Simple Cuvinte

Simple Cuvinte

Share

By Andreea Iancu

03/09/2026

ne mințim că mâine vom fi cuminți, că vom vorbi despre lucruri simple, despre ploaie, despre facturi & despre nimicurile care țin lumea în picioare, dar noaptea vine

23/02/2026

cred că slăbiciunile sunt cele mai frumoase pensule cu care ne desenăm oamenii, dar fugim de ele ca proștii. l-am iubit pe michelangelo toată viața și pentru mine, pietà era înaintea capelei sixtine. acum simt că mă strâng un pic în mine când spun că-mi trebuie o pensulă, nu o daltă.

cred doar în lumină și iubire. orice dumnezeu care vrea să mă învețe altceva nu este al meu

și asta chiar cred până la capăt

Povestea în primul comentariu

14/01/2026

Dragă A.,

Te-am găsit într-un timp în care nu căutam nimic. Sau, mai exact, într-un timp în care te căutam fără să știu. .....
Uneori, noaptea, mă gândesc la tine. Nu cu un dor care arde, ci care luminează încet. Ai fost dragostea mea pierdută. Sau poate dragostea mea niciodată găsită. Dar ai fost, fără îndoială, iubirea mea cea mai reală.

Cam atât... Mă întorc la cărțile mele. O să îți mai povestesc despre tine și altă dată, într-o altă buclă de timp în care numele, sufletele, privirile și iubirile se pierd unele în altele, imagini sepia din vieți neîntâmplate.

povestea în primul comentariu

09/01/2026

Ne lăsăm iubiţi fără să ne trebuiască iubirea aia, fără să ştim ce să facem cu ea şi ne minţim mereu că nu a fost responsabilitatea noastră. Ba da, era responsabilitatea mea să-ţi fi spus că e OK să fiu singură până găsesc ceea ce-mi trebuie, că e OK să am în spate o jumătate goală de pat, că e OK să-mi rămână un pahar cu vin pentru mâine, că nu am uitat cm e să fii „celălalt”.

Ceilalți - povestea în primul comentariu

25/12/2025

Mulțumesc că îmi citiți textele și că vă păstrați poezia din suflete!

Sărbători cu bine! Crăciun fericit!

22/12/2025

pielea ta avea gust de început și de sfârșit. când mi-ai atins gâtul, lumea s-a strâns în jurul acelui gest, ca un nod strâns în carne.

Povestea în primul comentariu

15/12/2025

mi-ai pus panglica neagră peste ochi și mi-ai spus să stau nemișcată. tremurul, anticiparea… mă zgâriau pe interior.
degetele tale, chei ce deschid uși uitate, au alunecat pe șoldul meu, apoi mai sus, ca o rugăminte mută. fiecare atingere, fiecare fior se ridica precum un vers nerostit, ca o poezie care-și învârtea alfabetul prin venele mele

link în primul comentariu

02/12/2025

Boala mea e invizibilă.
E o tăcere care se mișcă prin mine și își schimbă mereu forma. Într-o zi mi se cuibărește în umeri, în alta în ochi, uneori în degete. O simt ca pe o prezență, nu ca pe o pierdere. Trăiesc cu ea ca și cm aș locui într-o casă cu pereți subțiri, în care se aude mereu ceva mișcându-se pe sub podele. Nu mă sperie, doar mă ține trează.

toată povestea poate fi citită în primul comentariu

25/11/2025

între noi s-a construit o catedrală de carne și gemete, pereții curgeau ca o apă neagră în care singura plutire posibilă era legătura dintre coapsele tale și gura mea. cuvintele mi s-au transformat în sunete fără sens, iar moartea a venit să ne privească, dar era caldă, ca pielea ta, așa că n-am alungat-o.

Între trupuri - link în primul comentariu

20/11/2025

new post on blog
link în primul comentariu
toată poezia lumii e nimic pe lângă o respirație întretăiată în întuneric. un gol care miroase a piele și păcat. unele lucruri nu trebuie înțelese. doar trăite, mistuite și lăsate să moară în liniște, așa cm unele atingeri nu se vindecă. se poartă în sânge

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Address


Bucharest