Valentin Adrian Sandu

🩸 „BRIGADA CARE A IEȘIT DIN RĂZBOI CU MII DE OAMENI MAI PUȚINI”

🔥 „AU ÎNAINTAT SUTE DE KILOMETRI. DAR FIECARE RÂU TRECUT LĂSA OAMENI ÎN URMĂ.”

Pe 30 iunie 1941, Brigada 2 Mixtă Munte, comandată de generalul Ioan Dumitrache, a intrat în ofensivă. Din nordul Bucovinei, vânătorii de munte au înaintat prin Ucraina, au trecut Nistrul, Bugul și Niprul și au ajuns, la 10 octombrie, la litoralul Mării Azov.

Pe hartă, distanța pare doar o linie trasată între două puncte. Pentru soldatul din teren însemna însă zile întregi de marș, lupte, artilerie, lipsă de odihnă și camarazi care nu mai mergeau alături de el.

La Malaia Belozerka, între 24 septembrie și 3 octombrie, Brigada 2 Munte a dus lupte extrem de grele. Batalionul 10 Vânători de Munte a fost încercuit pe flancul stâng și a pierdut 20 de ofițeri și peste jumătate din efectivul trupelor.

La finalul luptelor de la Malaia Belozerka, brigada a avut peste 1.500 de militari morți, răniți și dispăruți. Pentru oamenii care rămăseseră în picioare, războiul continua.

Și încă nu se terminase.

Brigada a continuat operațiunile până la începutul lui noiembrie, iar după aproape cinci luni de campanie, sursele consemnează 1.926 de oameni pierduți — morți, răniți și dispăruți. Pe 7 decembrie 1941, unitatea a ajuns în garnizoanele din țară pentru refacere.

Asta este partea războiului despre care se vorbește mai puțin: nu doar cât teritoriu ai cucerit, ci cât ai plătit pentru fiecare kilometru.

Iar pentru Brigada 2 Mixtă Munte, campania din 1941 avea să fie doar începutul. În anul următor, aceeași mare unitate — devenită Divizia 2 Munte la 15 martie 1942 — avea să fie trimisă din nou pe front, de data aceasta spre Caucaz.

Tu ce crezi că a fost mai greu pentru un vânător de munte în 1941: marșul de sute de kilometri sau lupta care îl aștepta la capătul lui? 🇷🇴

Distribuie. Uneori, istoria trebuie spusă și prin prețul plătit pentru ea.

🏔️ 1917 — „NU AVEAU ÎNCĂ LEGENDĂ. AU TREBUIT SĂ ȘI-O CÂȘTIGE CU PUȘCA ÎN MÂNĂ.” 🔥

ABIA SE NĂSCUSERĂ CA UNITATE. CÂTEVA LUNI MAI TÂRZIU, ERAU ARUNCAȚI ÎNTR-UNUL DINTRE CELE MAI GRELE SECTOARE ALE FRONTULUI.

În noiembrie 1916, România a creat Corpul Vânătorilor de Munte, pornind de la Școala de Schiori din București. În ianuarie 1917, acesta a fost transformat în Batalionul Vânătorilor de Munte, cu garnizoana la Târgu Neamț și comandat de căpitanul Virgil Bădulescu.

Au urmat luni de instrucție în teren muntos-împădurit. Dar în august 1917, instrucția s-a terminat brusc: pe 8 august a venit ordinul de luptă, iar oamenii au pornit spre zona Târgu Ocna–Cireșoaia.

Au parcurs aproximativ 170 de kilometri în mai puțin de patru zile, într-un marș forțat, pentru a ajunge la timp pe front. Nu au avut parte de o intrare ceremonială în istorie: în noaptea de 11 spre 12 august, au trecut Trotușul și au urcat spre creasta Vrânceanu, intrând în luptă aproape imediat.

Acolo au întâlnit un front în care fiecare metru de teren putea însemna o viață. La Cireșoaia și Coșna, vânătorii de munte au fost folosiți în atacuri și contraatacuri pentru cucerirea înălțimilor dominante.

Acesta a fost botezul lor de foc. Din acel moment, numele „vânători de munte” nu mai însemna doar o nouă specializare a armatei române, ci oameni care își câștigaseră experiența direct în luptă.

Experiența din 1917 avea să conteze enorm în anii următori. România avea să dezvolte în perioada interbelică formațiuni specializate de vânători de munte, iar în 1923 au fost create primele două divizii de profil.

