Ancore
⚓ Comunitatea Ancoré – locul unde femeile își redescoperă puterea prin sprijin, eleganță și blândețe.
09/09/2026
🍔🎤 Sâmbătă seara ne vedem la Ramore Fresh Food!
Ramore Fresh Food invită comunitatea ANCORE la o seară de socializare cu jocuri, Insula Iubirii 😁, karaoke și burgeri.
📅 Sâmbătă, începând cu ora 20:00
Puteți veni împreună cu soțul/partenerul și copiii. ❤️
Nu se achită taxă de participare — doar o îmbrățișare pentru gazdele noastre, care ne deschid ușa și ne oferă spațiul pentru o seară împreună. 🤗
📌 Rezervarea locurilor se face prin sondajul pe care îl voi posta vineri seara.
Ne vedem la joacă, povești, muzică și ceva bun de mâncat. 🍔🎶
08/09/2026
Proiectul ANCORE ⚓ a luat naștere în 2025, în Constanța, cu obiectivul de a construi o comunitate de sprijin pentru femei, bazată pe acces la resurse, informare, educație, dezvoltare și implicare socială.
ANCORE se adresează femeilor 18+, indiferent de etapa de viață în care se află, și urmărește să creeze contexte în care acestea să poată găsi atât sprijin emoțional și social, cât și acces la informații și specialiști din domenii relevante: psihologic, juridic, medical, educațional și profesional.
🔹 O componentă a proiectului se adresează femeilor ai căror parteneri lucrează perioade îndelungate departe de familie, inclusiv navigatorilor, însă ANCORE nu este o comunitate destinată exclusiv acestora.
🏠 Unul dintre obiectivele importante este dezvoltarea unui spațiu fizic ANCORE în Constanța, care să devină un punct real de sprijin, orientare și acces la resurse.
În cadrul acestuia ne dorim să dezvoltăm programe, grupuri de sprijin, activități educaționale și colaborări cu specialiști, precum și o componentă dedicată prevenirii și combaterii violenței domestice, prin informare, orientare și direcționare către servicii competente.
🤝 ANCORE înseamnă însă și comunitate. Întâlnirile, evenimentele, atelierele și activitățile pe care le organizăm au rolul de a crea relații, apartenență și contexte în care femeile se pot cunoaște, susține și dezvolta împreună.
Pentru ca acest proiect să crească, este nevoie de implicare și reciprocitate. Ne dorim membre care nu doar beneficiază de comunitate, ci contribuie la ea, fiecare în măsura posibilităților sale: prin prezență, idei, inițiativă, informații, experiență sau sprijin oferit unei alte femei.
🌱 Direcția ANCORE este transformarea unei comunități locale într-o structură de sprijin reală, sustenabilă și cu impact pe termen lung.
ANCORE înseamnă comunitate, dar mai ales ceea ce putem construi împreună. ⚓
07/09/2026
02/09/2026
🌿 PERIMENOPAUZA. Poate ar fi timpul să o luăm mai în serios.
Dacă și tu ai început să simți că ceva s-a schimbat în corpul tău, dar nu reușești neapărat să înțelegi ce… dacă apar simptome pe care înainte nu le aveai sau pur și simplu simți că „nu mai funcționez ca înainte”, poate merită să afli mai multe despre perimenopauză.
Și nu, perimenopauza nu înseamnă doar bufeuri și o menstruație care începe să devină neregulată. Schimbările pot fi fizice, emoționale, cognitive, metabolice și intime.
🩸 MENSTRUAȚIE & HORMONI
Menstruația poate veni mai devreme sau mai târziu, ciclurile pot deveni mai scurte sau mai lungi, iar fluxul poate fi mai abundent sau mai redus decât înainte. Pot apărea bufeuri, transpirații nocturne și o sensibilitate diferită a sânilor.
🧠 CREIER, MEMORIE & CONCENTRARE
Poate apărea acea „ceață mentală” despre care atât de multe femei vorbesc: dificultăți de concentrare, probleme de memorie, uitarea unor lucruri banale, senzația că îți găsești mai greu cuvintele sau că mintea nu mai are aceeași claritate.
😵💫 AMEȚELI, STĂRI DE RĂU & DURERI DE CAP
Unele femei pot experimenta amețeli, senzație de slăbiciune, stări generale de rău, dureri de cap sau migrene care apar pentru prima dată ori își schimbă frecvența sau intensitatea.
😴 SOMN & ENERGIE
Poți adormi mai greu, te poți trezi în timpul nopții sau foarte devreme dimineața și pot exista zile în care oboseala pare disproporționată față de ceea ce ai făcut. Dormi, dar parcă nu te mai odihnești.
❤️ INIMĂ & SENZAȚII FIZICE
Pot apărea palpitații sau senzația că inima bate mai tare ori mai repede. Simptomele cardiace noi sau importante nu trebuie presupuse automat ca fiind hormonale și merită evaluate medical.
🌪️ STARE EMOȚIONALĂ
Poate apărea iritabilitate, anxietate, schimbări bruște de dispoziție, sensibilitate emoțională crescută, tristețe sau o toleranță mai mică la stres. Uneori apare pur și simplu senzația: „Nu mă mai recunosc.”
🍓 APETIT, POFTE & GREUTATE
Unele femei observă schimbări ale apetitului și poftelor alimentare, inclusiv o dorință mai mare de dulce sau perioade în care ar alege mai degrabă fructe ori ceva dulce decât o masă propriu-zisă. Pot apărea și modificări ale greutății sau ale compoziției corporale. Poftele nu sunt însă un simptom specific perimenopauzei și pot avea numeroase alte cauze.
