Baroul Hunedoara

Baroul Hunedoara

Share

Baroul Hunedoara este organizat si functioneaza in baza Legii nr. 51/1995, in cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania

22/08/2026

Pe cei care doresc să își ia rămas bun de la colega noastră avocat Claudia David - Decanul Baroului Hunedoara, îi anunțăm că privegherea va avea loc la Capela Sf. Alexandru situată în Deva, strada Mihai Eminescu, nr.42 în zilele de duminică și luni, orele 19:00, iar slujba de înmormântare va avea loc marți, 25 august 2026, începând cu orele 11:00.

21/08/2026

COMUNICAT DE PRESĂ

Baroul Hunedoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a doamnei avocat Claudia Mariana David, Decan al Baroului Hunedoara

Ne exprimăm profunda tristețe și durere la vestea trecerii la cele veșnice a doamnei avocat Claudia Mariana David, Decan al Baroului Hunedoara, și se desparte cu greu de unul dintre oamenii care au înțeles profesia de avocat nu doar ca pe o îndeletnicire juridică, ci ca pe o vocație, o responsabilitate și, mai presus de toate, ca pe o formă de demnitate pusă în slujba celuilalt.

Această pierdere nu înseamnă doar dispariția unei persoane care a ocupat o funcție de înaltă responsabilitate profesională. Înseamnă pierderea unui coleg de excepție, a unui om profund implicat în viața Baroului și a unei personalități care a lăsat o amprentă autentică asupra profesiei de avocat din județul Hunedoara.

Avocat din anul 2002, doamna Claudia Mariana David și-a construit întreaga carieră cu seriozitate, perseverență și respect pentru profesie. Parcursul său profesional a fost unul al implicării constante, atât în activitatea Baroului Hunedoara, cât și la nivelul Uniunii Naționale a Barourilor din România, unde a exercitat, începând din anul 2019, mandatul de consilier al Consiliului UNBR.

În anul 2024, colegii avocați din Baroul Hunedoara i-au acordat încrederea de a conduce instituția în calitate de Decan, devenind prima femeie care a ocupat această funcție în istoria de aproximativ un secol a Baroului Hunedoara.

Această alegere nu a reprezentat doar o premieră instituțională. A fost, înainte de toate, expresia încrederii pe care colegii săi au avut-o într-un profesionist dedicat, într-un om al dialogului și într-un avocat care și-a asumat cu responsabilitate apărarea valorilor profesiei.

Insă, pentru Claudia David profesia nu s-a oprit la limitele cabinetului sau ale sălii de judecată. Dincolo de funcții, mandate, proiecte și realizări profesionale, va rămâne în memoria colegilor prin felul în care a fost om.

Pentru cei care au avut privilegiul de a-i fi colegi, ea a fost mai mult decât Decanul Baroului Hunedoara. A fost o colegă apropiată, prezentă, disponibilă și profund atașată de oamenii alături de care și-a exercitat profesia. Un Decan care știa să asculte, să ofere sprijin, să găsească un cuvânt potrivit atunci când era nevoie și să fie alături de colegii săi nu doar în momentele de succes, ci și în cele dificile.

A avut acea calitate rară prin care autoritatea profesională nu excludea apropierea umană.

A știut să fie fermă atunci când profesia trebuia apărată, dar și caldă atunci când un coleg avea nevoie de sprijin. A știut să reprezinte instituția fără să uite oamenii care o compun.

Pentru colegii săi, aceasta este poate cea mai grea parte a despărțirii.

Nu ne despărțim doar de Decanul Baroului Hunedoara. Ne despărțim de Claudia, de colega cu care am împărțit ani de profesie, ședințe, proiecte, reușite, dificultăți, discuții, bucurii și preocupări. De omul care, prin prezența sa, făcea ca viața profesională să fie mai apropiată, mai umană și mai solidară.

Funcțiile sunt vremelnice. Mandatele se încheie. Instituțiile își continuă existența.

Oamenii, însă, rămân prin ceea ce au lăsat în ceilalți.