De aici începe povestea vânătorilor de munte români. Nu în Caucaz. Nu la Sevastopol. Ci pe munții Moldovei, în focul lui 1917.

Tu știai că vânătorii de munte români au primit botezul focului în 1917, la Cireșoaia și Coșna? 🇷🇴

Distribuie postarea. Sunt oameni care încă mai au povești de familie despre acele lupte.

🏔️ „CÂND VÂNĂTORII DE MUNTE AU TRECUT BAKSANUL”

🔥 „RÂUL ERA ÎN FAȚĂ. INAMICUL ERA DINCOLO. ȘI TREBUIA SĂ TREACĂ.”

În octombrie 1942, pentru un soldat român din Divizia 2 Munte, Caucazul nu mai era o hartă. Era un râu rece în față, poziții sovietice dincolo de apă și ordinul de a înainta.

Divizia 2 Munte, comandată de generalul Ioan Dumitrache, ajunsese în zona Baksanului după luptele din Caucaz. Terenul era dificil, iar pentru următoarea ofensivă spre Nalcik trebuia ruptă apărarea sovietică de pe valea râului.

🌊 RÂUL CARE TREBUIA TRECUT

La 25 octombrie 1942, ofensiva a început după o puternică pregătire de artilerie și aviație. Înaintea trupelor de atac se aflau și militarii Batalionului 1 Pionieri Munte, care aveau o misiune esențială: să pregătească materialele necesare trecerii râului.

Cu o zi înainte, un atac sovietic asupra zonei provocase pierderi serioase, iar Divizia 2 Munte fusese nevoită să-și reorganizeze dispozitivul pe malul de nord. Baksanul urma să fie forțat din nou în dimineața de 25 octombrie, sub acoperirea artileriei și aviației.

Pentru pionieri, asta însemna să lucreze aproape de inamic. În timpul bombardamentului sovietic, locotenentul Oltei și șapte militari care pregăteau materialele pentru trecerea râului au fost uciși.

Dar lucrările au continuat.

⚔️ DINCOLO DE APĂ

Când trupele au trecut Baksanul, nu au găsit un teren gol. Apărarea sovietică trebuia străpunsă pentru ca divizia să poată înainta spre Nalcik.

De aici începe una dintre cele mai spectaculoase secvențe ale campaniei: după ruperea frontului de pe Baksan, vânătorii de munte au înaintat rapid spre oraș, unde au întâlnit cazemate de beton, clădiri fortificate, baricade și poziții de mitraliere.

Dar să ne întoarcem la râu.

Imaginează-ți soldatul din primul eșalon: uniforma grea, arma, muniția, echipamentul și apa rece în față. Nu știa cât va dura traversarea și nici câți dintre cei care intrau în apă alături de el vor ajunge pe celălalt mal.

În spatele lui veneau ceilalți. Muniție. Arme. Materiale. Pionieri. Cai. Echipamente grele. Tot ceea ce trebuia să ajungă dincolo pentru ca ofensiva să poată continua.

🏔️ DUPĂ BAKSAN, NALCIK

Traversarea râului nu era victoria finală. Era doar poarta către următorul obiectiv.

Pe 26 octombrie, trupele române au ajuns la periferia Nalcikului. Batalionul 16 Vânători de Munte a pătruns în oraș, în timp ce Batalionul 7 a manevrat pe la nord-est și a atacat pozițiile sovietice din localitățile din jur.

În interiorul orașului, fiecare stradă putea deveni o capcană. Casele erau transformate în puncte de rezistență, străzile erau baricadate, iar cazematele acopereau intersecțiile și direcțiile de înaintare.

Dar totul începuse cu râul.

Un râu care trebuia traversat. Un mal care trebuia cucerit. Și sute de oameni care trebuiau să treacă înainte ca restul diviziei să poată înainta.

Pentru soldatul român din 1942, Baksanul nu era o simplă linie albastră pe hartă.

Era apa dintre el și următorul ordin.

👉 TU AI FI TRECUT RÂUL ĂSTA CU ECHIPAMENTUL DIN 1942?

Dă mai departe povestea vânătorilor de munte. Poate cineva își va recunoaște bunicul printre oamenii care au trecut Baksanul.

⚔️ NALCIK — „DRUMUL VÂNĂTORILOR DE MUNTE SPRE CEL MAI ESTIC PUNCT AL CAMPANIEI”

🔥 „AU AJUNS ÎN CAUCAZ. APOI AU CONTINUAT PÂNĂ LA APROAPE 20 DE KILOMETRI DE GROZNÎI.”