🌸 VIAȚĂ INTIMĂ & ZONA GENITALĂ
Pot apărea uscăciune vaginală, disconfort în timpul contactului sexual, modificări ale libidoului sau alte schimbări intime despre care, din păcate, încă se vorbește prea puțin.
🦴 MUȘCHI & ARTICULAȚII
Unele femei observă dureri musculare, articulare sau rigiditate, chiar dacă înainte nu aveau astfel de probleme.
💇♀️ PIELE & PĂR
Se pot observa schimbări ale texturii și hidratării pielii, iar părul poate deveni diferit față de cm era înainte.
🔄 Și poate cea mai derutantă parte este că simptomele pot fluctua. Nu trebuie să le ai pe toate și nici să le ai permanent.
Poți avea săptămâni în care te simți foarte bine și apoi zile în care apar o migrenă, amețeală, oboseală, anxietate sau o stare ciudată de rău și te întrebi: „Ce se întâmplă cu mine?”
👉 Important: multe dintre aceste simptome pot avea și alte cauze. Nu orice amețeală, migrenă, palpitație, stare de rău sau schimbare a apetitului este provocată de perimenopauză. Simptomele noi, intense sau persistente trebuie discutate cu un medic.
🌿 Perimenopauza este o etapă biologică firească, dar asta nu înseamnă că simptomele trebuie ignorate sau suportate în tăcere.
Dacă și tu observi schimbări pe care nu le aveai înainte, notează-le, urmărește-ți ciclul și vorbește despre ele.
Poate că avem nevoie să vorbim despre perimenopauză înainte ca femeile să petreacă luni sau chiar ani întrebându-se ce se întâmplă cu propriul lor corp. 🙏
31/08/2026
Retreatul acesta nu este despre „cea mai bună versiune a ta” și nici despre trei zile în care trebuie să descoperi ceva extraordinar despre tine. Este despre tine, așa cm ești acum, poate obosită, poate cu prea multe pe cap sau poate doar cu dorința de a ieși puțin din ritmul în care trăiești zi de zi. 🤍
Este despre a schimba locul și aerul, despre a sta la aceeași masă cu alte femei, a vorbi, a râde, a crea și a mânca fără grabă. Despre câteva zile în care timpul tău nu trebuie împărțit între lucruri de făcut și oameni care au nevoie de tine. 🌿
Și poate că, pentru câteva ore, o să ai luxul acela simplu pe care ni-l oferim atât de rar: să nu trebuiască să faci nimic.
⚓ RETREAT ANCORE | 18–20 septembrie
⛰️ La poalele Munților Măcin
🏡 2 nopți / 3 zile • 🍽️ mâncare inclusă • 🎨 materiale incluse
🌀 NeuroArt • 🧵 Firul Vieții • 🏺 lucru cu lut
💳 780 lei | Avans pentru rezervare: 340 lei
Mulțumesc Lilly Ana 🙏
30/08/2026
Astăzi am înțeles ANCORE și din cealaltă parte. Fac lumină imediat 🙏.
De cele mai multe ori eu, Lavinia Tilină, sunt cea care organizează, creează contexte, adună oameni și încearcă să ofere sprijin.
Dar, ceva diferit s-a întâmplat: eu am avut nevoie de ANCORE.
Au fost acolo fără întrebări inutile, fără să încerce să repare ceva.
Cu grijă, cu prezență, cu acel gen de sprijin care nu are nevoie de foarte multe cuvinte.
Și mi s-a părut aproape ironic de frumos: am creat ANCORE gândindu-mă la cât de important este ca o femeie să știe că nu trebuie să ducă totul singură.
Astăzi, cea care a avut nevoie de o ancoră am fost eu, iar femeile acestea mi-au arătat că ceea ce construim este mai mult decât întâlniri, evenimente sau un grup, este o comunitate cu femei care știu să fie prezente unele pentru altele.
Mulțumesc, fetelor!
Astăzi n-a trebuit să fiu eu cea puternică.
A fost suficient să știu că sunteți acolo.
"Mulțumesc că exiști" are și un mai mare sens pentru azi 30 August.
Semne de carte sau agendă 😊 realizate manual, pentru ancorele noastre.
Ne vedem la cafea duminică, la Le Premier Constanta 😘
26/08/2026
Retreat ANCORE | 18–20 Septembrie 🌿
RETREAT ANCORE – RELAXARE 18-20 Sept. - info
Un retreat dedicat bunăstării mentale și emoționale, în care ne desprindem pentru câteva zile de ritmul obișnuit și ne întoarcem atenția către noi.
✨ NeuroArt – pentru explorarea și cultivarea stării de împlinire
🧵 Firul Vieții – un exercițiu experiențial dedicat recunoștinței și momentelor care ne-au construit
🤍 Lucru manual cu lut – pentru conectarea cu propriile resurse, creativitate și sentimentul de „pot, sunt capabilă”
2 nopți • 3 zile • la poalele Munților Măcin
🍽️ Mâncare inclusă
🎨 Toate materialele incluse
💰 780 RON / persoană
🔸 Avans: 340 RON
Trei zile în care nu trebuie să demonstrezi nimic. Doar să fii, să creezi, să te descoperi și să pleci acasă cu puțin mai mult din tine. ⚓
✨ 3 zile. 2 nopți. Ateliere, experiențe și timp pentru tine.
🌿 Ateliere și activități incluse
🎨 Toate materialele incluse
🍽️ Mâncare inclusă
📍 La poalele Munților Măcin, la doar 2h de Constanța
💳 Avans: 340 RON, prin Netopia
🤎 Preț total: 780 RON
Un weekend în care creezi, descoperi, te conectezi și îți dai voie să fii.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Telephone
Website
Address
Constanta