Zuze

Am citit fiecare răspuns de la ultima postare.
Am simțit fiecare emoție și parcă am respirat mai împlinită decât eram când am apăsat „Postează”.
Când îmi pierd curajul sau mă apucă toate alea, caut ancore.
Și uit, uneori, că cea mai importantă ancoră a mea sunt tot eu. Cu personalitățile mele multiple, cu inconștiența și curajul la pachet. 😁
Dacă aș avea 1 leu pentru fiecare „Curaj!” auzit anul ăsta de la voi, aș fi considerabil mai avută. Poate că nu m-am făcut eu înțeleasă. 😂
Îndrăgosteala nu implică neapărat curaj.
Implică, uneori, ceva mai multă prostie. Sau, ca să mă exprim „plastic”: o pierdere temporară a rațiunii. 😂

Așa că, îndrăgostită de mine și de viață în primul rând, am ales drumul nou în capitală.
Și drumul ăsta a venit cu pierderi. Nu doar cu cele de la prietenul țepar, ci și cu pierderi de emoții, de prezent așezat, de viitor previzibil și, mai ales, de VOI.
Dacă îmi lipsește ceva cel mai tare, voi îmi lipsiți....
Și gălăgia din sufragerie...

Și mirosul de chiftele coapte...
Și frământatul de colivă....
Sau crăpați. ❤️...pfffff
Viața vine la pachet cu de toate.
Și cm Universul are căile lui, o întâmplare fericită a schimbat destinul unei Zuze care nu mai umblă doar prin bucătăria ei, ci prin mii de alte bucătării, prin toată țara.

Cu unghii roșii și energia specifică, mirosind a sarmale făcute de alții și, mai nou, ceva exotic: lămâie, băuturi calde și tot felul de fonfleuri prin meniuri. 😁
Ce vreau să vă spun este că energia nu minte! Niciodată!
Și nici nu se pierde.
Doar se mută.
Și dacă n-aș fi avut experiență și pierderi suficiente, poate n-aș fi știut să înțeleg, să aleg și să calibrez, sa- i ajut pe altii!
Pierderile sunt diferite .
Pierderi inclusiv de timp.
De fasonare la carne.
De timpi ineficienți la stors lămâia, de exemplu. 😂

Dar despre lămâie și slow cook mai povestim noi.
Că doar n-am venit la București degeaba. 😁

Acum vreau doar să vă spun un MARE MULȚUMESC.
💜❤️💜
Pentru fiecare răspuns.
Pentru fiecare poveste și îmbrățișăre
Pentru fiecare amintire.

Ați pus în comentarii material cât pentru zece vieți...adevărul e ca și eu traiesc frate, cat pentru mine ;-)

Anul Calului de Foc a început pe 17 februarie 2026 și se prevedea că aduce energie, ambiție și schimbare.

No, ce mai zici acum, Gabrieloooo? 😂

Privește în urmă, hai curaj :-)
Ai mai face asta încă o data? Poate ca da poate că nu, ideea e ca am facut o deja și nu mai pot da undo!

Cate schimbari, cata alergatura, cat stres si cata neputința, la 50 de ani imediat ca ăia cu cortul ....în ce alergătură ai fost.
Și totuși, uite-te la tine.
Va rugam reconfigurare traseu:-))))not again:-))) stați chill nu vin înapoi la Brasov insa mai trec din cand in cand la un stors de lămâie 🍋

Imediat se împlinește aproape un an de când ai spus:
„Eu mă mut la București.”
Și te-ai mutat...fa gabrielooo atat de curajoasa ești!

Zuze se simte.

Se simte și în fiecare loc nou în care ajung și în care înțeleg că mai sunt și alții ca noi.

Oameni vii.Cu povești.Cu râs.Cu pierderi.Cu curaj.Cu prostii.Cu începuturi.

Așa că, inclusiv recomandări de locuri faine o să mai fac pe aici.
Locul nostru în București încă nu este.
Îl căutăm noi sau ne găsește el pe noi.
Mai bine așa...ca visteria e goala oricum.