În vara lui 1942, un soldat român care plecase din țară ajungea într-un loc pe care probabil nu și l-ar fi imaginat niciodată: Caucazul. În fața lui nu mai erau Carpații, ci munți uriași, văi adânci, râuri și un front care se deplasa tot mai departe spre est.

Divizia 2 Munte, comandată de generalul Ioan Dumitrache, fusese trimisă în Caucaz în iulie 1942. După deplasarea prin zona Rostov–Piatigorsk, oamenii ei au ajuns în sectorul Baksan, unde au urmat lupte grele pentru stabilirea și menținerea unui cap de pod la sud de râu.

Acolo, muntele devenea din nou terenul lor.

În august și septembrie, vânătorii de munte au luptat pentru poziții dominante, inclusiv Cota 910, în condiții extrem de dificile. Nu era un război dus doar cu pușca: trebuiau transportate muniția, hrana și armamentul pe teren accidentat, în timp ce artileria sovietică lovea pozițiile românești.

Apoi a venit ordinul care avea să ducă divizia spre Nalcik.

Pe 25 octombrie 1942, ofensiva a început cu o puternică pregătire de artilerie. Batalioanele de vânători de munte au trecut din nou Baksanul și au înaintat spre oraș, întâlnind rezistență în cazemate, clădiri fortificate și pe înălțimile care dominau Nalcikul.

Pentru soldatul din primul eșalon, nu exista însă „marea victorie”. Existau doar următorii câțiva metri de teren.

Un deal. O pădure. O casă transformată în punct de rezistență. Un drum blocat. Apoi încă o poziție care trebuia cucerită.

Pe 28 octombrie, după luptele din împrejurimi și din oraș, obiectivul a fost atins. Batalioanele 7, 10 și 16 Vânători de Munte au avut un rol important în cucerirea orașului, iar Divizia 2 Munte a capturat 3.079 de prizonieri; pierderile proprii au fost de aproximativ 820 de oameni, potrivit sintezelor istorice despre operațiune.

Dar Nalcikul nu era capătul drumului.

După cucerirea orașului, divizia a continuat înaintarea spre Alagir și Ordjonikidze. În noiembrie, oamenii lui Dumitrache au ajuns până la aproximativ 20 de kilometri de Groznîi, atingând ceea ce studiile militare românești descriu drept cel mai estic punct al întregii campanii române din Est.

Aici trebuie făcută o diferență importantă: Nalcik nu a fost punctul cel mai estic. Cucerirea orașului a deschis însă drumul către înaintarea ulterioară, iar punctul maxim al avansului a fost atins după Nalcik, în direcția Groznîi.

Și atunci începe partea mai puțin cunoscută a poveștii.

Soldatul care ajunsese în Caucaz nu avea să rămână acolo. După schimbarea situației strategice, Divizia 2 Munte avea să treacă de la ofensivă la retragere, luptându-se prin Caucaz și Kuban. În ianuarie 1943, divizia se retrăgea prin lupte continue, iar ulterior avea să ajungă în Crimeea.

De la Baksan la Nalcik. De la Nalcik spre Groznîi. Și apoi, înapoi, prin sute de kilometri de front.

Pentru omul din raniță, Caucazul nu era o linie pe hartă și nici o victorie trecută într-un comunicat. Era frigul, marșul, muniția cărată în spate, camaradul de lângă el și următorul ordin primit.

👉 TU AI FI CREZUT, ÎN 1942, CĂ UN SOLDAT ROMÂN VA AJUNGE LA CÂȚIVA ZECI DE KILOMETRI DE GROZNÎI?

Dă mai departe povestea vânătorilor de munte. Poate cineva își va recunoaște bunicul printre oamenii care au ajuns acolo.

⚔️ GENERALUL GHEORGHE AVRAMESCU — „COMANDANTUL CARE A CONDUS VÂNĂTORII DE MUNTE PRIN RĂZBOI”

🔥 „ÎNAINTE SĂ DEVINĂ UNUL DINTRE CEI MAI CUNOSCUȚI GENERALI AI FRONTULUI DE EST, A CONDUS OAMENII CARE URCAU MUNTELE CU RANIȚA ÎN SPATE.”

În fotografii apare generalul. În spatele fotografiei însă sunt mii de oameni care au mers pe jos prin Bucovina, au trecut Nistrul, au luptat în Crimeea și au ajuns la porțile Sevastopolului. Iar între iunie 1941 și octombrie 1943, unul dintre comandanții lor a fost generalul Gheorghe Avramescu, aflat la conducerea Corpului de Munte.

