ALMON HUB

ALMON HUB

Share

Aprindem pasiunea. Cultivăm unicitatea. ✨ Centru educațional pentru copii și adolescenți

09/09/2026

Dragi părinți,
Dacă în acest an școlar copiii dvs au nevoie de ajutor la anumite materii, vă așteptăm cu forțe proaspete la Almon Hub.

Deschidem noi grupe cu prezență fizică / ședințe individuale (fizic/online).

Ne puteți contacta oricând pentru detalii și întrebări 🌸

0720 420 305
[email protected]

Photos from ALMON HUB's post 05/09/2026

Rezultat maxim la Cambridge Movers: 15/15 scuturi!
Și partea cea mai tare? A reușit performanța aceasta la finalul clasei a II-a!

Să obții punctajul maxim la doar 9 ani spune totul despre ambiția și munca lui din ultimul an.

A lucrat constant, fără presiune, iar la examen s-a dus pur și simplu pregătit și sigur pe el. Iată că munca făcută pas cu pas aduce cele mai frumoase bucurii. Bravo, Ilyas, suntem foarte mândri de tine! 👏🥳

09/08/2026

Când le dai copiilor o pereche de șosete albe și libertate totală la desenat... iese un spectacol de zile mari!

Photos from ALMON HUB's post 09/08/2026

A venit și ultima zi de tabără, o zi plină de nostalgie, dar și de super multă energie și zâmbete!

Am început în forță cu un quiz recapitulativ despre tot ce au aflat și au învățat copiii de-a lungul săptămânii, atât despre Coreea, cât și despre Marea Britanie. Ne-am bucurat enorm să vedem cât de multe informații au reținut și cât de bine s-au descurcat!

A urmat un mini-proiect pe echipe, unde cei mici și-au pus imaginația la treabă și și-au prezentat ideile în fața celorlalți. Apoi ne-am întors la proiectul drag nouă: au terminat de desenat șosetele albe și am organizat o adevărată „paradă a modei” cu cele mai colorate și trăsnite modele din Crazy Socks Day! 🧦🎨

La cererea lor unanimă, am reluat jocul Sherlock Holmes Weather Case – de data aceasta cu o mică schimbare: fiecare copil a avut ocazia, pe rând, să fie detectivul Sherlock și să verifice alegerile echipelor.

Pe final de zi, entuziasmul s-a concretizat în două afișe create de ei, pline cu poze, simboluri și amintiri din ambele culturi. Încheierea a fost una festivă: fiecare participant a primit diploma de rigoare, iar îmbrățișările, pozele și promisiunile că ne revedem la anul nu au lipsit!

Mulțumim tuturor copiilor și părinților pentru o săptămână incredibilă!

09/08/2026
Photos from ALMON HUB's post 08/08/2026

Nu aveau cm să lipsească din program informațiile despre vestimentație, mai ales când vorbim despre două culturi atât de pline de culoare! 🇰🇷🇬🇧
Am început pe filiera coreeană, unde cei mici au descoperit hainele tradiționale și au îmbrăcat cu mare entuziasm câte un hanbok autentic. Apoi s-au pus pe treabă la atelierul creativ, unde și-au confecționat propriul norigae (accesoriul purtat la hanbok).

A urmat Marea Britanie, unde am explorat piese emblematice precum wellies, trench coat, flat cap, faimosul kilt și uniformele școlare. Copiii au fost fascinați să afle și despre Crazy Socks Day, ziua în care elevii britanici poartă cele mai trăsnite șosete!

Partea de engleză a adus o adevărată misiune de "investigație" prin jocul Sherlock Holmes Weather Case. Împărțiți în echipe, copiii au trebuit să fie rapizi și atenți: în funcție de condițiile meteo din UK afișate pe ecran, alegeau contra cronometru hainele potrivite dintr-o valiză, totul sub privirea atentă a lui „Sherlock Holmes” care verifica dacă alegerile au fost corecte.

A fost o întrecere cu multă distracție și râsete, urmată de Whispers at Buckingham Palace, unde am transmis mesaje secrete ce combinau tot ce învățaseră despre ambele țări până la acel moment.

La final, fiecare a primit câte o pereche de șosete albe pe care au început să le personalizeze după propria imaginație – o activitate atât de îndrăgită încât s-a prelungit și în ultima zi! ✨

07/08/2026

Prin joacă învățăm cel mai rapid ☺️

Photos from ALMON HUB's post 06/08/2026

În a treia zi, călătoria prin Regatul Unit a continuat într-un mod cât se poate de... britanic. 🇬🇧
Copiii au descoperit tradiția Afternoon Tea, au aflat de ce este atât de importantă pentru britanici și au învățat câteva reguli simple de etichetă. Apoi s-au așezat la masă și au pus în practică tot ce s-a discutat: au comandat politicos, au oferit ceai, au mulțumit și au purtat mici conversații... bineînțeles, în limba engleză.

Distracția a continuat cu un picnic special în care au avut de selectat doar preparatele britanice dintr-o mulțime de feluri de mâncare din toată lumea.

După ce bateriile au fost reîncărcate, au urmat jocurile: la Whispers at Buckingham Palace am transmis mesaje secrete și am văzut cât de important este să asculți cu atenție și să pronunți clar. La Hot Tea Pot am râs mult, dar am exersat și vocabularul și rapiditatea în exprimare.

🇰🇷 În Coreea, călătoria în timp a mers până în dinastia Joseon, pentru a explora bucătăria regală și preparatele regilor de altădată, urmată de familiarizarea cu ingredientele specifice. Distracția cea mare a apărut la degustarea pastei de soia și a pastei de ardei iute! Cum foamea nu s-a lăsat așteptată după atâtea povești, copiii s-au pus pe treabă și au gătit propriul lor kimbap, care s-a mâncat cu foarte multă poftă.

A fost o zi plină de gusturi noi, râsete și multă practică de engleză și coreana.

05/08/2026

Trooping the Colours - varianta ALMON HUB ☺️

Want your school to be the top-listed School/college in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Website

Address


Strada Cuza Vodă Nr 124 B, București
Bucharest
040286

Opening Hours

Monday 08:00 - 20:00
Tuesday 08:00 - 20:00
Wednesday 08:00 - 20:00
Thursday 08:00 - 20:00
Friday 08:00 - 20:00