Georgescu Muscel

Copilării neterminate

La nucii mei din gând
Răman nuci neadunate , toamna…
Dai de ele, duium, ascunse prin frunzare.
Cu suta şi cu mia, pân’ la margini de cărare.
Şi prin visele toate, amestecate –
Roiesc aprins copilării neterminate…
Trăiri netrăite, umblări neumblate…
De eşti singur şi trist, vino la mine în vis -
Sub prietenoase zări, mai stăruie încă chemări…
Oriunde mergi, oriunde te duci,
Pe sub frunzare încă afli nuci.

Lucăceşti / 25 Martie 2011

Merele de vară

Stau cu lunile acre şi verzi pe ram
Ca şi suratele lor de alt neam…
Dar, într-o bună dimineaţă,
La faţă prind a se albi, şi-a doua zi,
Umplu pământul, tăvălindu-se prin iarbă.
Ele apar, precum la popoare,
Din pruncii de ieri, în subţire răstimp,
Vezi băieţandri şi domnişoare…
Atâta prăpăd şi pradă dintr-o dată !
Stai gânditor, citind o carte lângă trunchi --
Şi-o căzătură zdravănă de fată zvăpăiată:
Mărul din vârf s-a prăbuşit într-un genunchi…
Ia aminte, lume,- întocmai ca şi tine,
Se năruie comoara-ţi sub privire!
Nepricepuţilor! – par a spune merele-fete,
Ne trece frăgezimea şi nurii-n putregai…
Nu-s mâini să ne apuce, şi, în mai multe rânduri,
Tipare sănătoase de dinţi să ne sărute
Până la sâmburi!
Doar vreun pictor, când se mai trezeşte,
Ne pune-ntr-un coş şi ne zugrăveşte.

Mărturisire

nici nu chem
nici nu aștept
prea scufundat în vârstă
însă nu bătrân
pentru că nu mă simt înțelept
mă rog, Doamne, cu gândul durut
mă rog cu glasul literei mut
sunt doar un gând de-al Tău strecurat
într-un fir de lut
acreala din credință a zavistiei
mi-a răvăsit grădina poeziei
e-așa de simplu să iubești !
cum ai privi copacul din marginea cărării
la discuție cu cerul și cu norii...
de unde vin acești lachei
academii secrete de cuget și idei
ce-ți spun cu cine să ții
pe cine în răspăr să-l iei ?
la mine-acasă, bunăoară
când văd oameni de vorbă pe laița de la drum
e-așa de deasă pacea pe vechea ulicioară...
Baden / Noiembrie 2015

Caracterul

Te culeg, Doamne Iisuse, din semeni,
ca pe nectarul din flori...
căci unul are un prisos de milă
iar altul are-un plus de bunătate;
în ochii unuia-nfloresc toți merii din livadă
iar glăsuirea altuia aduce-a pâine caldă...
din slova Cărții Sfinte mi-am croit
cărare de-ndreptare cugetului meu,
dar și mai mult m-a- nflăcărat
bunăcredința unui frate-ndepărtat -
el, unul dintr-o sută, din lumea de sub fire,
sfiala mi-a citit-o din gesturi și privire,
simțind cm bucuria a-ntrecut măsura -
O, Dumnezeul meu și a toată făptura!
din oameni, Sfinte-Ți faci unealta
de clădit rostul mântuirii...
picat in fagure de rugăciune -
din neștiute puncte cardinale, Duhul Sfânt
strecoară-n suflet șoapte de înțelepciune...
de-atâtea ori în viață mi-ai curmat pieirea,
O, Dumnezeul meu și a toată zidirea!
am încă de-nvățat tărie și curaj,
de lepădat mândrie, nesăbuinți și-atâtea...
nebun de iubire și de frumos,
pătruns de iertare până la os -
O, Doamne Iisuse, cm mă faci să sper:
pe-o aripă de fluture e trecerea la Cer!
cu trenul vieții mă las încrezut
în statornicia vagonului...
iau seama la roadele omului...
deasupra norilor -
aripa credincioasă a avionului.

Baden / Decembrie / 2014

Ironie

Atâția maci pe câmpuri -
și-atâtea fete neiubite...
Atâtea flori albastre-n luminișuri -
și-așa duioase fraze nerostite...

Frumoasa face poze c-un superaparat
și-ngrămădește clipe pe-un cip de vinilin...
O, câte or fi seci, și câte or să poarte
un sens în lumea asta și-o dâră de destin...

Atâția maci și-atâtea flori albastre...
s-a-mpărtășit de ele Tonitza deseori -
că a pictat, în loc de domnișoare,
suavități, feminități, candori...

Se mișcă asincron coroane de copaci,
cum se-ntretaie trenuri într-o gară...
O, scumpa mea, ce cald e-n amintire!
O, draga mea, ce frig este afară!