Avramescu nu era un comandant apărut din senin în 1941. În Primul Război Mondial luptase inclusiv la Mărășești, unde comanda un batalion, iar în perioada interbelică a ocupat funcții importante în cadrul trupelor de vânători de munte. Experiența aceea avea să-l urmărească pe tot parcursul carierei.

În vara lui 1941, Corpul de Munte a intrat în luptă în nordul Bucovinei, apoi a înaintat spre Nistru. La 18 iulie 1941, în zona Honicăuți–Kozlov, unitățile de vânători de munte au întâmpinat contraatacuri sovietice puternice, iar Avramescu a coordonat operațiunile pentru lărgirea capului de pod și continuarea înaintării.

Apoi a venit Crimeea.

Corpul de Munte a participat la luptele din nordul peninsulei și la bătălia de la Marea de Azov, iar în 1942 a ajuns în fața Sevastopolului. În ofensiva finală din iunie–iulie, Avramescu a avut sub comandă Divizia 1 Munte și Divizia 18 Infanterie, iar trupele sale au luptat într-un sector dificil, cu teren împădurit și fortificații puternice.

Vânătorii de munte au atacat poziții fortificate și puncte dominante, iar printre obiectivele cucerite s-a aflat și Bastionul II, un important punct de observare sovietic. După străpungerea apărării, trupele Corpului de Munte au fost folosite și împotriva capului de pod sovietic de la Balaclava.

Dar povestea lui Avramescu nu poate fi redusă la victorii și hărți militare.

În spatele fiecărei săgeți desenate pe hartă existau oameni care cărau muniție, hrană și echipament pe teren unde vehiculele puteau ajunge cu greu. Existau batalioane care pierdeau oameni, comandanți de companie care trebuiau să țină poziția și soldați care, după un marș de zeci de kilometri, trebuiau să urce din nou.

Avramescu a rămas la conducerea Corpului de Munte până în octombrie 1943, după care a primit comanda unor mari unități de armată. În 1944 a ajuns să conducă, între alte perioade, Corpul 6 și apoi Armata a 4-a, continuând războiul într-o etapă în care frontul se apropia din nou de teritoriul României.

Și aici apare legătura cu ceilalți comandanți despre care am vorbit.

Avramescu. Dumitrache. Mociulschi. Numele lor apar în momente diferite ale istoriei trupelor de munte, dar în spatele lor se află aceleași unități și aceeași categorie de soldat: omul care trebuia să lupte acolo unde terenul făcea războiul și mai greu.

De la Nistru și Crimeea până la Sevastopol, vânătorii de munte au trecut prin unele dintre cele mai dificile campanii ale frontului de est. Iar Avramescu a fost unul dintre generalii care au comandat această formațiune în anii cei mai grei ai războiului.

Poate că de aceea fotografia unui general spune atât de puțin dacă nu te gândești la oamenii aflați în spatele lui.

Pentru că Avramescu nu înseamnă doar un grad, o uniformă și o semnătură pe un ordin. Înseamnă și povestea miilor de vânători de munte care au mers înainte cu ranița în spate.

👉 AȚI AVUT ÎN FAMILIE UN VÂNĂTOR DE MUNTE CARE A LUPTAT SUB COMANDA LUI AVRAMESCU? SCRIEȚI ÎN COMENTARII ANUL, UNITATEA ȘI FRONTUL PE CARE A FOST.

Dă mai departe povestea lor. Poate cineva își va recunoaște bunicul în ea.

🇷🇴 23 AUGUST 1944 — „VÂNĂTORII DE MUNTE AU SCHIMBAT FRONTUL”

🔥 „DUPĂ 23 AUGUST, ACEIAȘI OAMENI CARE LUPTASERĂ ÎN EST AU PRIMIT O ALTĂ MISIUNE.”

Cu doar câteva zile înainte, soldatul român lupta alături de Germania împotriva Armatei Roșii. În seara de 23 august 1944, România a rupt alianța cu Germania, iar ordinele pentru armată s-au schimbat radical: unitățile germane care refuzau retragerea urmau să fie dezarmate.

Pentru vânătorii de munte, schimbarea nu a rămas o informație transmisă prin radio. În perioada 23–30 august, unități de vânători de munte au participat deja la dezarmarea garnizoanelor germane din Sinaia, Predeal, Azuga, Bușteni și Brașov.

Apoi au început luptele.

