Casa.CuMinte

Casa.CuMinte

Share

Casa CuMinte – locul unde copiii și adolescenții învață să crească frumos, iar părinții descoperă cm să-i înțeleagă mai bine. La noi, educația prinde viață !!!

20/09/2026

Îți dorești un copil curajos la școală sau la grădiniță?

Cred ca e un gând pe care toți părinții îl au: copilul să poată să își găsească puterea interioară să poată depăși obstacolele din cale, atunci când ei nu sunt acolo să îl ajute să sară.

Dar cm își găsește copilul curajul? Te-ai gândit ca poate zi de zi face mici lucruri care înseamnă curaj și copilul tău nu știe să le eticheteze ca fapte curajoase?

De aceea am creat 𝐉𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐫𝐚𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢: pentru ca fiecare copil să își dea seama ca a fi curajos nu înseamnă să faci lucruri mari, mari. Înseamnă, de fapt, micile lucruri și gesturi pe care le face un copil zi de zi.

De ce să nu-l ajuți să le identifice? Și așa, văzând câte lucruri curajoase face pe zi, pune cărămidă cu cărămidă fundația curajului său. O construcție care va sta alături de copil pe viață. Îi va fi sprijin când vin experiențe mai grele către el. Lumină interioară odată descoperită, nu se stinge.

Jocul curajului conține 60 de carduri cu mici provocări pentru copil, care îl ghidează ușurel către faptele sale de curaj. Pic cu pic se face mare. Și ce minunat este când vezi cat de încrezător pășește copilul tău!

10 minute pe zi jucate împreună cu copilul pot face diferența. a creat jocul punând pe hârtie intreaga sa experiență în lucrul cu copiii în cabinet.

Poți comanda jocul de pe site, găsești linkul în bio. Poți scrie CURAJ în comentarii și îți trimit eu toate detaliile.

18/09/2026

Vouă nu vi se pare că deși a început școala de doar două săptămâni, deja a trecut un an? Ai clipit și e Revelionul.

Timpul parcă se măsoară altfel când schimbi ritmul: de la lentoarea zilelor de vacanță, la agitația celor din timpul școlii.

Noi suntem aici, cu idei de petrecut timpul liber cu copiii, astfel încât să nu simți ca trec zilele în goana pe lângă tine. 🧡

10/09/2026

Și…aveți deja teme de făcut? 🥹

Haideți să vedem cm stăm cu taberele: e bine sau nu să vină copiii acasă cu teme de făcut, fix din prima săptămână de școală? 🙃

05/09/2026

Știai ca în centrul Bucureștiului există Muzeul Recordurilor Românești, ?

E un spațiu absolut fascinant. Pe 4 etaje, sunt expuse colecții unice în lume: cea mai mare colecție de fiare de călcat, de tirbușoane, cea mai mare colecție de timbre și multe alte obiecte.

Sfatul nostru este să vă luați timp suficient dacă vreți să vizitați întreg muzeul. Puteți opta și pentru a vizitat câte un etaj sau mai multe în timpul unei vizite.

Vitrinele muzeului te poartă prin timp, vezi obiecte folosite în trecut, le afli povestea, iar copiii sunt cu ochii cat cepele. Se uită mirați la fiare de călcat vechi, își imaginează cm le foloseau oamenii atunci. Descoperă radiouri și aparte foto, patefoane și insigne pline de povești.

O modalitate perfectă de a vă adăposti de căldură și a petrece timp frumos împreună. Salvează postarea, îți va folosi într-o zi frumoasă de (încă) vacanță ☺️

Photos from Casa.CuMinte's post 04/09/2026

Ultimul weekend înainte de școală vine, pentru mulți copii, cu un amestec de nerăbdare, curiozitate, dar și teamă sau nesiguranță.

Uneori, despre emoțiile acestea se vorbește mai ușor pornind de la povestea altcuiva. Așa că ana.maria.toma.psiholog a pregătit 5 filme de văzut împreună, în familie, care pot deschide conversații despre școală, prietenii, teama de nou, încrederea în sine și nevoia de a aparține.

Nu încercați să alungați toate emoțiile. Ascultați-le. Vorbiți despre ele. Și bucurați-vă de film împreună. 🍿

Salvați lista pentru weekend și spuneți-ne: voi ce film ați mai adăuga?

03/09/2026

Toată lumea pregătită sufletește pentru ziua de luni?

Fiți fără grijă, peste 47 de zile avem din nou vacanță! 😂

28/08/2026

Nu vrem să mai răsucim și noi cuțitul în rană, dar e cam pe final vara. 🙈

Sperăm ca ti-ai umplut rezerva de odihnă, ca ai văzut locuri frumoase vara asta și ca ai petrecut timp împreună, în familie. Cu muniția asta, poți face față oricărei provocări.

Pentru o adaptare mai ușoară la ritmul cotidian, lăsăm aici câteva ponturi:

☀️ Știm, taskurile sunt multe, dar nu te arunca în a le rezolva pe toate chiar din prima zi de lucru.

☀️ Tine cu tine o bucățică din vacanța: o cană cumpărată vara asta dintr-un loc frumos, o fotografie nouă pe birou, merge și o scoică mică în buzunar ☺️

☀️ Niciodată nu e prea devreme să planifici următoarea vacanță. Așa ca atunci când lucrurile de copleșesc, lasă totul și caută noi destinații.

Noi suntem aici, cu idei de petrecut timpul frumos în familie, cu jocurile create de , numai bune de jucat împreună cu familia. Le găsești la noi pe site, găsești linkul în bio. Pentru ca la final de zi, e mai sănătos să numeri zâmbetele copiilor, decât emailurile la care ai răspuns peste zi.

Want your school to be the top-listed School/college in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Strada Aviator Mircea Zorileanu 62A
Bucharest