Până una-alta, răspândesc energie zuzească peste tot pe unde ajung.

Miau. 🐈‍⬛

Zuze se simte. ❤️

P.S. Poza e de săptămâna asta.
Zuza Ileana mi-a trimis un filmuleț cu Ana la volan și ea în dreapta, cântând amândouă.

Și m-am uitat la ele și m-am întrebat:

Când a zburat timpul?

Cum au crescut, măi, zuzicile mele...

N-am voie să pun poze cu ele, așa că mă alint eu aici. 😁❤️ o poza cu o femeie care preț de câteva minute a simtit ca a meritat tot ce a venit cu " mamiii nu te mai suport "..la pachet

Va pup și va mulțumesc, voi îmi dați curaj și pentru asta va mulțumesc!

Cum cartea se scrie singură, pentru ca tot ati zis ca nu postez, ca ce fac, ca ce e cu Zuze..

Sau cm schimbarea nu este neapărat ceva rău

După ceva timp, m-am reapucat de scris, chiar dacă viața mi-a luat-o înainte și s-a scris ea singură.

Cartea. 🙂

Capitol nou!

Uneori, o carte se scrie singură. Chiar dacă nu pui mâna pe tastatură.

Se scrie în timp ce tu alergi de colo-colo, iei decizii, te răzgândești, cazi, te ridici, mai faci o prostie, mai repari una și, eventual, te întrebi la finalul zilei:

„Băi, Gabi, tu ce-ai avut cu tine?”

Atât de multe schimbări au fost anul ăsta încât, la un moment dat, am avut senzația că sunt un titirez aruncat într-un carusel.
Fără pauză. Fără buton de stop sau reset.
Și, dacă exista unul, probabil nu l-am văzut eu. 😄...si asta poate fi o varianta ce-în drept.

Aveam o vorbă cu sor-mea: la unele alegeri pe care le-am făcut în viață, zici clar că am avut ciudă pe mine.

Și, jur, are dreptate. 😂

Am fost nemulțumită de multe dintre alegerile mele. Uneori foarte nemulțumită.

Dar, în timp, am învățat ceva care mi-a făcut viața mult mai ușoară: am luat cea mai bună decizie pe care am putut s-o iau cu ceea ce știam, simțeam și aveam la dispoziție în acel moment.
Că am greșit? Daaaaaa...
De foarte multe ori.

Că am dezamăgit?

Daaaaaa, desigur.

Începând cu mine.

Ultimii ani, priviți de la distanță, arată uneori ca un șir lung de rateuri financiare și emoționale.

Așa par acum.

Dar, dacă las puțin deoparte lipsa de control, nesiguranța și instabilitatea, încep să văd altceva.

A fost ca după un cutremur.

Nu mai stai să te întrebi de ce a căzut un tablou. Îl ridici pur și simplu că ce altceva sa si faci.

Poate chiar îl pui strâmb, ca pe Roșiorilor.😜

Doamneee, în ceainăria aia nu era un tablou drept! 🤣

Vezi ce mai poate fi salvat.

Reașezi mobila. Mai dai cu o ojă. Mai pui un petic pe ici, unul pe colo. Reconfigurezi.

Și, mai ales, începi să te regrupezi.
Pe toate nivelurile.

Fără regrete pentru alegerile făcute. Mai ales pentru cele din ultima perioadă.

Pentru că, surpriză, s-au așezat într-un mare fel.
Am schimbat multe unghiuri.
Multe perspective.
Multe lucruri despre care credeam că sunt bătute în cuie.

Dar am păstrat ceva ce mi-aș dori să pot păstra toată viața:

mi-am rămas fidelă mie și valorilor mele.

Indiferent pe cine întrebi. 😁

Și poate tocmai faptul că am rămas în adevăr cu mine, cu toate fricile la pachet, m-a ajutat să știu foarte clar de la ce nu fac rabat.

„Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești.”

Ei bine, am umblat destul de singură în ultima vreme.

Și nu pentru că n-ar fi vrut alții să umble cu mine.

Ci pentru că, uneori, sacii de rușine și neputință au fost atât de grei, iar schimbările atât de mari, încât pur și simplu am clacat.

Doar că, de data asta, s-a întâmplat ceva important:

nu m-am mai pierdut pe drum.
Am căzut, da.

M-am speriat. Valeeeeu, cât!

Cu ce plătesc restanțele? Cu ce plătesc facturile? Sunt prea bătrână pentru cariere noi? 😄

Am plâns...cum naiba am ajuns in situatia asta ?...sa nu credeți cumva ca "prietenul" meu care a preluat bistroul a plătit vre un leu, da de unde iar termenul ele.date de avocati..privesc in lung, asa cm am privit și după oamenii pe care i-am luat la pachet cu contextul pierderi sau nu

Pffff... destul.

Am avut nenumarate zile în care habar n-aveam ce urmează.

Dar am rămas acolo cu.mine,

Cu gândurile și fricile mele și, în același timp, cu credința că o să fie bine.

Nu știi cum.

Dar o să fie.

Când Dumnezeu îți dă lămâi, faci limonadă, parca asa era vorba aia.

Eu, în perioada asta, n-am avut încă timp să fac limonadă.

Am făcut P&L-uri și planuri de eșalonare și reeșalonare.

Am început cu storsul, cm s-ar zice. 🤣

Nu lămâi.

Idei crețe.

Specific mie.

Și uite așa, încet-încet, am început să mă plac din nou.

Am pus limite și nervi pe pauza.

Am spus un mare NU unor lucruri care nu mă făceau un om bun, unui context total nepotrivit profesional vorbind

Tot timpul mi-am dorit să am alături oameni frumoși.

Dar cm să fac asta dacă eu mă transform într-un om urât?

Așa că am ales.

M-am îngrășat peste măsură. Aproape șapte kilograme în mai puțin de patru luni.

La vârsta mea, nu le mai dai jos chiar așa, cu una, cu două. 😄

Așa că am pus limită la zahăr.

Și la toxic.

Și am început să mă plac.

Chiar și cu kilogramele în plus, tot mișto sunt.

O să mai renunț la dulce din când în când, promit.

Dar la mine nu mai renunț niciodată.

Indiferent cine se supără.

Sor-mea mi-a spus-o foarte sec:

„Ești nebună. Poți să scoți HoReCa din Gabi, dar pe Gabi nu poți s-o scoți din HoReCa.”

Corect.

Așa că, în toamna asta, m-am trezit cu o echipă nouă, într-un context nou, cu un nou început, ati văzut ca încăpea încă unul?
Fara plan, fara scenariu,a asezat Doamne Doamne cu mâna ce eu nu am reușit cu toate instrumentele din lume
Echipa mea de campioni azi!

„Cloșca cu puii de aur”, cm îmi place mie să spun.

Și cu aceeași bucurie de a crea povești.

Un nou punct zero.

Un nou context profesional.

Și, poate, istorie.

Că mie așa îmi place: cu poveste și cu sentimentul că am lăsat ceva în urmă.

Și nu doar înjurături. 🤣

Nu mă consider un om care a câștigat tot.

Mă consider un om norocos pentru ceea ce are.

Pentru oamenii pe care îi are.

Pentru șansa de a face lucruri care îi plac.

Și pentru sentimentul acela simplu și atât de rar în care pleci dimineața pe ușă și știi că te așteaptă o zi mișto.

Asta numesc eu împlinire.

Nu e de laudă.

Nu e despre „m-am resetat”.

E despre încurajare.

Despre faptul că, uneori, trebuie doar să te ridici, să te scuturi de praf și să vezi ce poți construi cu ce a mai rămas.

Și poate că exact asta este puterea unui punct zero.