Iar Claudia David lasă în urmă respectul colegilor săi, recunoștința celor pe care i-a sprijinit, proiectele în care s-a implicat și, mai ales, memoria unui avocat care și-a respectat profesia și a pus în slujba acesteia o parte esențială din viața sa.

Baroul Hunedoara este astăzi mai sărac prin pierderea unui profesionist, prin plecarea unui lider și prin dispariția unei colege pe care mulți dintre noi am simțit-o aproape.

În aceste clipe de profundă încercare, Consiliul Baroului Hunedoara și întregul corp profesional al avocaților hunedoreni transmit familiei îndoliate întreaga lor compasiune, solidaritate și prețuire.

Gândurile noastre se îndreaptă către cei care au avut-o alături în viața de zi cu zi și care astăzi trebuie să învețe să trăiască fără ea.

Iar nouă, celor care am cunoscut-o și am lucrat alături de ea, ne rămâne datoria de a păstra vie memoria omului și profesionistului Claudia Mariana David.

Cu profundă recunoștință pentru tot ceea ce a făcut pentru profesia de avocat și pentru Baroul Hunedoara,
Consiliul Baroului Hunedoara

Dumnezeu să o odihnească în pace!

14/08/2026

UNBR INFO | Best Fin – un instrument pentru dezvoltarea unor servicii și soluții destinate avocaților

UNBR prezintă obiectivele și principalele direcții de activitate avute în vedere pentru Best Fin, societate înființată pentru dezvoltarea unor servicii și soluții adaptate nevoilor profesiei.

Printre direcțiile vizate se numără accesul la soluții de finanțare prin instituții autorizate, sprijin pentru accesarea fondurilor europene și dezvoltarea unor servicii bancare și de asigurare adaptate profesiei.

Serviciile dezvoltate prin Best Fin vor avea caracter facultativ.

🔗 Detalii pe site-ul UNBR, link în primul comentariu.

24/06/2026
24/06/2026

Mesajul președintelui UNBR, Traian Briciu, cu ocazia Zilei avocatului român

Dragi colegi,

Celebrăm astăzi o profesie cu o tradiție de peste un secol și jumătate, care a însoțit dezvoltarea instituțiilor democratice ale României și care a contribuit, în mod esențial, la protejarea instituțiilor și a libertăților fundamentale și la consolidarea culturii societății românești.

Dar Ziua avocatului român nu este doar despre trecut, ci este și o ocazie de a reflecta asupra provocărilor prezentului și spre direcția în care profesia trebuie să meargă pentru a supraviețui unor schimbări majore și accelerate.

La Congresul Avocaților din acest an am vorbit despre „era insecurității profesionale”. Este o formulă care descrie transformările profunde prin care trece piața serviciilor juridice și schimbările care afectează modul în care cetățenii caută informații juridice, aleg servicii juridice și interacționează cu profesiile juridice. Trăim într-o epocă a accesului aproape nelimitat la informația juridică, dar și a dezinformării, a „halucinațiilor” și a dificultății de a distinge între informația corectă și cea eronată. Este firesc ca această evoluție să genereze temeri cu privire la viitorul profesiei. Însă, paradoxul epocii digitale este că accesul la mai multă informație nu produce întotdeauna mai multă claritate, ci mai multă confuzie. Tocmai de aceea, într-o lume în care informația este omniprezentă, valoarea discernământului profesional al avocatului devine mai mare ca oricând.

Provocarea reală este păstrarea garanțiilor profesionale într-un mediu aflat într-o schimbare accelerată. Într-adevăr, transformările actuale fac și mai necesară consolidarea garanțiilor care ne definesc și ne diferențiază: independența, secretul profesional, confidențialitatea relației avocat-client, loialitatea față de client.

Din această perspectivă, ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru protecția profesiei de avocat reprezintă una dintre mizele perioadei următoare. Pentru prima dată, garanțiile fundamentale care însoțesc exercitarea profesiei sunt consacrate într-un instrument juridic internațional obligatoriu, dedicat exclusiv protecției avocatului și dreptului la apărare.

