George Badiu
Politician
14/09/2026
Astăzi este Sărbătoarea Sfintei Cruci, o mare sărbătoare din calendarul ortodox.
Slavă Bunului Dumnezeu !
300 de parlamentari ? Clar !
08/09/2026
Astăzi a fost pus pe ordinea de zi proiectul de lege întocmit de mine în 2023, referitor la reducerea numărului de parlamentari.
Știm că populația României a hotărât la un referendum anterior că își dorește 300 de parlamentari. Și mai știm că nimeni din conducerea României nu a catadicsit până acum să pună în aplicare acel rezultat al referendumului.
Proiectul meu din 2023 era foarte simplu, pentru că am propus creșterea normei de reprezentare atât pentru senatori cât și pentru deputați, în așa fel încât să rezulte în urma alegerilor puțin peste 300 de parlamentari. Proiectul a fost "trântit" la Senat, cu toate că punctul de vedere al Guvernului era în sensul de a lăsa la latitudinea Parlamentului măsura reducerii numărului de parlamentari. Așadar, era vorba doar de voință politică, nu de vreo perturbare a instituțiilor statului sau a legislației.
Din 2023, proiectul a zăcut într-un sertar de la o comisie, așa cm zac foarte multe proiecte bune, dar care încurcă niște interese ale șmecherilor.
Astăzi, AUR a profitat de superioritatea la vot în Camera Deputaților și a reușit să impună introducerea pe ordinea de zi a proiectului cu pricina, dar și a unui proiect asemănător depus de USR.
Cele două proiecte vor fi discutate în Comisia juridică și în Comisia pentru administrație, după care sperăm să reușim obținerea unui raport de adoptare și să trecem această lege prin Parlament, pentru a intra în vigoare. În mod normal, proiectul meu are prima șansă pentru a fi adoptat, fiind depus cu mult înaintea celui de la USR. Important este să reușim trecerea acestui proiect și să reducem numărul de parlamentari, pentru că nu se justifică o asemenea povară pe umerii contribuabilului român.
Este clar că nu poți schimba nimic în România dacă nu ai suficiente voturi. Vremea bâtei și a mitralierei a trecut. Dacă avem suficiente voturi, repunem România pe picioare. Bănuiesc că asta își doresc toți oamenii de bună credință din această țară.
Parlamentul trebuie să fie dizolvat la împlinirea unui termen, nu după cheful unui politruc cocoțat într-un birou din Cotroceni !
25/08/2026
Au deschis azi, după lungi întârzieri, centura de nord a municipiului Focșani.
Iarăși a fost concurs de "tras în poze", fiecare încercând să își aroge merite, dealtfel inexistente.
În ce hal arată infrastructura din România comparativ cu banii cheltuiți, ar fi fost de bun simț să stea toți politrucii în banca lor și să nu mai polueze șoseaua cu prezența.
15/08/2026
Astăzi este Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea noastră și mijlocitoare în fața Bunului Dumnezeu ! Ne rugăm în smerenie și gândurile noastre pline de recunoștință se îndreaptă spre Măicuța noastră Sfântă !
12/08/2026
Sunt o mulțime de decizii nefericite pe care oamenii din PSD le iau, atât la București cât și în teritoriu. Una dintre cele din teritoriu este cea prin care bazinul de înot din Focșani trebuie transformat într-o sursă de venit, iar încasările vor fi lăsate pe seama unor firme private, care vor vira ceva bănuți în contul Clubului Sportiv Județean, o entitate fantomă din organigrama Consiliului Județean Vrancea.
Până acum, copiii din județ beneficiau de 10 ore gratuite/lunar pentru accesul la bazin. Dacă proiectul CJ va fi adoptat, copiii ( de fapt părinții lor) vor trebui să plătească. Zece sau cincisprezece lei pe oră, o sumă care nu pare a fi mare, dar această taxare va conduce la scăderea drastică a numărului copiilor ce vor învăța să înoate. Totuși, familiile vrâncene nu stau pe roze, majoritatea își calculează cu grijă fiecare bănuț.
Uneori, adulții iau decizii ce nu țin seama de interesul tinerei generații. Decizia ce se regăsește în proiectul de pe ordinea de zi a ședinței CJ Vrancea este una de acest gen.
Noi nu putem achiesa la decizii ce vin în contradicție cu interesul copiilor, așa că vom respinge proiectul.
Până la vârsta de 14 ani, copiii ar trebui să aibă acces gratuit la bazin. Nu stă bugetul județului în câteva mii de euro smulși din buzunarele părinților care își aduc copiii la înot.
Într-o lume în care cei mici stau toată ziua cu ochii în ecranele telefoanelor sau televizoarelor, părinții care îi conving pe copii să facă sport ar trebui să fie recompensați, nu taxați.
09/08/2026
Facă-se voia bunului Dumnezeu ! Să ne judece după credința, gândurile și faptele noastre !
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Strada Republicii 7
Focsani
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when George Badiu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.