AdminPedia
București. Valori: Valorile noastre sunt bazate pe respect, calitate şi profesionalism. Respectul pentru cursanţii noştri înseamnă respectul pentru noi înşine.
AdminPedia este companie de formare /perfecționare profesională care ofera cursuri de perfectionare/ specializare/ formare, seminarii, conferinte pentru personalul din instituțiile publice și private. Adminpedia® este o companie cu capital privat românesc infiinţată în anul 2012 în Brașov și este o instituţie specializată în desfășurarea și organizarea programelor de perfecţionare şi formare profesională. La inceput,activitatea companiei a fost axată pe formarea și perfecționarea personalului din cadrul administraţiei publice locale și centrale, în cadrul parteneriatelor avute cu: Centrul Regional de Formare Continuă Pentru Administraţia Publică – Timișoara, Centrul Teritorial Craiova, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, și C.R.F. De la 2 angajaţi în anul 2012, Adminpedia a ajuns la sfârşitul anului 2015 la 19 angajaţi, are în prezent contracte de colaborare cu 82 de formatori ,derulând pană acum peste 560 de programe de specializare,calificare sau perfecţionare profesională. Misiune: Misiunea Adminpedia este de a forma şi perfecţiona specialişti, funcţionari publici profesionişti, oameni bine pregătiţi şi capabili să asimileze şi să îşi însuşească standardele de competenţe şi performanţa de la nivelul Uniunii Europene. De aceea organizaţia se preocupă în primul rând, de valoarea,experienţa lectorilor, de calitatea informaţiilor pe care le furnizează şi de relaţia strânsă cu partenerii si cursanţii societăţii. Viziune: Adminpedia işi doreşte să devină prima alegere a instituţiilor publice în domeniul perfecţionarii şi formării continue a personalului propriu, să devină o companie de referinţă în domeniul furnizorilor de formare profesională, să câştige încrederea şi recunoaşterea acestora prin calitatea serviciilor pe care le oferă. Suntem o echipă de profesionişti puşi în slujba performanţei. Performanţele cursanţilor noştri reprezintă singurul instrument real de evaluare a eforturilor noastre
Reprezentam și o agentie de turism tour-opertoare care are o noua atitudine in turism.
31/07/2026
Managementul documentelor și arhivarea în instituțiile publice - Adminpedia Cursuri Tematica cursului Modulul 1: Cadrul normativ și organizarea registraturii Legislația de bază: Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 republicată și normele metodologice actualizate. Circuitul documentelor: Reguli privind primirea, înregistrarea, repartizarea și circulația internă a document...
31/07/2026
https://cursuri.adminpedia.ro/cursuri/performanta-si-eficienta-in-institutiile-publice/
PERFORMANȚĂ ȘI EFICIENȚĂ ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE - Adminpedia Cursuri Tematică curs : Elemente definitorii ale eficienţei în activitatea instituţiilor publice Eficienţă şi performanţă în furnizarea serviciilor publice de calitate Satisfacţia clienţilor serviciilor publice- indicator de performanţă a activităţii instituţiilor publice Stiluri eficiente ...
07/07/2026
Tarif promoțonal la ultra all inclusive!!
Management prin obiective și comunicare managerială – Asigurarea performanței și a creșterii eficienței entităților publice - Adminpedia Cursuri Tematică curs Ce reprezinta Managementul prin obiective (MBO) ? Cum se aleg si se formuleaza obiectivele Componentele Managementului prin obiective Promovarea performantei si a cresterii eficientei entitatilor publice – MBO Conceptul de comunicare Esenta si importanta comunicarii manageriale Cail...
06/07/2026
Locații noi în 2026!
Anticorupție, etică, integritate și deontologie profesională în sectorul public - Adminpedia Cursuri Tematică curs Notiunea de corupție și componentele politicilor anticorupție Integritate publică Accesul la informații de interes public și transparența decizională Incompatibilități și conflicte de interese, imunități, declarații de avere, declarații de interese Abordări privind eti...
06/07/2026
https://cursuri.adminpedia.ro/
Comunicarea eficientă în instituţiile publice – Metode, tehnici și instrumente de comunicare online - Adminpedia Cursuri Tematică Atribute specifice procesului de comunicare în instituțiile publice Forme de comunicare în entitățile publice Funcţiile comunicării în entitățile publice Canale eficiente decomunicare între cetăţeni şi instituţiile publice Modele de comunicare abordate în entitățile publi...
25/06/2026
Centrul de formare Adminpedia
Comunicarea eficientă în instituţiile publice – Metode, tehnici și instrumente de comunicare online - Adminpedia Cursuri Tematică Atribute specifice procesului de comunicare în instituțiile publice Forme de comunicare în entitățile publice Funcţiile comunicării în entitățile publice Canale eficiente decomunicare între cetăţeni şi instituţiile publice Modele de comunicare abordate în entitățile publi...
30/05/2025
20/06/2024
Bune practici pentru o comunicare eficientă în instituţiile publice. Combaterea manipulării prin comunicare (fake news) - Adminpedia Cursuri Tematica cursului: Atribute specifice procesului de comunicare în instituțiile publice Forme de comunicare în entitățile publice Funcţiile comunicării în entitățile publice Canale eficiente de comunicare online între cetăţeni şi instituţiile publice Modele de comun...
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Strada Berzei 18, Bl C8, Sc B Ap 1
Brasov
500026
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 17:30 |
| Tuesday | 09:00 - 17:30 |
| Wednesday | 09:00 - 17:30 |
| Thursday | 09:00 - 17:30 |
| Friday | 09:00 - 17:30 |