Nu să ștergi tot ce a fost.

Ci să te uiți la ce ai învățat și să construiești mai departe.

Iar toamna asta a venit cu multe lămâi.

Ai mei știu că iubesc lămâile.

Acum le iubesc și mai mult. 😂

Și aici, dragilor, vine partea în care Zuza face puțină reclamă.

Ați auzit de ?

Dacă nu, o să auziți.

Lămâie stoarsă, 100% naturală, congelată, în doza potrivită pentru un pahar generos de limonadă.

Pentru acasă, e simplu.

Pentru HoReCa... ei, aici povestea se complică puțin.

Pentru că și eu, la ZUZE, am făcut lucrurile într-un anumit fel pentru că nu știam că există o soluție mai simplă.

Sau nu știam de unde să-mi iau informația.

Acum știu.

Și vă spun și vouă.

Dar înainte de asta, trebuie să vă spun ceva ce am învățat și eu:

nu tot ce e tradiție merită făcut în fiecare zi.

Și de aici începe un nou subcapitol.

---

Metehne vechi, obiceiuri noi

Sau cm schimbarea nu este ceva rău 🍋

Avem cu toții câteva.

Mai multe sau mai puține.

Iar în afacerile mici, probabil ceva mai multe decât ar fi cazul. 😄

Ținem cu dinții de acel:

„Las' că știu eu mai bine.”

Metehne, obiceiuri, lucruri pe care le facem pentru că:

„Așa am făcut mereu.”

Un exemplu banal?

Storci lămâia.

Pentru hummus, pentru limonadă, pentru sosuri sau pentru ce mai e nevoie în bar și bucătărie.

Într-o bucătărie mică sau într-un bar modest, dacă storci cinci kilograme de lămâie într-o zi, nu mai vorbim doar despre lămâi.

Vorbim despre spălat.

Tăiat.

Stors.

Curățat.

Depozitat.

Vorbim despre timp.

Și despre calitate, care nu este întotdeauna aceeași.

Dar dacă, în loc să cumperi lămâile, să le storci și să pierzi ore cu tot procesul, ai la îndemână suc de lămâie gata de utilizare, constant și ușor de dozat?

Dintr-o dată, povestea se schimbă.

Nu mai storci cinci kilograme de lămâie.

Deschizi, dozezi și mergi mai departe.

Iar omul care stătea la storcător poate face ceva mai important.

Asta înseamnă, de fapt, schimbarea.

Nu să dai totul peste cap.

Ci să te uiți la un gest banal și să întrebi:

„De ce îl mai facem așa?”

Pentru că poate adevărata economie nu este doar la kilogram.

Este în orele de muncă recuperate, în pierderile reduse și, mai ales, în constanța produsului.

De la o banală lămâie poți afla cât de bogat ești.

Nu în bani.

În timp.

În eficiență.

În calitate.

Și poate că schimbarea începe exact aici:

Cu o lămâie pe care alegi să nu o mai storci. 🍋

Va pupa zuza
Punct si de la capăt, ori de cate ori este nevoie!

Poze doar asa ca sa mearga aici indexarea paginii 🍋🍋🍋🍋🍋🍋🍊🍊🍋

O perioada plina ochi de gânduri și întrebări, dileme si provocări, calcule și iarăși calcule, pentru că e greu să construiești din lipsă, e greu să recalibrezi d**a ce oricum ai schiopatat niște ani, fara sa fac din asta un drum al plângerii, am făcut un drum al recunoștinței, amin!

M-am întrebat zilele astea ce a fost, de fapt Zuze....scriu greu, sa descriu e aproape imposibil,..
mi'a fost foarte greu sa ma țin de un calendar anume dar pe cuvant de zuza ca am gătit alor mei ca de obicei, sarmale, crăpați, chiftele..ca la bistro, cu voi ai casei.
Îmi desființez in cap cuvântul "bistro", doare rau si vine cu dor de voi!

