V7 Capital
V7 Capital is an evergreen investment holding that supports ethical, committed entrepreneurs in building long-term, impactful businesses. Roots. Reason. Rise.
24/09/2026
La X Marks The Scale, un eveniment InnovX Community în parteneriat cu Microsoft, o zi întreagă dedicată conexiunilor: startup-uri, investitori și corporate, în aceeași cameră, cu un singur obiectiv: să găsească „X”-ul care le duce afacerea mai departe.
Eduard Burghelia a fost acolo, pentru discuții directe cu startup-uri și investitori.
Facem parte din ecosistemul de startup-uri din România, iar evenimente ca ăsta ne țin aproape de el.
17/09/2026
La începutul verii, toată echipa V7 a plecat pentru câteva zile la Albastru si Origini
A fost o resetare intenționată, pentru sistemele noastre interne și o pauză simplă, fără agendă pe ore și fără presiune de output.
Zilele au avut un ritm simplu: sesiuni de lucru bine delimitate dimineața, urmate de un hike în natură. Ne-am reamintit ceva ce știm, dar uităm des: claritatea pe termen lung vine din odihnă, nu din epuizare. Rădăcinile cresc atunci când lași ecosistemul să respire.
Am avut și sesiuni de yoga și stretching, dimineața, un exercițiu real de claritate și control, parte din cm ne pregătim să luăm decizii bune de business, cu mintea limpede.
Iar mâncarea a fost, sincer, una dintre cele mai frumoase surprize: produse locale din zonă, gătite cu grijă. Ne-a amintit exact de ce alegem astfel de locații: Albastru și Origini e el însuși un business local, construit cu aceeași atenție pe care o căutăm și în companiile în care investim.
Alegem locuri care cred în ce credem și noi.
Cum arată pentru voi o resetare bine făcută, cu agendă sau fără?
10/09/2026
Eduard Burghelia , alături de Ilinca Paun (Founder, Bravva Female Founders ) și Ciprian Borodescu (Entrepreneur in Residence, Underline Ventures entures, ex-Algolia) în juriul Demo Nights #7 How to Web Web din București.
Perspective din angel investing, building companies, product și VC, într-o singură seară, pentru fondatorii de pe scenă.
Câteva cadre de la eveniment 🩵
04/09/2026
Acum 15 ani, când retailul sportiv din România era al giganților generaliști, Mircea Rasovan a pariat pe specializare: pe echipamentul ales cu cap, pentru oameni care chiar fac sport. Atunci părea îndrăzneț. Azi e normalitate.
SportGuru.ro a devenit cel mai mare retailer de echipamente sportive de performanță cu capital 100% românesc: construit de la zero, fără manual de import, în jurul unei comunități.
În articolul Founder Files, Mircea Rasovan ne povestește despre pariul ăsta, despre comunitate și despre spiritul de fondator.
Conversația întreagă, pe Substack, link in Bio.
03/09/2026
La V7, ne întâlnim de două ori pe an - echipă, fondatori din portofoliu, toți cei care construiesc alături de noi: o dată în decembrie, la final de an, și o dată în iulie, la jumătatea lui. Momentele astea ne țin conectați la ce am construit împreună și ne recalibrează pentru ce urmează.
Half-Year Meeting-ul din iulie a avut loc la OTOTO Station. Am adus la masă branduri din portofoliu, Zaganu Craft Brewery și frufru printre ele, iar la final, fiecare a plecat acasă cu un goodie bag cu produse din companiile din portofoliu.
Un gest simplu, cu un gând clar în spate: să oferim tuturor “a taste of the portfolio”, ceva ce se vede, se gustă, se ține în mână.
🔹 Dacă îți plac conversațiile despre cm construim pe termen lung, hai să ne dai un follow.
01/09/2026
La V7 vorbim des despre fondatori, despre business-uri și despre decizii pe termen lung. Dar mai rar vorbim despre oamenii din spatele acestor decizii. Continuăm seria Meet the Team, de data aceasta cu Robert Radoslav, Investment Manager la V7 Capital.
Robert Edelman este „the brain” din spatele tehnologiei noastre. Este extrem de analitic, scrie cod și transformă haosul datelor în sisteme logice funcționale. Dar rigoarea lui depășește ecranul laptopului: are o pasiune profundă pentru biohacking și medical tech, înțelegând propriul corp și propria minte ca pe niște sisteme care trebuie optimizate prin sport și meditație zilnică.