Divizia 18 Munte, de exemplu, a primit după 23 august ordinul de regrupare în zona Nicorești. Pe 27 august, la Merei, în județul Buzău, a avut loc prima sa confruntare cu trupele germane.

Imaginează-ți soldatul care, cu numai câteva zile înainte, știa foarte bine cine îi este aliat și cine îi este adversar. Acum primea un ordin nou și trebuia să lupte împotriva unor militari cu care, până atunci, fusese în aceeași tabără.

Și pentru vânătorii de munte războiul abia începea.

După luptele din România, diviziile de munte au fost aruncate din nou în teren dificil. În decembrie 1944, Diviziile 2 și 3 Munte au luptat pentru cucerirea Munților Bükk, unde pădurile dese, stâncile și înălțimile de până la 1.000 de metri făceau înaintarea extrem de dificilă.

Dar drumul nu s-a oprit în Ungaria.

În lunile următoare, trupele române au continuat luptele în Slovacia și Cehoslovacia, inclusiv în zonele muntoase Javorina, Fatra și Tatra. La 29 ianuarie 1945 începea ofensiva pentru cucerirea masivului Javorina, iar în februarie vânătorii de munte luptau deja în Munții Tatra.

Acolo, muntele pe care îl cunoșteau atât de bine devenea din nou avantajul lor — dar și o probă teribilă. Zăpadă, păduri, pante abrupte, frig și un inamic care apăra poziții pregătite în teren.

Pentru un soldat care plecase în război în 1941, traseul putea însemna frontul din Est, retrageri, Crimeea, România, Ungaria și apoi munții Slovaciei. Nu era aceeași hartă. Nu era același adversar. Dar era același soldat.

Și poate că aceasta este una dintre cele mai puțin discutate povești ale vânătorilor de munte: nu doar cât au luptat, ci cât de repede a trebuit să se adapteze omul din tranșee la o lume militară care se schimbase peste noapte.

👉 CUM A FOST PENTRU UN SOLDAT SĂ LUPTE ÎNTR-O TABĂRĂ, APOI SĂ PRIMEASCĂ ORDINUL SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA FOSTULUI ALIAT?

Dacă ai în familie un vânător de munte care a trecut prin 1944–1945, spune-i povestea în comentarii. Poate încă mai există cineva care își amintește prin ce a trecut.

⚔️ GENERALUL LEONARD MOCIULSCHI — „GENERALUL CARE MERGEA CU OAMENII SĂI PRIN MUNȚI”

🔥 „NU COMANDA DIN SPATE. ERA ACOLO UNDE ERAU ȘI EI.”

Leonard Mociulschi nu a devenit vânător de munte doar pentru că a primit o funcție. Timp de decenii, cariera lui militară s-a legat de trupele de munte, de la luptele din Primul Război Mondial până la Caucaz, Crimeea și, apoi, munții Europei Centrale.

În 1942, după experiența acumulată în Divizia 4 Munte și pe frontul de la Sevastopol, Mociulschi a primit comanda Diviziei 3 Munte, la 6 octombrie. A găsit o mare unitate obosită după luni de lupte, aflată în Caucaz, în zona Kubanului.

Aici începe una dintre cele mai grele perioade din cariera lui. În lunile următoare, Divizia 3 Munte a luptat în zona Abinskaia–Krîmskaia, apărând comunicațiile și pozițiile din capul de pod Kuban, într-un teren în care muntele, pădurea, frigul și lipsa drumurilor puteau fi la fel de periculoase ca inamicul.

Mociulschi nu a rămas doar un nume într-un ordin de operații. Există relatări potrivit cărora, la sosirea sa în Caucaz, a intrat personal într-o zonă în care un batalion de vânători de munte era încercuit, alături de un grup restrâns de militari. Episodul este prezentat în surse memorialistice și trebuie privit în acest context, dar imaginea comandantului care se apropie de oamenii aflați în dificultate a rămas parte din memoria trupelor.

Divizia a plătit însă un preț uriaș. Pentru perioada septembrie 1942–februarie 1943 sunt consemnate 4.506 pierderi, iar luptele din Kuban au continuat luni întregi.

În 1943, Divizia 3 Munte a fost retrasă din Kuban și trimisă în Crimeea. A urmat din nou frontul: Kerci, apoi Sevastopol, unde situația devenea tot mai disperată în primăvara lui 1944. Mociulschi a exercitat temporar chiar comanda Corpului 5 german, în perioada în care comandantul acestuia lipsea.