Un bistro?
O ceainărie?
Un club?
Un brand?
...O grămadă de idei care n-au stat niciodată prea mult locului? 😂

Probabil câte puțin din toate.
Dar, dacă mă întrebi pe mine, Zuze a fost întotdeauna despre oameni.
Despre femei care au avut curaj să înceapă ceva iar eu am cautat curajul im voi cumva..
Despre oameni care au luat-o de la capăt..doar bucla mea știe..
Despre antreprenori care au făcut și greșeli, nu doar profit...tulai Doamneee
Despre râs în perioade în care poate nu prea era de râs...just me
Despre idei care păreau nebune până când cineva le-a făcut...imposibilul cere mai mult timp..sau cm sa faci din cacat bici si sa si pocnească..
Și despre sentimentul ăla de:
„Hai că vedem noi cm facem.”...si am facut pentru ca oricum nu am avut de ales.

Cred că asta mi-a lipsit cel mai mult iar voi îmi lipsiți maxim!

Așa că nu vreau să transform Zuze într-o pagină care doar postează.

Vreau să rămână un loc în care ne întâlnim, macar aici.

Chiar și după o lună si ceva de pauză. ❤️ iar eu ma apropii de un nou bilanț si nu ăla de-l semnează administratorul 😜🥰
Ma felicit pentru ca astăzi mi am găsit curajul sa scriu aici, pe de o parte și pentru ca în sfârșit d**a ceva luni de pauza, un nou articol pe placul meu am scris.. (cu cartea mea am fost pe pauza, nu am fost in stare, recunosc, nu am renunțat, doar ca nu am fost capabila sa mai scriu acum)

Apropo…
Care este primul lucru care vă vine în minte când auziți „Zuze”❓️, am nevoie de asta

Poze doar asa ca martor, ca tot eu sunt, bucla încă aici, oalele exista chiar daca mai mici pentru ca eu bifez la corporație 🌼

Am lipsit peste o lună de aici.

Și, culmea, n-am simțit că am dispărut. 😊
Am fost ocupată cu viața. Cu lucruri de pus în ordine. Cu idei, cu job,cu griji si neputinte, cu niște întrebări sau cu niște răspunsuri care încă nu s-au hotărât dacă vor să apară. 😄
Dar zilele astea mi-am dat seama că mi-e dor de locul ăsta.
De Zuze.
De oamenii de aici.
De poveștile noastre, de amintirile noastre, de veselie și de gălăgie ...

Așa că mă întorc.
Nu știu încă exact în ce direcție o să meargă lucrurile. Și, pentru prima dată după mult timp, cred că e în regulă să nu știu.
Dar știu sigur un lucru:
Zuze nu s-a terminat.
Așa că… hai să vedem ce mai facem. ❤️, eu am făcut dulceață si crăpați, privit cerul și udat florile, bucurat de bucuria Anei ca a întrat la psihologie și de îmbrățișările Ilenei ...pentru ca sunt rare. Am făcut chiftele si am fugit la marea sa surprindem pe cineva, am prajit gogoși și m am dus la targul de vechituri și mi am luat o vaza,am.pus niște kilograme pe mine de care ma pot lipsi, am cunoscut mulți oameni noi și mișto am dat voie sa visez cm ar fi dacă.
Am facut baclavale pentru prima dată, am băut cafea de calitate de la prajitorie adevărată, mulțumesc Valentin.
Am plans pe terasa la Pasha Cafe pentru ca mi a amintit de acasă,.iar a fost dor de voi și de viata mea de la Brasov insa am cunoscut scurtături prin capitala 🥰

Am gătit, ras și plâns, mângâiat pisici și dansat singura in casă, am golit cu suspine bistroul, definitiv și cu recunoștință m am bucurat de Stefy.
Poze, doar asa ca sa nu fie jurnalul gol

Zuze se simte.

Sunt pe aici. Voi mai sunteți?

