Daniel Chifor
Avocat titular
06/07/2026
În biblioteca Baroului din Bruxelles am avut privilegiul de a descoperi manuscrise juridice de o valoare istorică impresionantă. Astfel de documente reamintesc profunzimea tradiției dreptului european și noblețea profesiei de avocat. O experiență care mă inspiră !
02/07/2026
Există momente care îți reamintesc că profesia de avocat depășește granițele unui stat și se întemeiază pe aceleași valori: respectul pentru lege, demnitatea profesiei și solidaritatea dintre colegi.
Astăzi am avut onoarea de a îmbrăca roba de avocat în afara României, în impunătorul Palat de Justiție din Bruxelles. A fost o experiență pe care o voi păstra mereu în suflet.
Le mulțumesc colegilor din Baroul Bruxelles pentru primirea deosebit de călduroasă și pentru deschiderea cu care m-au integrat, încă din primele momente, în spiritul, tradițiile și rafinamentul exercitării profesiei de avocat în acest prestigios centru al justiției europene.
Astfel de întâlniri întăresc convingerea că, indiferent de sistemul juridic, avocații vorbesc aceeași limbă: cea a dreptății, a profesionalismului și a respectului reciproc.
01/12/2024
Votul este un drept și o responsabilitate!
17/09/2024
04/09/2024
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the practice
Address
Bucharest
Opening Hours
| Monday | 10:30 - 16:00 |
| Tuesday | 10:00 - 17:00 |
| Wednesday | 10:00 - 17:00 |
| Thursday | 10:00 - 17:00 |
| Friday | 10:00 - 14:30 |
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Daniel Chifor posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.