu pot ajuta financiar pot sprijini familia prin distribuirea acestui mesaj și, mai ales, prin rugăciune.
Să-i pomenim pe:
Constantin
Ramona-Matrona
și pe pruncii lor:
Maria, Ioan, Anastasia, Ghelasie și Ilie.
Maica Domnului să-i ocrotească, să-i dăruiască lui Constantin sănătate și să răsplătească însutit dragostea fiecăruia dintre cei care vor întinde o mână de ajutor acestei familii.
22/09/2026
Roviniete, Taxe de Pod si RCA online | Roviniete.ro Află care este diferența dintre TollRo și rovinietă, ce vehicule trec la taxarea pe kilometru și ce se schimbă în România de la 1 octombrie 2026.
Diferența dintre români și occidentali este că noi trăim pentru fală, pe când ei trăiesc pentru un viitor.
Orgoliul și bârfa ne țin de foame și de cald, invidia este imn național.
Ne sabotăm, ne „mâncăm” între noi și ne denigrăm precum ultimul trib.
Apreciem gunoaiele sociale și le luăm drept model.
Suntem frustrați dacă ni se spune adevărul pe față.
Prieteniile noastre se bazează, în mare parte, pe interes.
Când cineva are bani, este apreciat.
Când devine sărac, majoritatea îl ignora.
Visăm la lux, dar trăim în mizerie.
Este purul adevăr, nemascat!
Dacă ești inteligent, accepți și înveți.
Este opțiunea ta democratică să ajungi deștept ori să mori prost !!
analiza facuta de AI pentru Metanoia Logos
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Brasov
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Metanoia Logos posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.