Baden / Ianuarie 2014

Rezerve de tandrețe

Că ai în degete atingeri de mătăsuri
și te văd alergând printr-un aer color
amestecat cu păsări
este menirea mea să te-nveșmânt
în nemairostite fraze aici pe pământ...
Oh! necheltuite mângâieri de până mai ieri!
Fără tine, cea hărăzită de Cer
orice gest poate să fie o gafă
mi-e sufletul punte de lungi așteptări
între tristețea celui ce pierde
și bucuria celui ce află...
și-atâtea lucruri stăruie ca-n vremea cu tine
câteodată eu aștept să treacă norii
câteodat’ m-așteaptă ei pe mine
cum mi-aș trece mâna dreaptă rasfirată
prin zefirul părului tău și peste obraz
dau cu uimire de tivitura urechii și-mi vine
să cred că-i petală-ndoită din roza albă-nmirezmată
ca-n ladă de zestre țin pregătite refrene
canțone sprințare, romanțe și valsuri celebre
vrăjesc nepoțica prin ele cu capul pe umăr
în pași, legănări, unduiri fără de număr
se-ngână somnul tău de ieri în auz
cu somnul ei de-acum...
îmi place să rămân confuz –
de-aș fi floare de mac să te împac
rupe-mă din adevăr
și-agață-mă la tine-n păr.
Baden / Iunie / 2017

În cumpănă

Sunt aproape de-a fi un nimic
trupu-i de cânepă,
ba chiar de câlți,
numai sufletu-i de borangic...

Nimic nu pot să uit și n-am uitat
nici lacrima ce mi-a picat
în limpezimea izvorului
de usturimea dorului...

De nu mă-nfășuram în vise,
de nu puneam culori în portative
și nu struneam cuvintele să cânte –
ce uși mi-ar fi rămas deschise?

Nimic, ceva, cineva...
ziua cu glorie se face istorie...
iubirea de artă, iubirea de prunci –
la care-i mai mare păcat să renunți?

Sunt pagină-ntr-o carte de pe raft –
povestea ce-a fost, povestea de pe urmă –
pe tivitura timpului pășesc
ca acrobatul pe sârmă.
Baden / Iulie / 2016

Culoarea numelui

Strigă-mă cu glasul iubitei –
şi-o să-mi treacă de dor!
Pe culoarea numelui meu
a turnat praf alb din cupe de flori
şi-a făcut un poem cu aripă
îndulcit cu gândul ei de-o clipă…
Oare câte silabe s-adun
ca să pot să cunun o boare de nor
cu-n future-n zbor?!
Tot neamul ei mă numeşte la fel;
prietenii iarăşi rostesc îndulcit
numele meu de ea făurit…
Parcă-i aud cm mă cheamă prelung
cu alean, de dincolo de-Ocean:
- Ne –li –aaan !
Baden /29 iunie 2011

Învață-mă iubirea

Ca fluture vrăjit de lampă m-am lăsat
Chemat picturii slugă și argat,
Învățături de luat viața cu asalt
Lasat-am altora să-și soarbă împlinirea –
Pe mine, Domnul meu și Împărat,
Învață-mă iubirea !

Punte peste apa-nvolburată –
La slujbe mari visam cândva, odată;
Mi-a fost voința-n vale răsturnată –
Spre lucruri mai de jos mi-am odihnit privirea;
O, Domnul meu, cărarea fă să-mi placă
Și să-nțeleg iubirea !

Verde pajiste cu flori și miei zburdalnici,
Văzut-am pricepuți și la statură falnici,
Dar viața m-a-ndemnat spre cei umili și darnici –
Ce lesne-n lume crește răzbunarea !
O, Domnul meu Iisus, pământu-acest și marea
Cuprind pe undeva iertarea ?

C-a fost nevoie de-o rază de Cer,
De un fior de Duh și-o undă de mister
Să pună în uimire trufașul chip sever –
Învață unii dreptul, să-nșele așteptare –
Mie să-mi dai din blându-Ți caracter
O pagină cu lacrimi și-mpăcare !

Pierdut-am mult și nu mai vreau să pierd,
Iertarea o pricep când însumi sunt pornit să iert;
Chimii și matematici, limbaje, energii în circuit
Las altora să știe, să-și afle fericirea –
Cu cât m-ai dăruit sunt, Doamne, mulțumit;
Dar încă Te mai rog: învață-mă iubirea !
Baden / Iunie 2013

Reflecții

Plutesc miresmele
pe deasupra poienelor
planează titlurile
pe deasupra poemelor
e-o liniște adâncă
de se aude tăcerea
cum se frământă...
ne smulge soarta separat
din peisajul lumii
și-o mână neprietenă ne-mpinge
în suflul rece-al iernii
suveica trupului iubita nu-și mai trece
prin spicul nalt al ierbii...
-lasă-ți neterminat poemul!
-lasă-ți neterminată casa!
altfel un trâmbițaș îți va suna plecarea
nu-ți va da răgaz de-o altă faptă –
simpla poveste cu para coaptă...
îmi bâlbâi singurătatea
pe ulițele lumii
culeg din flori și din oameni
scântei de caracter
știu să mă tem, dar nu să fiu stăpân
mă rog la Cer să-mi dea înțelepciune
că am înaintat în vârstă
și am uitat să fiu bătrân.
Baden / Iunie / 2017