Găsiți mai multe despre el în slide-urile de mai jos.
🔹 Dacă îți plac conversațiile despre cm construim pe termen lung, hai să ne dai un follow.
29/05/2026
Cea mai sigură cale de a accelera un business nu este să adaugi o nouă inițiativă, ci să ai claritatea de a le rafina pe cele existente.
Instinctul ne spune adesea că progresul înseamnă expansiune vizibilă - mai multe piețe, mai mulți oameni, mai multe funcționalități.
În realitate, performanța de vârf are nevoie de spațiu de respirație și focus operațional.
Nassim Taleb numește acest concept „Via Negativa” - robustețea obținută prin eliminarea elementelor de zgomot care diluează efortul echipei.
In timp, am învățat că adevărata rigoare nu se măsoară în numărul de proiecte deschise, ci în capacitatea de a proteja focusul pe nucleul de valoare al afacerii.
La V7 Capital, abordarea noastră alături de fondatori pornește întotdeauna de la simplificare. Credem că un motor operațional simplu și robust este mult mai scalabil pe termen lung decât o structură încărcată cu complexitate artificială.
Cum spunea Antoine de Saint-Exupéry: „Perfecțiunea este atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat.”
Care este procesul sau inițiativa pe care ai simplificat-o recent în business-ul tău pentru a recăpăta focus?
🔹 Dacă îți plac conversațiile despre cm construim pe termen lung, hai să ne dai un follow.
27/05/2026
Povești din Portofoliu este o serie V7 Capital despre businessuri construite în timp.
Despre alegeri asumate, procese făcute cu răbdare și creștere construită sustenabil.
În fiecare ediție, mergem dincolo de produsul final și ne uităm la mecanismul din spate. Ritmul. Deciziile operaționale. Direcția pe termen lung.
Ediția 4 |
a redefinit retailul sportiv din România. Într-o industrie dominată de marii retaileri generaliști, ei au ales calea anduranței: o selecție curatoriată de branduri premium și consultanți care cunosc sportul nu din manual, ci din experiența proprie de sportivi.
La ne-a atras claritatea poziționării și rigoarea execuției: capacitatea de a crește sănătos, de a consolida piața prin parteneriate strategice (cum este tranzacția recent anunțată cu pe zona de ciclism, aflată în curs de avizare) și de a menține expertiza tehnică intactă la scară națională.
Aceasta este însă doar introducerea.
Urmează să publicăm Founder Files: o conversație din interior cu (Co-fondator & CEO ) despre ce înseamnă să conduci un business din rolul de co-fondator, păstrând spiritul agil chiar și când echipa și rețeaua națională cresc. Vorbim despre cm se integrează culturile organizaționale post-achiziție și de ce anduranța sportivă se traduce direct în anduranță de business.
—
Ce contează cel mai mult pentru voi când vă alegeți echipamentul de sport: prețul cel mai mic, recenziile online sau recomandarea unui consultant specializat la raft?
🔹 Dacă îți plac conversațiile despre cm construim pe termen lung, hai să ne dai un follow.
29/04/2026
🙌
29/04/2026
La V7 vorbim des despre fondatori, despre business-uri și despre decizii pe termen lung. Dar mai rar vorbim despre oamenii din spatele acestor decizii. Continuăm seria Meet the Team, de data aceasta cu , Counsel la V7 Capital.
Dacă te uiți la biroul ei (în primul slide din acest carousel), vei observa imediat contrastele care o definesc: rigoarea dintr-o carte de evaluare financiară pusă alături de spiritul creativ dintr-un album de artă.
Rolul Elenei este să ne asigure că fiecare investiție are o structură solidă, ancorată în claritate juridică.
Dar valoarea ei reală stă în felul în care îmbină expertiza de legal & business cu acele smart skills esențiale.
Dincolo de contracte, Elena este persoana care reușește mereu să scoată ce e mai bun din noi: cu o vorbă bună, cu o atitudine impecabilă și cu o energie molipsitoare.
Citiți mai multe despre ea în slide-urile de mai jos.
🔹 Dacă îți plac conversațiile despre cm construim pe termen lung, hai să ne dai un follow.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Mendeleev 5
Bucharest
01036