USR Deva
Filiala locală a partidului Uniunea Salvați România.
Uniunea Salvați România (USR) a fost creată de oameni obişnuiţi, care nu au mai făcut politică până acum, dar care s-au săturat de corupție și incompetență. Luptăm ca România să fie guvernată transparent, de oameni competenți, care înțeleg să respecte legea și interesele societății. Alături de noi sunt oameni care își lasă deoparte carierele personale, își sacrifică din timpul dedicat familiei, din convingere că singura șansă de a face schimbare în România este implicarea fiecăruia dintre noi.
31/08/2026
📢 Azi, USR și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară care va începe de mâine, 1 septembrie. Iată-le:
✅ 𝗥𝗲𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝗮𝗱𝗺𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗶𝘃-𝘁𝗲𝗿𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮𝗹𝗮̆.
Statul trebuie să înceapă o reorganizare prin comasarea localităților prea mici pentru a se susține, dar și o comasare a județelor, iar la reducerea cheltuielilor cu propria funcționare poate contribui și digitalizarea serioasă a accesului la servicii publice.
✅ 𝗥𝗲𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝘀𝗲𝗿𝘃𝗶𝗰𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀𝗲𝗰𝗿𝗲𝘁𝗲.
Rapoartele de activitate ale serviciilor secrete trebuie discutate în Parlament pentru a exista un control civil real, nu doar de formă; limitarea la maximum 2 mandate a câte 4 ani pentru toți șefii serviciilor secrete, alături de interdicția angajaților serviciilor secrete de a lucra în consultanță după încetarea activității.
✅ 𝗘𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮𝗶𝗺𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗮𝗰𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗰𝘂 𝗻𝗼𝗿𝗺𝗮̆ 𝗽𝗮𝗿𝘁̦𝗶𝗮𝗹𝗮̆.
Supraimpozitarea contractelor de muncă ale oamenilor cu cele mai mici venituri trebuie încetată imediat.
✅ 𝗣𝗿𝗼𝘁𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗺𝗶𝗻𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗶̂𝗻 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹 𝗼𝗻𝗹𝗶𝗻𝗲.
Mai puțin timp în fața ecranelor, mai mult timp pentru socializarea reală, protecție sporită față de prădătorii online.
✅ 𝗥𝗲𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝗮𝗹𝗮̆.
Mai multă putere pentru oameni prin alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi, dar și reducerea numărului de parlamentari.
✊ În plus, USR va insista pentru 𝗺𝗼𝗱𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗟𝗲𝗴𝗶𝗶 𝗔𝗡𝗜 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗻𝗳𝗼𝗿𝗺𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝘂 𝗹𝗲𝗴𝗶𝘀𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗮𝗻𝗮̆ 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝗽𝗲𝗿𝗺𝗶𝘁𝗲 𝘀𝗮𝗻𝗰𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗶 𝗿𝗲𝘁𝗿𝗼𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗲.
Ne dorim ca 770 de milioane de euro să nu fie pierduți pentru o răzbunare politică a PSD ce încalcă limitele statului de drept și libertatea timișorenilor de a alege.
👉 Și, nu, tot nu vom vota un guvern PSD sau care să conțină surogați PSD.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, în direct la Adevărul Live
28/08/2026
Tupeul PSD: stă ani întregi la butoane, lasă problema nerezolvată, apoi strigă că problema trebuia rezolvată.
PNRR-ul României a fost aprobat în toamna lui 2021. Noua lege a salarizării era în PNRR de atunci, la jalonul 420. Termenul prevăzut pentru intrarea ei în vigoare era trimestrul II din 2023. Timp în care PSD a condus Ministerul Muncii.
Poate așa înțelege și Sorin Grindeanu 👇
27/08/2026
Radu Miruță: „Pierderea de astăzi a României nu sunt cele 770 de milioane de euro, pentru că nu avem nici azi legea salarizării unitare, ci incapacitatea noastră de a genera o astfel de lege care să corecteze nedreptățile din sistemul de stat.
Să fie limpede: legea trebuia făcută din 2023 și judecați dumneavoastră cine au fost miniștrii Muncii care aveau această sarcină.
PSD ar trebui să țină capul în pământ o vreme. A trântit fără niciun plan un guvern, a blocat reforme, a avut miniștri care nu s-au atins de legea salarizării, a votat incompatibilitatea aleșilor locali și după, în 24 de ore, a avut grijă să-i scape, a făcut o lege să își scoată din joc un adversar politic și ne-a arătat clar că nu poate să facă nimic bine pentru cetățeni, doar interesul de partid e important.
Europa aia despre care unii spun că e rea ne-a pus la dispoziție 30 de miliarde să ne facem curat în propria casă. Fiecare euro neluat este dovada clară că nouă nu ne place curățenia în casă.”
Ministrul Economiei, Irineu Darău, în direct la „Vocile care contează” de la Euronews
13/08/2026
‼️ De câte ori n-ai auzit de la PSD că protejarea mediului ar bloca proiectele de infrastructură din România?