A trecut ceva vreme fara postat aici, o premieră pentru pagina zuzească .pentru ca pana una alta doar pagina amintește de culoarea pe care o purtam în noi.
Am stat strâmb ca Mișu si judecat drept...asta ar suna interesant, adevărul este ca nu am mai simțit nevoia de a scrie, posta, epata sau etala.
E buna și solitudinea asta la ceva, cu bucla de control la purtător.
Un lucru e cert, ca am făcut când am "tăcut" aici: sarmale, chiftele si piftii, dulceață si sosuri...si crăpați, mulți crăpați pt orice pofticios.pentru ca pe aici nu știe nimeni in gustul și ce bine sa le vezi zâmbetul d**a prima mușcătură.
Bărbații casei sunt bucuroși si usor pufoși...ca si crapații 🤣

Reteta de crăpați aici, poza cu Mișu mai jos.

Crăpați - din rețeta asta/cantitățile astea, ies aprox 100 biscuiți, adica 3.2 kg biscuiți

250 gr unt 82%
1 kg zahar
4 fiole esenta rom
Parf de copt 7 pliculețe
Cacao 300 gr
12 ouă
1 kg faina tip 000

Întâi untul și zaharul, o tura de malaxor viteza constanta mica, max 12 minute
A doua tura de malaxat se adaugă esență, tot 12 minute
A treia tura de malaxat se adaugă praful de copt, cacao si ouăle, max 20 minute
Ultima tura de malaxat faina, max 12 minute
Se lasă la rece amestecul 2..3 ore apoi se fac bile și se dau prin zahar pudra. Se așează pe tava cu hârtie de copt, cu distanță între ele pentru ca bilele se lasă și altfel se lipesc între ele.
Cuptor încins în prealabil 180..200 grade max
12 minute ii țin eu...daca se tine mai mult se întăresc. Poți avea impresia ca sunt necopt când ii scoți pentru ca sunt moi. Se lasă la răcit 10..15 minute si sunt perfecti 💜

Bine de stiut: viteza mica la malaxor, scopul este sa fie aluatul aerat nu plastilina. Se poate amesteca și cu mâna, usor, cu untul la temperatura camerei...nu avea bunica malaxor pe vremuri insa clar avea energie buna, pentru ca ingredientul principal este "iubirea" ...si nu e bulsh*t, e un fapt.

Va pupa zuza.

‼️ps: pe Stefy o găsiți la o aruncatura de baț de fosta locație, Kogălniceanu 19, link cu locatia în primul comentariu.. poate ii faceți o vizita și oferiți o îmbrățișare, are nevoie💜

Aștept poze cu crăpați dacă va apucați sa exersați 😇🐈‍⬛❤️

Duminica a devenit zi de scris și de făcut curat...înăuntru 🦋💜🐈‍⬛
Și scrie Gabi așa:

"Sănătatea mintală începe cu curățenia din suflet.
Ne preocupăm să avem casa curată, haine frumoase și agenda plină, dar uităm să facem ordine în gândurile și emoțiile noastre. Uneori, sufletul obosește de la prea multe griji, de la cuvinte care au rănit, de la oameni care au plecat sau de la visuri care nu s-au împlinit.
Curățarea sufletului înseamnă să te oprești puțin și să te întrebi: „Ce mai am de iertat? Ce mai am de lăsat în urmă? Ce îmi face bine și ce îmi fură liniștea?”

Nu este egoism să ai grijă de tine. Este responsabilitate. Pentru că un suflet împăcat poate iubi mai frumos, poate construi mai mult și poate dărui mai departe.
3 exerciții scurte de automotivare:
🌿 Exercițiul recunoștinței: În fiecare dimineață scrie trei lucruri pentru care ești recunoscătoare.
🌿 Exercițiul oglinzii: Privește-te în oglindă și spune-ți: „Am trecut prin multe și tot aici sunt. Sunt mai puternică decât cred.”
🌿 Exercițiul eliberării: Seara, notează pe o foaie o grijă sau o supărare și spune: „Nu pot controla totul, dar pot alege liniștea mea.”
La Zuze spunem așa: sănătatea mintală nu înseamnă să nu cazi niciodată, ci să știi să te ridici și să îți cureți sufletul de tot ce nu îți mai servește. Iar uneori, cea mai mare dovadă de iubire pentru tine este să îți oferi puțină liniște. 💛💙💜❤️

De luni, de la capăt, pana mâine mai este și tot ceea ce conteaza este acum, aici."

