Cablare Structurata
Learn.Inspire.Create
09/09/2026
IEA trage un semnal de alarmă: investițiile în rețele trebuie să se dubleze până în 2030
Agenția Internațională pentru Energie (IEA) nu obișnuiește să folosească un limbaj alarmist. Cu atât mai semnificativ este tonul raportului său „Building the Future Transmission Grid", care avertizează explicit că, fără o accelerare masivă a investițiilor în infrastructura de transport electric, obiectivele climatice globale sunt de neatins.
Cifrele prezentate de IEA sunt clare: investițiile în rețelele de transmisie trebuie să se dubleze față de nivelul actual până la sfârșitul acestui deceniu. Între timp, 1.650 de gigawați de proiecte regenerabile, suficienți pentru a alimenta sute de milioane de gospodării stau blocați în cozi de așteptare pentru conectarea la
rețea. Timpii de livrare pentru transformatoare mari au ajuns la patru ani, iar pentru cabluri de înaltă tensiune la trei ani.
Reconduirea cu conductori avansați apare în raportul IEA ca una dintre puținele soluții care pot fi implementate rapid, fără a depinde de lanțurile de aprovizionare supraîncărcate. Conductorul ACCC® al CTC Global, de exemplu, poate fi instalat pe linii existente folosind echipamente standard, fără a necesita componente cu timpi lungi de aprovizionare.
Prin reducerea pierderilor de energie în transmisie cu 25-40%, conductori de acest tip cresc efectiv capacitatea rețelei fără să fie nevoie de generare suplimentară o eficiență sistemică rareori luată în calcul în dezbaterile despre extinderea capacității de producție.
Concluzia IEA este directă: fiecare an de întârziere în modernizarea rețelelor costă mai mult decât investiția în sine, prin proiecte regenerabile blocate, consum de combustibili fosili prelungit și facturi mai mari pentru consumatori.
27/08/2026
Zilele trecute am fost la un client care mi-a zis, cu mâna pe frunte: „nu înțeleg, plătesc abonament de 1 giga și tot merge ca melcul".
Am intrat în camera cu echipamentele. Un ghem de cabluri, două switch-uri puse unul peste altul fără spațiu între ele, un router de casă cumpărat de la supermarket, WiFi-ul dat pe același canal cu vecinul de sus și de jos. Nici măcar nu era vina furnizorului. Era vina rețelei.
De asta există cablarea structurată. Nu ca să sune complicat, ci ca să nu ajungi în situația de mai sus.
Pe scurt, ce facem noi la Crazypixel: gândim rețeaua înainte să tragem primul cablu. Ne uităm câți oameni lucrați acolo, ce echipamente aveți, dacă folosiți telefonie IP, dacă aveți server, dacă vin clienți care au nevoie de WiFi separat de cel al angajaților, dacă vreți camere de supraveghere pe aceeași infrastructură. Apoi tragem cablurile ca lumea, le etichetăm (fiecare capăt, la ambele capete), le testăm și vă lăsăm o schemă pe care o înțelege oricine, nu doar cine a montat-o.
Ce am învățat în anii ăștia e că majoritatea problemelor nu vin din echipamente scumpe care lipsesc. Vin din lucruri banale. Un cablu prost sertizat care merge azi și cade mâine. Un switch pus într-un dulap fără ventilație. Un WiFi cu parolă „12345678" pe care îl știe tot cartierul. Un server la care are acces oricine se conectează la priza din perete. Astea se rezolvă cu puțină minte, nu cu buget mare.
Dacă vreți telefonie IP, e nevoie de switch-uri care înțeleg ce e prioritar și ce nu, altfel conversațiile vor avea ecou și se vor tăia cuvintele. Dacă vreți WiFi bun în toată clădirea, nu ajunge un router pus în hol - trebuie puse mai multe puncte, pe canale alese cu cap. Dacă aveți date importante, rețeaua trebuie împărțită astfel încât imprimanta de la recepție să nu vadă serverul cu contabilitate. Sunt lucruri simple, dar trebuie făcute din start.
