Savantgarde
Știință, tehnologie, arte, design & more.
19/09/2026
SCORBUTUL SOCIAL
Nu e nicio epidemie de singurătate, spune psihologul Adam Mastroianni, unul dintre cei mai citiți eseiști de pe Substack. E ceva mai rău. Americanii stau de două ori mai mult singuri decât acum 20 de ani, iar timpul cu prietenii s-a înjumătățit. Totuși, nu se declară mai singuri. Practic, nu le e dor de nimeni. Ca marinarii de odinioară, cărora le cădeau dinții fără să simtă nevoia de portocale (vitamina C), corpul nu mai știe să ceară ce-i lipsește. Scorbut social. Tratamentul e la fel de simplu și de neplăcut: te vezi cu oamenii și când nu ți-e dor de ei, cm bei apă și când nu ți-e sete.
SAVANTGARDE #395 Scorbutul social
12/09/2026
Deschiderea ediției de azi a newsletterului:
În Pădurea întunecată, romanul lui Liu Cixin, universul e o pădure în care cine face zgomot se dă de gol, iar cine se dă de gol dispare. Așa că toți tac. Erik Hoel, cercetător și romancier care scrie în The Intrinsic Perspective, spune că exact asta începe să se întâmple cu cultura: o idee spusă pe jumătate la o conferință, un draft trimis unui coleg, o schiță de demonstrație, până mai ieri erau în siguranță, pentru că mai era mult de muncă până la capăt. Acum, capătul e la câteva zile distanță, pentru oricine are un model bun. Vezi cursa de la Navier–Stokes, mai jos. Matematicienii au început să-și țină gura; urmează scriitorii, apoi noi toți. În pădure se lasă liniștea. Nu fiindcă n-ar mai avea nimeni nimic de spus.
Restul, la un click distanță 😊 Aruncați o geană, e bunicel. 😇
SAVANTGARDE #394 În pădurea întunecată, toată lumea tace
05/09/2026
O lună n-am zis nimic, și se pare că nu-s singurul: oamenii vorbesc cu 300 de cuvinte pe zi mai puțin în fiecare an. Restul ediției e despre cei care totuși spune ceva. Un șvab din Banat tace cinci minute într-un film plătit cu bani publici, iar cartea lui de bucate e a Sandei Marin. Clujul pierde metroul fiindcă cineva n-a încărcat actele pe un portal. Ceaușescu vinde 100 000 de evrei pe porci. Cimpanzeii capătă accent. Toate cele 2 168 389 de specii cunoscute, într-un singur arbore. Un mire răzuit dintr-o poză de nuntă, ca să-i dispară uniforma. Și, la final, Miss Sarajevo, pentru omul care a murit la Haga și pentru fetele pe care n-a reușit să le facă să tacă. Plus Patapievici, Grand Prix-ul de ceasornicărie cu un ceas din Târgu Mureș și Dan Mărgulieș și Ferrari-ul lui. Bine v-am regăsit!
SAVANTGARDE #393 Liniștea se vinde acum la pachet, ca prosopul
03/08/2026
Prefața volumului „Jurnal de pandemie. Proză de grup” — și pagina de intrare în această arhivă.
Blogtrotteri Prefața volumului „Jurnal de pandemie. Proză de grup” — și pagina de intrare în această arhivă
01/06/2026
UN ALT EV 🔋 Le-am auzit pe toate: că nu performează la frig, că un curent „murdar” le anulează beneficiile sau că trebuie să bagi mai mult mâna în buzunar pentru ele. Un amplu studiu MIT, care a pus în balanță clima, sursa curentului, ambuteiajele, prețurile și obiceiurile de condus, spune fix invers: e cam totuna unde locuiești și cm conduci, o mașină electrică lasă o amprentă de carbon mai mică și costă cât una pe benzină sau mai puțin. La frig, bateria suferă, dar pierderea e neglijabilă dacă faci calcul anual. Iar rețelele de alimentare se înverzesc de la an la an. Mitul era greu de clintit. Cifrele, însă, îl doboară. Detaliile studiului, în Anthropocene.
SAVANTGARDE #384 Mașinile electrice fac toți banii. Inclusiv pe frig.
10/03/2026
Internetul are o vorbă: ”Can it run Doom?”, întrebarea cu care gikerii testează orice dispozitiv nou, de la calculatoare grafice la frigidere conectate. Ei bine, acum răspunsul vine dintr-un loc cu totul neașteptat: 200 000 de neuroni umani crescuți pe un microchip. Australienii de la Cortical Labs au reușit să „antreneze” celule cerebrale vii să joace clasicul joc video din 1993, nu strălucit, dar suficient cât să ridice întrebări incomode despre ce înseamnă, de fapt, să înveți.
SAVANTGARDE #372 200 000 de neuroni umani au învățat să joace Doom. Și asta schimbă tot.
24/01/2026
NOUA RELIGIE A FRUMUSEȚII
„Aspectul fizic joacă un rol esențial în viața de zi cu zi. Oamenii petrec, în medie, patru ore pe zi îngrijindu-și look-ul, potrivit unui studiu realizat pe aproximativ 93.000 de participanți din 93 de țări. Asta presupune machiaj, coafarea părului, igienă personală și exerciții fizice, totul pentru a arăta cât mai bine. Tot în medie, femeile petrec cca. 24 de minute mai mult decât bărbații în același scop.
Prin urmare, nu e de mirare că industria frumuseții a devenit la fel de importantă economic precum industria petrolului sau cea auto. Diferența e că despre industria frumuseții se estimează că va înregistra, în următorul deceniu, o creștere mai mare decât industria auto.”
SAVANTGARDE #366 Noua religie a frumuseții
03/01/2026
📚 𝐂𝐮𝐯𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟓
SINECURĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure.
sursa: DEX '09
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Address
Bucharest
01/01/2026