Și cm mai e la tine 'n suflet?

Zuze se simte.

Pai se putea sa treaca saptamana fara să pună Gabi ceva aici?..evident ca nu🌺

A fost o săptămână plina ochi, ca pe vremurile bune, cu oale pline si farfurii aburinde...ceea ce nu întrevede viitorul apropiat din foarte multe considerente.

Probabil asa trebuie sa fie și "nebuloasa" este ce sa facă zuza cu pagina asta, nu de alta dar parcă e păcat sa ne pierdem în griul vieții iar dacă nu mai avem meniul zilei și ciorbe de pozat, ce sa punem aici❓️
...o sa schimbam logo și descriere, Zuze se simte, asta e clar, imediat ce identificăm ce vrem a face aici, pana una alta poate ne ajutați voi cu sugestii.

Jobul nou permite vizite in destule bucătării si locatii care mai de care, descoperim oameni si locuri asa cm a fost și săptămâna asta, o săptămână plina cm ziceam cu extrem de mulți kilometri la propriu și la figurat, pe drumurile patriei si prin cotloanele inimii și vaile mintii, de am facut șanțuri:), atâția kilometri au fost.

D**a castele și turnuri, d**a cruci și după lumina, important în toată goana asta sa nu te pierzi pe tine, în definitiv e singurul lucru care contează, nu de alta dar pe tine trebuie sa te privesti în ochi tot restul vieții.
A ieșit și textul ăsta, care-l pune Gabi aici, pozele sunt de prin calatoria săptămânii acestea, șanțurile mintii sunt intime însă.

Scrie zuza așa:

Te iubesc nu e ce spui. E ce faci.

Trăim într-o lume în care cuvintele circulă ușor. „Te iubesc”, „îmi pasă”, „sunt aici pentru tine” pot fi rostite în câteva secunde. Dar adevărul este că iubirea se vede mai ales în ceea ce faci atunci când nu te vede nimeni.
Te iubesc înseamnă grijă, prezență, răbdare și respect. Înseamnă să fii acolo și în zilele bune, dar mai ales în cele grele. Înseamnă ca faptele tale să nu contrazică vorbele tale.
Pentru că vorbele aruncate la furie lasă urme. Uneori spunem „a fost doar nervi”, dar sufletul nu are buton de ștergere. O rană făcută cu un cuvânt greu se poate vindeca, însă rareori dispare complet.
De aceea, înainte să vorbim, poate ar fi bine să ne întrebăm: ceea ce spun construiește sau dărâmă?
Respectul de sine nu este egoism. Este locul din care înveți să spui „da” fără vinovăție și „nu” fără teamă. Este momentul în care încetezi să te micșorezi pentru a încăpea în așteptările altora.
Iar când viața devine zgomotoasă, caută-ți biserica interioară. Nu neapărat o clădire, ci acel loc din tine unde există liniște, adevăr și credința că meriți iubire, respect și pace.
La final, oamenii nu își vor aminti toate cuvintele pe care le-ai spus. Își vor aminti cm i-ai făcut să se simtă.
Iubirea nu este un substantiv. Este un verb. Se vede în fiecare zi. În ceea ce faci, nu doar în ceea ce spui. ❤️

Va pup și va mulțumesc și daca aveți idei și sugestii despre ce sa fie pagina asta, ascult cu interes.

Cândva 9 iunie era cu "la mulți ani Zuze ", asa marcam trecerea timpului.