Viitorul profesiei nu poate fi lăsat să se contureze de la sine. El trebuie construit. Iar rezoluțiile adoptate de Congresul Avocaților din acest an reprezintă tocmai expresia acestui efort de a adapta profesia la schimbare fără a renunța la valorile care îi justifică existența.

Protejarea activităților rezervate profesiei, consolidarea garanțiilor profesionale în procesul de transformare digitală a justiției, întărirea rolului avocatului în prevenirea conflictelor juridice, apărarea independenței justiției și dezvoltarea dialogului instituțional prin Pactul pentru Justiție reprezintă direcții complementare ale aceluiași obiectiv: consolidarea rolului avocatului ca garant al drepturilor cetățenilor și al funcționării statului de drept.

Avem responsabilitatea de a construi o profesie modernă, capabilă să valorifice oportunitățile tehnologiei, păstrând în același timp independența, responsabilitatea și garanțiile profesionale care justifică încrederea publică în avocat.

Dar, indiferent cât de mult se va schimba lumea în jurul nostru, societatea va continua să aibă nevoie de avocați independenți, iar justiția va continua să aibă nevoie de avocați puternici.

De Ziua avocatului român, adresez tuturor colegilor respectul și recunoștința mea pentru profesionalismul, demnitatea și responsabilitatea cu care își exercită profesia.

La mulți ani tuturor avocaților din România!

Photos from  Baroul Hunedoara's post 22/06/2026

⚖️ Baroul Hunedoara a fost reprezentat la Congresul Avocaților 2026, eveniment de referință pentru profesia noastră, care reunește avocați din întreaga țară pentru dialog, reflecție și decizii importante privind viitorul avocaturii.

Delegația Baroului Hunedoara:
Av. Claudia David - Decan
Av. Anca Aura Trif - Consilier UNBR
Av. Biber Bianca - Prodecan
Av. Ioana Ramona Șerdean - Consilier

⚖️ Ne bucurăm să fim parte din acest efort comun de consolidare a valorilor profesiei și de promovare a unei justiții puternice, în slujba cetățenilor.

Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea acestui eveniment deosebit!

Photos from  Baroul Hunedoara's post 11/06/2026

⚖️Baroul Hunedoara a avut azi bucuria de a primi în profesie trei avocați stagiari, care au depus jurământul și au făcut primul pas într-o carieră dedicată dreptului, responsabilității și serviciului față de justiție:
Av. Mădălina Tamaş
Av. Rareş Azamfirei
Av. Vlad Frățilă

⚖️Le urăm bun venit în familia avocaților hunedoreni, mult curaj, încredere și satisfacții profesionale.

❤️Să purtați cu mândrie roba, sa fiți demni şi curajoşi, să vă păstrați curiozitatea, curajul și bucuria de a învăța. Toate celelalte vor veni cu fiecare pas pe care îl veți face în avocatură.

Vă invităm să îi întâmpinați cu un gând bun în comentarii!

02/06/2026

UNBR: Justiția discontinuă ne afectează pe toți. UNBR solicită protocol de criză și consolidarea Pactului pentru Justiție

București, 2 iunie 2026 – Formele de protest declanșate astăzi de personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete, constând în suspendarea parțială a activității în intervalul 08:00–12:00 în perioada 2–5 iunie 2026 și în oprirea totală a activității în data de 4 iunie, determină o funcționare discontinuă a serviciului public al justiției, cu efecte directe asupra predictibilității procedurilor judiciare, accesului la justiție și exercitării efective a dreptului la apărare.

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că aceste măsuri s-au luat, din nou, fără consultarea avocaților, ca parteneri indispensabili ai actului de justiție și fără asigurarea unui cadru general unitar valabil pe întreg teritoriul țării.

În absența unor repere unitare de organizare la nivel național, utilizarea sintagmei generale „cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente” riscă să genereze practici neunitare între instanțe, cu impact asupra egalității de tratament și a securității juridice a justițiabililor.