La începutul lui mai 1944, oamenii Diviziei 3 Munte se aflau printre trupele care încercau să țină pozițiile din zona Sevastopolului. În noaptea de 9 spre 10 mai, ultimele elemente ale diviziei au ocupat pozițiile de la Capul Herson, înaintea evacuării din Crimeea.

Dar pentru Mociulschi războiul nu se terminase.

După revenirea în țară, Divizia 3 Munte a intrat în refacere, iar Mociulschi a primit și comanda Grupării „Crișuri”, responsabilă de apărarea unei importante zone din vestul României. După 23 august 1944, oamenii săi au intrat din nou în luptă, de această dată împotriva forțelor germane și ungare.

În septembrie, Divizia 3 Munte a dus lupte grele pe Valea Crișului Negru, apoi a trecut la ofensivă. A recucerit Beiușul, a înaintat spre Oradea și, în octombrie 1944, a trecut frontiera în Ungaria. Pe 19 octombrie, oamenii lui Mociulschi au intrat în Debrețin.

Și muntele îi aștepta din nou.

În iarna 1944–1945, Divizia 3 Munte a luptat în Munții Bükk, apoi în Slovacia și în masivul Javorina, unde terenul dificil și vremea au transformat fiecare înaintare într-o probă de rezistență. La 8 aprilie 1945, după aproape patru ani de front, Mociulschi a fost rechemat de la comanda diviziei, care ajunsese până la râul Hron.

În spatele fotografiilor oficiale cu uniforma de general rămâne imaginea unui om care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei printre vânători de munte: pe stâncă, în pădure, în zăpadă, în retrageri și atacuri, alături de oameni care trebuiau să urmeze același drum greu ca el.

Mociulschi nu a fost doar comandantul unei divizii. Pentru mulți dintre oamenii săi, a fost generalul care știa ce înseamnă drumul pe care îi trimitea.

👉 Dacă ai avut un bunic sau străbunic în Vânătorii de Munte, spune în comentarii în ce unitate a fost și pe ce front a luptat.

Dă mai departe povestea lui Mociulschi. Poate cineva își va recunoaște bunicul în ea.

🟢 „DIAVOLII VERZI” — CUM AU AJUNS VÂNĂTORII DE MUNTE SĂ PRIMEASCĂ ACEASTĂ PORECLĂ

🔥 NU ERAU NUMIȚI AȘA PENTRU CĂ PURTAU VERDE. PE FRONT, PORECLA A CĂPĂTAT CU TOTUL ALTĂ SEMNIFICAȚIE.

În vara lui 1942, vânătorii de munte români au ajuns din nou în prima linie, de această dată în Caucaz și Kuban. Diviziile 2 și 3 Munte au înaintat printr-un teren extrem de dificil, ajungând în zona Elbrus, Groznîi și Vladikavkaz.

Pentru acești oameni, muntele nu era un obstacol. Era terenul pentru care fuseseră pregătiți.

Păduri, creste, văi înguste, drumuri aproape impracticabile și vreme schimbătoare. În asemenea condiții, o unitate care știa să se deplaseze rapid și să lupte în teren accidentat putea face diferența.

Vânătorii de munte au ajuns să participe la unele dintre cele mai grele lupte ale Frontului de Est, inclusiv la Sevastopol și Stalingrad. Un studiu publicat în Gândirea Militară Românească îi descrie ca trupe percepute drept de elită și eficiente, iar reputația lor s-a consolidat prin aceste campanii.

Dar de unde a apărut numele?

O cercetare istorică publicată în Memoria Antiquitatis, pe baza unor documente de arhivă, consemnează că trupele rusești i-ar fi numit pe vânătorii de munte români „diavolii verzi”, ca urmare a profesionalismului și comportamentului lor în luptele din campania din Răsărit.

Este importantă nuanța: nu putem transforma această formulare într-o afirmație că toți militarii sovietici îi numeau astfel. Este o denumire consemnată în surse istorice românești și atribuită trupelor rusești/sovietice.

Iar reputația lor nu s-a construit într-o singură bătălie.

În Crimeea, vânătorii de munte au luptat în zona Sevastopolului. În Caucaz, au înaintat prin teren montan până în apropierea unor obiective precum Elbrus și Groznîi. Iar când situația de pe Frontul de Est s-a schimbat, au continuat să lupte și în retragere.

Pentru soldatul simplu, însă, nu existau statistici și legende.

Existau ranița, pușca, bocancii, frigul și muntele.

Și exista camaradul de lângă el.