Fotografiile sunt vechi, "ai casei" stiu asta.
Astăzi zuza e blonda și fara bucatarie deschisa pentru voi, o alegere si asta.

Ce e important astăzi, acum?

Zuze se simte, fara legătură cu pereții.
Ani frumoși au fost, urmeaza alții.

Suntem Bine pisi, miau❤️⚘️

Fotografii colorate de la 'sEvents

Pagina de fotograf este aici, recomandare cu drag https://mirisevents.ro/?fbclid=IwVERDUAST2LBleHRuA2FlbQIxMABzcnRjBmFwcF9pZAwzNTA2ODU1MzE3MjgAAR7qTXn2kiUH9CwaaOEL4GuRkfFLG8gIzPfrUdKP8vINjFh326WEB7yRwy8StQ_aem_ldiGaluB3fcd3cT0qLYvjw

Multumim soare.

Marturia unui eveniment cu suflet 💜

Târg Zuze de Ciorogârla

Targ Yardsale 2026 Expires on December 7, 2027. Photographer Mircea Mirela

Atât de mici suntem în Univers, cât perluța de la .

Noi credem că suntem nemuritori și că viața ne va mai da multe șanse. Uităm cât de trecător este totul și cât de puține zâmbete aduce încăpățânarea atunci când este îndreptată împotriva oamenilor. În schimb, dacă te încăpățânezi să faci bine, indiferent de câte ori te mai lovește viața peste degete, parcă totul capătă sens. Și e frumos. Așa zicea Stefy ieri. 😊

Pentru că Autan pentru dezamăgiri nu s-a inventat încă, iar Cicatridina nu funcționează pentru „buba emoțională”, aleg să păstrez tonul pozitiv și să vă invit într-o mică plimbare prin Capitală.

Patru obiective bifate din cele zece propuse pentru anul acesta. Concluzia? Dacă vrei, faci. Chiar daca iubesc ceea ce muncesc, e nevoie si de altfel de "timp pierdut", eu zic ca a fost o zi valoroasă.

Peste 15.000 de pași mai târziu, pe străzile liniștite din Cotroceni, pline de oameni frumoși și culoare, la Bazar de Cotroceni, apoi pierdută prin grădina magică de la ceainăria Infinitea .. Doamne, cât am bălit la siropul casei! Tihnă, chitară și o autenticitate care mi-a trezit nostalgii frumoase.

Pe picior de plecare am primit și o îmbrățișare de la o brașoveancă. Ce bucurie să descoperi că oamenii te citesc și parcurg călătoria alături de tine! 🥰

Apoi, în forfota Parcului Drumul Taberei, la un minunat festival al florilor, diferit de freamătul Centrului Vechi, dar la fel de plin de viață.

M-am pierdut puțin și în caruselul de la Cărturești. Era singurul obiectiv din Centrul Vechi trecut pe listă. Fără hartă, doar după mirosul de cărți, l-am găsit ușor. Aveam o altă carte în plan, însă una diferită m-a ales pe mine. O carte despre reinventare și despre curajul de a o lua de la capăt. Just me. 😊

De pe Lipscani, pe Calea Victoriei, în stilul vechi, am ajuns la Casa Capșa pentru un cappuccino și o savarină. Vă scriu acum de aici și practic unul dintre sporturile mele preferate: privitul oamenilor.

Îmi limpezesc gândurile și mă întreb ce povești se ascund în spatele atâtor zâmbete.

Pianistul cântă de parcă ar fi într-o mare sală de spectacole. Iar oamenii trec.

Spectacolul vieții continuă.

Să ne reamintim că fiecare dintre noi deține rolul principal în propria poveste. Atât de simplu este.

Zuze se simte bine astăzi. ❤️

Vă pupă Zuza, iar dacă ați citit până aici, zâmbiți puțin cu gândul la motto-ul nostru:

Câteva fotografii mărturie a unei zile frunos împlinite.
„Din drag, cu drag și dragoste de oameni.”