Aceste disfuncționalități nu rămân însă la nivel administrativ, ci se propagă direct asupra tuturor participanților la actul de justiție. În practică, avocații sunt determinați să preia efectele acestor dezechilibre, acționând ca amortizori de șoc ai sistemului, pentru a asigura continuitatea legăturii dintre justițiabili și instanțe. Așa cm s-a dovedit în ultima perioadă, soluțiile de acest fel nu au condus la rezultatele scontate, dimpotrivă, au adus cu ele un deficit major de imagine, la care s-a adăugat o încărcare suplimentară a activității instanțelor/parchetelor.

Pentru prevenirea acestor consecințe și asigurarea unui cadru minim de predictibilitate a funcționării sistemului judiciar, UNBR reiterează necesitatea consolidării efective a Pactului pentru Justiție, ca mecanism fundamental de cooperare instituțională între profesiile și autoritățile implicate în realizarea actului de justiție, indispensabil pentru menținerea coerenței sistemice inclusiv în situații excepționale sau de perturbare a activității.

În logica acestui Pact, UNBR consideră necesară activarea unui Plan de Continuitate a Activității (protocol de criză), menit să asigure reguli unitare de funcționare în perioade de disfuncționalitate temporară, evitând fragmentarea practicii la nivel teritorial și menținând continuitatea serviciului public al justiției. Acest mecanism ar trebui să includă:

● definirea unitară la nivel național a cauzelor și lucrărilor cu caracter urgent;
● emiterea unei circulare către curțile de apel privind măsuri administrative unitare pe durata formelor de protest, inclusiv în gestionarea orelor de ședință și a cererilor de amânare sau preschimbare a termenelor, în scopul evitării consecințelor procedurale sau a sancțiunilor generate de împrejurări obiective și independente de voința părților și a apărării;
● asigurarea funcționării minime, continue și previzibile a serviciilor administrative esențiale (registratură și arhivă);
● garantarea continuității înregistrării actelor de procedură, inclusiv prin mijloace electronice (ECRIS / portal);
● comunicarea publică unitară și în timp util către barouri a modului de organizare a activității fiecărei instanțe și a fiecărui parchet.

UNBR își exprimă disponibilitatea deplină de dialog instituțional în vederea implementării acestor măsuri, în cadrul obiectivelor asumate prin Pactul pentru Justiție, astfel încât disfuncționalitățile temporare să nu se transforme în blocaje sistemice cu impact asupra dreptului la apărare și a încrederii în actul de justiție.

UNBR a trimis deja adrese către Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, prin care a solicitat măsuri unitare pentru asigurarea continuității actului de justiție și protejarea efectivă a dreptului la apărare.

În link-urile din primul comentariu puteți consulta:
● Adresa UNBR către Consiliul Superior al Magistraturii ref. asigurarea unui cadru unitar de desfășurare a activității instanțelor în perioada 2–5 iunie 2026;
● Adresa UNBR către Ministerul Justiției ref. asigurarea unui cadru unitar de desfășurare a activității instanțelor în perioada 2–5 iunie 2026;
● Adresa UNBR către Sindicatul Național al Grefei Judiciare „DICASTERIAL” ref. obligativitatea asigurării continuității serviciului public al justiției în perioada 2–5 iunie 2026.

Photos from  Baroul Hunedoara's post 24/05/2026

⚽️⚽️ Echipa de fotbal a Baroului Hunedoara a participat la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților de la Bistrița — câteva zile în care competiția s-a îmbinat cu prietenia, buna dispoziție și revederea colegilor din țară.

⚽️⚽️ Dincolo de rezultate, astfel de întâlniri înseamnă camaraderie, fair-play, ocazia de a ne confrunta colegial și pe teren, nu doar în sălile de judecată.

⚽️⚽️ Felicitări organizatorilor, care au depus eforturi considerabile pentru a crea atmosfera excelentă!

⚽️⚽️ Felicitări echipei noastre ambițioase, care ne reprezintă de fiecare dată cu devotament!

Photos from Uniunea Națională a Barourilor din România - UNBR's post 29/04/2026
Want your practice to be the top-listed Law Practice in Deva?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Boulevard Iuliu Maniu, Bl. A/parter
Deva
330004

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00