MRM

Bă, am observat un fenomen pe Facebook. Există niște oameni care n-au citit o carte de la “Amintiri din copilărie”, dar postează filozofie de parcă au făcut armata cu Seneca și Marcus Aurelius.

Mesaje d-astea:

„Dacă mă arunci în fața lupilor, mă voi întoarce conducând haita.”

Mamă, ce-mi place asta!

Bă, dacă te arunc eu în fața lupilor, te întorci cu picioarele înainte, pantofi de lac și vată-n nas.

Hai să fim serioși.

Tu ești ferm convins că femininul la lup e lupă.

Tu crezi că “haită” este un model nou de Dacie.

Și vorbești despre conducerea lupilor.

Care lupi, mă?

Singurii lupi pe care i-ai văzut sunt pe Discovery, iar pe ăia i-ai văzut din greșeală când căutai Kanal D.

Și-mi place siguranța asta.

“Mă voi întoarce conducând haita.”

Nu, boss.

Tu te întorci cerând indicații.

Dacă te las singur două stații cu metroul în plus, postezi pe Facebook:

„Urgent! Cine mă poate ajuta? Sunt într-o zonă necunoscută.”

Tu folosești GPS-ul ca să ajungi la magazinul de la colț și vrei să conduci lupi prin pădure.

Și toți care postează chestiile astea au aceeași fotografie.

Lup.

Fum.

Flăcări.

Privire în depărtare.

Și undeva jos:

„Doar Dumnezeu mă poate judeca.”

Bă, dobitocule…

Până la Dumnezeu te sparge mă-ta în bătaie că iar n-ai spălat farfuria după ce ai mâncat.

Există niște etape.

Mai întâi vine mă-ta.

După aia vine nevastă-ta.

După aia vine administratorul.

După aia vine ANAF-ul.

Și abia după toți ăștia ajungi la Dumnezeu.

Nu sari direct la final boss.

Și te sparge mă-ta în bătaie la 40 de ani.

Că sunt convins că există oameni de genul ăsta.

Patruzeci de ani.

Două tatuaje.

Trei citate motivaționale pe zi.

Și o mamă care îi strigă de pe balcon:

“Marianeeee! Ia gunoiul!”

Iar lupul nostru alfa:

“Acum, mamă!”

Pac!

S-a terminat haita.

Ăștia sunt extraordinari și pentru că au tatuaje în engleză.

Nici nu știu română, dar au trecut direct la engleză.

Pe piept:

ONLY GOD CAN JUDGE ME

Bă, tu nu faci diferența dintre un punct și o virgulă.

Ai scris trei ani la rând “salar” în loc de salariu.

Dar brusc ești Shakespeare din Berceni.

Mă uit la profilul lor și e fascinant.

La status:

„Nu mă interesează părerile altora.”

Și dedesubt:

“Ce părere aveți?”

„M-am obișnuit să lupt singur.”

Și după două ore:

“Frățiorii mei, poate să mă ajute cineva cu 50 de lei până luni?”

„Leu printre hiene.”

Bă, dacă intră o viespe în cameră, urci pe dulap și suni vecinii.

Ce leu?

Tu te sperii când se deschide o aplicație nouă pe telefon.

Și partea mea preferată:

„Aruncă-mă în fața lupilor și mă voi întoarce în fruntea lor.”

Nu, șefule.

Tu dacă te-a mușcat un cățel pe stradă, fugi direct la mămica.

“Mamiiiiii! M-a mușcat câinele!”

Și mămica:

“Hai repede la spital să-ți facă nenea doctorul injecții.”

Și plângi de la prima.

Conducătorul haitei…

Te țin trei asistente să-ți facă antitetanosul.

Și mai e ceva.

Toți oamenii ăștia vor să fie spartani.

Au o obsesie cu spartanii.

Toată lumea e spartană acum.

Poze cu Leonidas.

Caschete cu Leonidas.

Citate cu Leonidas.

Bă, dacă te pune cineva să urci pe jos până la etajul trei că nu merge liftul, faci pauză la etajul doi.

Ce spartan ești?

Spartan era ăla care mergea la război.

Tu faci comandă la două străzi distanță că “e prea departe”.

Și tot ei postează:

„Durerea mă face mai puternic.”

Nu.

Durerea te face să iei Nurofen.

Atât.

Nu te transformă în Conan Barbarul.

Ți-a intrat șampon în ochi și ai stat zece minute supărat.

Bă, lăsați mesajele astea motivaționale.

Serios.

Înainte să conduceți haite de lupi, conduceți o propoziție până la capăt.

Înainte să fiți spartani, încercați să fiți alfabetizați.

Înainte să fiți judecați de Dumnezeu, încercați să nu mai fiți certați de mă-ta.

Și înainte să deveniți alfa, învățați unde se pune virgula.

Că în momentul de față singura haită pe care o conduceți este grupul de Facebook:

„Gânduri profunde, citate motivaționale și amanet auto non-stop.”