👉 Asta o spun, de fapt, cei cărora nu le pasă de pădurile României și cei care nu pot propune soluții pentru investiții care să respecte legea.
✅ Se poate și dezvoltare, și protecția mediului. USR a dovedit asta. Și nu e doar o lozincă. Există proiecte concrete în care reprezentanții USR au arătat că România poate construi autostrăzi, hidrocentrale și infrastructură, fără să trateze natura ca pe un obstacol care trebuie înlăturat. 🏗️
Uite trei exemple recente în care ministra Mediului, Diana Buzoianu, s-a asigurat că proiectele de infrastructură respectă legislația și nu au un impact distrugător asupra mediului:
𝗛𝗶𝗱𝗿𝗼𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹𝗮 𝗣𝗮𝘀̦𝗰𝗮𝗻𝗶 ➡️ Diana Buzoianu a cerut verificări suplimentare înainte de emiterea acordului de mediu. Documentația a fost modificată, iar proiectul a putut continua cu condiții clare pentru protejarea mediului. Acordul a fost emis, legislația de mediu a fost respectată.
𝗛𝗶𝗱𝗿𝗼𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹𝗮 𝗦𝘂𝗿𝗱𝘂𝗰–𝗦𝗶𝗿𝗶𝘂 ➡️ Înainte de emiterea acordului de mediu, au avut loc consultări publice și au fost introduse măsuri suplimentare de protecție și monitorizare. Astăzi, acordul este emis cu aceste garanții adăugate.
𝗛𝗶𝗱𝗿𝗼𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹𝗮 𝗖𝗲𝗿𝗻𝗮–𝗠𝗼𝘁𝗿𝘂–𝗧𝗶𝘀𝗺𝗮𝗻𝗮 𝗜𝗜 ➡️ Continuarea lucrărilor hidroenergetice a fost autorizată cu condiții concrete pentru protejarea naturii: monitorizarea debitelor ecologice, protejarea faunei acvatice, refacerea vegetației de pe maluri și monitorizarea speciilor și habitatelor.
𝗧𝗿𝗲𝗶 𝗵𝗶𝗱𝗿𝗼𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹𝗲 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗿𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲 𝗶̂𝗻𝘁𝗿-𝘂𝗻 𝗮𝗻 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮𝘁, 𝗱𝗮𝗿 𝗰𝘂 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁 𝗳𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂. 💧
Și nu doar la Ministerul Mediului USR a demonstrat că se poate și mediu curat, și dezvoltare, dacă există oameni dornici să muncească și să găsească soluții:
𝗔𝟬 𝘀̦𝗶 𝗣𝗮̆𝗱𝘂𝗿𝗲𝗮 𝗣𝗲𝘁𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗶 ➡️ În mandatul lui Cătălin Drulă la Ministerul Transporturilor, a fost cerută reproiectarea nodului A0–DN1 pentru a reduce suprafața de pădure afectată. Autostrada se construiește, dar pădurea nu mai este sacrificată inutil.
𝗔𝟳 𝗣𝗹𝗼𝗶𝗲𝘀̦𝘁𝗶–𝗕𝘂𝘇𝗮̆𝘂 ➡️ Tot în mandatul lui Cătălin Drulă, proiectul de autostradă a inclus măsuri de reducere și compensare a impactului asupra mediului, inclusiv perdele forestiere.
𝗘𝗰𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗲𝘅𝗽𝗹𝗼𝗮𝘁𝗮̆𝗿𝗶 𝗺𝗶𝗻𝗶𝗲𝗿𝗲 ➡️ în mandatele Dianei Buzoianu la Ministerul Mediului și al lui Radu Miruță la Ministerul Economiei, au fost găsite soluții de finanțare pentru închiderea și ecologizarea unor iazuri de decantare miniere abandonate de ani de zile. Dezvoltarea economică înseamnă și să reparăm ce a fost distrus în trecut. ♻️
Acestea sunt exemple simple ale unei politici în care nu alegem între dezvoltarea României și protejarea mediului. Construim, dar construim cu reguli și cu soluții care reduc impactul asupra naturii.
USR nu susține alegerea falsă dintre dezvoltare și mediu. Nu trebuie să alegem între autostrăzi și păduri. Între energie și râuri. Între investiții și aer curat. Putem face toate acestea fără să distrugem natura atunci când există soluții mai bune.
𝗔𝘀𝘁𝗮 𝗶̂𝗻𝘀𝗲𝗮𝗺𝗻𝗮̆ 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗼𝗻𝘀𝗮𝗯𝗶𝗹𝗮̆.
Distribuie postarea, ca oamenii să vadă cine vrea să protejeze pădurile care sunt de sute de ani aici, în România, și cine vrea să intre în ele cu buldozerele. 📣
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Boulevard 1 Decembrie, Nr. 13
Deva