Un vânător de munte putea să meargă kilometri întregi prin teren în care un soldat obișnuit înainta cu dificultate. Trebuia să transporte arma și muniția, să urce, să coboare și apoi să intre în luptă aproape fără timp pentru odihnă.

Asta a construit imaginea lor pe front.

Nu o uniformă.

Nu o insignă.

Ci felul în care luptau și se deplasau în terenul pentru care fuseseră pregătiți.

Iar povestea nu s-a terminat în Caucaz. După 23 august 1944, aceleași trupe au luptat împotriva trupelor germane și ungare în Transilvania, apoi în Ungaria și Cehoslovacia, ajungând până în Tatra și în zona Pragăi, unde participarea lor la război s-a încheiat în mai 1945.

🔥 „DIAVOLII VERZI” — O PORECLĂ NĂSCUTĂ DINTR-O CAMPANIE ÎN CARE VÂNĂTORII DE MUNTE AU LUPTAT DE LA SEVASTOPOL PÂNĂ ÎN CAUCAZ.

TU CE CREZI CĂ I-A FĂCUT ATÂT DE TEMUȚI PE FRONT: PREGĂTIREA, DISCIPLINA SAU FAPTUL CĂ ERAU SPECIALIZAȚI PENTRU MUNTE?

Dacă ai avut în familie un vânător de munte, scrie numele lui, unitatea și locul unde a luptat.

Dă mai departe. Povestea lor merită să fie cunoscută.

🇷🇴 23 AUGUST 1944 — „VÂNĂTORII DE MUNTE AU SCHIMBAT FRONTUL”

🔥 DUPĂ 23 AUGUST, ACEIAȘI OAMENI CARE LUPTASERĂ ÎN EST AU PRIMIT UN NOU ORDIN: ACUM TREBUIAU SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA GERMANILOR.

În noaptea de 23 august 1944, România a ieșit din alianța cu Germania și a intrat în război împotriva acesteia. Pentru militarii aflați deja în structurile de luptă, schimbarea politică s-a transformat aproape imediat într-o realitate brutală: frontul și adversarul se schimbaseră.

Pentru vânătorii de munte, tranziția nu a însemnat întoarcerea acasă. Dimpotrivă. Au intrat într-o nouă campanie, de această dată împotriva trupelor germane și ungare, începând cu luptele pentru eliberarea Transilvaniei de nord. (gmr.mapn.ro⁠)

Generalul Ioan Dumitrache, care condusese Divizia 2 Munte în campaniile din Caucaz și Crimeea, ajunsese la comanda Corpului de Munte. De la 23 august, acesta a primit misiunea de a participa la acțiunile împotriva trupelor germane din zona Brașovului. (gmr.mapn.ro⁠)

Iar schimbarea s-a produs într-un moment extrem de complicat.

Cu doar câteva săptămâni înainte, germanii fuseseră aliații României. Acum, aceleași uniforme germane apăreau pe partea cealaltă a frontului.

Vânătorii de munte au intrat în luptă în Transilvania. Divizia 2 Munte a participat la eliberarea Clujului în septembrie 1944, apoi a primit ordin să înainteze pe direcția Gilău – Huedin – Oradea. (rft.forter.ro⁠)

Pentru soldatul din prima linie, însă, nu exista timp pentru explicații politice.

Existau ordine.

Existau hărți.

Și exista terenul pe care trebuia să înainteze.

La 31 august 1944, Batalionul 22 Vânători de Munte a plecat în campania pentru eliberarea nord-vestului Transilvaniei. În lunile următoare, aceeași unitate avea să lupte în Ungaria, între octombrie și decembrie 1944, iar apoi în Cehoslovacia, din ianuarie până în mai 1945. (rft.forter.ro⁠)

Pe 7 noiembrie 1944, Divizia 2 Vânători de Munte a primit ordin să treacă Tisa. Până la sfârșitul anului, oamenii ei se aflau în luptele grele din zona masivelor Bükk–Mátra. (rft.forter.ro⁠)

Apoi a urmat Cehoslovacia.

După luptele din Ungaria, vânătorii de munte au continuat înaintarea prin terenul muntos al Slovaciei, inclusiv în Tatra, până în ultimele săptămâni ale războiului. Sursele militare consemnează că Divizia 2 Munte a fost regrupată, la sfârșitul războiului, la nord de Brno. (rft.forter.ro⁠)

Gândește-te la traseul unui singur soldat.

Caucaz. Crimeea. România. Ungaria. Tatra.