Am refăcut destule rețele instalate „ieftin" de altcineva. Aproape întotdeauna a costat mai mult decât dacă ar fi fost făcute bine din prima. Nu e o vorbă de marketing, e ce văd săptămânal.
Dacă vă mutați într-un sediu nou, dacă vă extindeți, dacă tot amânați să puneți ordine în ce aveți acum sau pur și simplu v-ați săturat să sunați IT-istul o dată pe săptămână - dați-ne un mesaj. Venim, ne uităm, vă spunem sincer ce credem. Dacă e ceva ce puteți rezolva singuri, vă spunem cum. Dacă e treabă mai serioasă, vă facem o ofertă și decideți voi.
Nu vindem magie. Vindem rețele care merg.
27/08/2026
📡 Ai ales cuprul pentru că era mai ieftin? Felicitări — tocmai ai plătit de două ori aceeași rețea.
În halele auto, decizia de infrastructură de rețea nu se ia la metrul de cablu, ci la decada de exploatare. Fibra optică costă inițial de 3 ori mai mult decât cuprul — materiale, conectori, echipamente active. Știm asta. Dar analiza TCO pe 20 de ani inversează complet ecuația.
Cuprul degradează în medii industriale: vibrații, câmpuri electromagnetice de la roboți și invertoare, variații termice — toate erodează performanța și cresc rata de defecțiuni. Fiecare intervenție înseamnă downtime, manoperă și piese. Fibra nu conduce curent, nu generează zgomot, nu se oxidează. Mentenanța ei pe 20 de ani este aproape neglijabilă față de cupru.
Mai adaugă scalabilitatea: rețelele optice suportă upgrade de viteză fără înlocuirea infrastructurii fizice. Treci de la 1G la 10G, apoi la 40G — același cablu, echipamente noi. Cu cuprul, schimbi totul de la zero. 🔧
💡 Concluzia unui calcul serios: ceea ce părea de 3 ori mai scump devine de 2 ori mai ieftin. Iar în sectorul auto, unde continuitatea producției valorează mii de euro pe minut, miza este uriașă.
Urmărește pagina pentru mai mult conținut tehnic! 👷
triale opticaRomania
Căutam un nume și telefonul m-a redirecționat direct la un bărbat. Bănuiesc că soția a pus mâna pe setări.
Tur rapid printr-un container de servere: tablou electric general Schneider Electric, sistem de detecție incendiu prin aspirație HSSD și sistem de efracție, toate integrate pentru protecția infrastructurii IT. Siguranță pe toate planurile. ⚡🔥🔒
📋 Studiu de caz: cm se plimbă o eroare prin 5 mâini fără să fie prinsă
Etapa 1: Fabrica livrează un modul de control acces echipat greșit. Se întâmplă — nimeni nu-i perfect.
Etapa 2: Distribuitorul îl primește, îl reetichetează, îl trimite mai departe. Fără să deschidă cutia.
Etapa 3: Cumpărătorul îl acceptă. "Are sigiliu, e ok."
Etapa 4: Montatorul îl pune la perete. "Se pornește, se aprinde LED-ul verde, gata."
Etapa 5: Recepție finală. Ștampile, semnături, cafele. Nimeni nu se uită în interior.
Luna 6: sună clientul. "Nu mai merge."
Ajunge echipa de mentenanță și descoperă că problema era acolo de la ziua unu. Doar că nimeni n-a avut timp să se uite. 🕵️
Concluzie: verificarea la fiecare etapă NU e birocrație. E singurul lucru care face diferența între "livrat" și "livrat corect".
📦 "Atât spațiu ai, descurcă-te."
Ne-am descurcat. Am făcut din rahat bici și pocnește. 🎯
Tabloul acesta e dovada că se poate chiar și atunci când din start pare că NU se poate.
Fiecare centimetru muncit, fiecare cablu la locul lui, totul funcțional.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Strada Sitarului Nr. 1
Brasov
500275
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 17:00 |
| Tuesday | 09:00 - 17:00 |
| Wednesday | 09:00 - 17:00 |
| Thursday | 09:00 - 17:00 |
| Friday | 09:00 - 17:00 |