Ani întregi de război, mii de kilometri și fronturi schimbate. Iar pentru mulți dintre cei care plecaseră în 1941, războiul avea să se termine abia în mai 1945.

Pentru Divizia 2 Vânători de Munte, bilanțul celor șase ani de război a fost cumplit: sursele militare ale Armatei Române consemnează pierderi umane și materiale foarte mari, divizia revenind în repetate rânduri cu efective mult diminuate față de cele cu care plecase. (rft.forter.ro⁠)

Și aici este poate cea mai puternică parte a poveștii.

Soldatul nu alesese cine era noul aliat și cine era noul adversar. El primea ordinul, își lua arma, își punea ranița în spate și pleca din nou.

🔥 CUM A FOST PENTRU UN SOLDAT SĂ LUPTE ÎNTR-O TABĂRĂ, APOI SĂ PRIMEASCĂ ORDINUL SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA FOSTULUI ALIAT?

Dacă ai avut în familie un vânător de munte care a luptat după 23 august 1944, scrie în comentarii numele lui, unitatea și locul unde a ajuns.

Dă mai departe. Uneori, istoria se înțelege cel mai bine prin povestea unui singur om.

🏔️ TATRA — „ULTIMELE LUPTE ALE VÂNĂTORILOR DE MUNTE”

🔥 RĂZBOIUL NU S-A TERMINAT PENTRU EI CÂND S-A TERMINAT ÎN ROMÂNIA.

În primăvara lui 1945, Europa se apropia de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dar pentru vânătorii de munte români, războiul continua în Cehoslovacia, printre zăpezile și crestele masivelor Tatra, Javorina și Fatra.

După luptele din Transilvania și Ungaria, două divizii române de munte au continuat înaintarea spre vest. Pentru oamenii care porniseră cu ani înainte din Carpații României, drumul războiului ajunsese la mii de kilometri distanță, până în inima Europei.

Acolo, avantajul lor trebuia să fie din nou muntele.

Zăpadă. Păduri. Pante. Creste. Noroi. Frig.

Exact terenul pentru care fuseseră instruiți. Sursele militare românești consemnează că vânătorii de munte au luptat în Cehoslovacia în masivele Tatra Mare, Tatra Mică, Carpații Albi și Javorina, înainte de a ajunge în podișul Boemiei.

Pentru soldatul din prima linie, însă, harta Europei nu mai însemna mare lucru. Însemna doar următoarea culme, următoarea pădure și ordinul de a continua înaintarea.

Războiul îi schimbase deja de mai multe ori. Unii trecuseră prin Basarabia și Bucovina, Caucaz sau Crimeea, apoi prin luptele din România, Ungaria și acum Cehoslovacia. Pentru unii dintre ei, ceea ce trebuia să fie o campanie de câteva luni devenise aproape patru ani de război.

Iar muntele nu ierta.

Armele trebuiau cărate prin teren greu, muniția trebuia dusă până în pozițiile înaintate, iar oamenii trebuiau să lupte și să se deplaseze în condiții în care frigul și oboseala deveneau adversari la fel de reali ca focul inamic.

Dar au continuat.

În Cehoslovacia, luptele au continuat până în ultimele zile ale războiului. Potrivit surselor militare românești, diviziile de munte și-au încheiat participarea la război lângă Praga, la 12 mai 1945, la câteva zile după capitularea Germaniei.

Pentru Divizia 2 Vânători de Munte, războiul avea să rămână înscris în istoria unității prin pierderile uriașe suferite de-a lungul celor șase ani de război. MApN consemnează că, după luptele din Ungaria, militarii diviziei au acționat în Munții Tatra, iar la sfârșitul războiului au fost regrupați în zona de la nord de Brno.

Și poate cea mai puternică imagine nu este cea a unui general pe hartă.

Este cea a unui vânător de munte cu ranița în spate, pușca în mâini și bocancii îngropați în zăpadă, privind spre următoarea creastă.

Pornise din România cu ani în urmă.

Acum era în Tatra.

Și încă lupta.

🔥 DE LA CARPAȚII ROMÂNIEI PÂNĂ ÎN TATRA ȘI PRAGA — MII DE KILOMETRI DE RĂZBOI.

Dacă ai avut în familie un vânător de munte care a luptat în Ungaria, Slovacia sau Cehoslovacia în 1944–1945, scrie în comentarii numele lui, unitatea sau localitatea de origine.

Dă mai departe. Sunt povești care nu trebuie să dispară odată cu oamenii care le-au trăit.