BrickBot
Suntem un grup de elevi diferiti cu un scop comun: acela de a construi un viitor mai bun pentru lume Clubul de robotica al Colegiului National Unirea
16/09/2026
Echipa BrickBot a vizitat pe 14 septembrie sediul Profile Hub din Mândrești. Domnul Cristinel Puiu ne-a întâmpinat cu multă căldură și am realizat un schimb valoros de experiență: noi i-am prezentat proiectul nostru și provocările competiției, iar dumnealui ne-a vorbit despre activitatea companiei și ne-a ghidat într-un tur al fabricii.
Cu această ocazie, am aflat mai multe detalii despre producția de elemente arhitecturale din polistiren. Am fost încântați să descoperim că folosesc proiectarea 3D și echipamente CNC pentru tăierea polistirenului, tehnologii pe care le utilizăm activ și noi în laboratorul nostru de robotică.
Apreciem susținerea comunității noastre și energia pe care ne-o oferă oameni atât de dedicați. Un sincer mulțumesc echipei Profile Hub pentru găzduire, deschidere și inspirație!
07/09/2026
Eşti pregătit să vezi cm ideile tale prind viață? Echipa de robotică BrickBot caută noi membri de la Colegiul Național „Unirea” Focșani!
Dacă simți că e timpul să îți evidențiezi potențialul, să descoperi domeniul FTC, să trăiești clipe de neuitat și să îți lași amprenta asupra proiectului nostru, alătură-te echipei noastre! Căutăm persoane ambițioase, creative și muncitoare.
Indiferent de cunoștințele pe care le deții, cu siguranță avem un departament potrivit pentru tine.
Căutăm viitori membri pentru departamentele:
● Mecanică și Proiectare 3D
● Programare
● Social Media
● Graphic Design
● Fundraising
● Foto/Video
● Events
Înscrie-te completând formularul: brickbot.ro/apply
Termen limită: 27 septembrie 2026
CŞE CNU Focşani
30/08/2026
🇷🇴 Suntem foarte bucuroși să îi avem alături de noi pe Unior Tepid, care ne-au sprijinit cu o serie de unelte pentru noul sezon FIRST Tech Challenge!
Uneltele Unior fac deja parte din procesul nostru de asamblare al roboților, iar sprijinul lor ne ajută să intrăm în BioBuzz și mai bine pregătiți.
Le mulțumim pentru tot ajutorul oferit. Ne bucurăm să începem această colaborare și sperăm să o ducem mai departe. 💛💙
🇺🇸 We’re very excited to have Unior Tepid as our new sponsor, supporting us with a range of tools for the new FIRST Tech Challenge season!
Unior tools are already part of our robot assembly process, and their support helps us enter BioBuzz even better prepared.
We’re grateful for all the support they’ve given us. We’re excited to start this collaboration and hope to take it even further. 💛💙
Unior Hand Tools
23/08/2026
Echipa BrickBot a fost prezentă la conferința Aspire to Inspire, găzduită de ICHB și organizată de echipa ! 🤖
Doi dintre colegii noștri, Sebastian Lupu și Alexandru Lensu, au urcat pe scenă cu prezentarea "Built To Adapt": povestea filozofiei noastre din acest sezon. Au vorbit despre cei 3 roboți diferiți construiți în DECODE și despre cm adaptarea constantă ne-a dus pe locuri de top la toate competițiile.
Cel mai important lucru pentru noi este să dăm mai departe ceea ce am învățat. Prin experiența noastră și lecțiile acumulate, contribuim la comunitatea FTC, în același timp, învățând și de la celelalte echipe.
A fost un eveniment cu adevărat valoros pentru comunitatea FTC, plin de idei bune și oameni pasionați. Mulțumim echipei pentru organizare impecabilă și pentru energia frumoasă a evenimentului! 💛
12/08/2026
Ziua Tineretului ne-a adus în Parcul Nicolae Bălcescu pentru o zi dedicată roboticii. 🤖🌳
Alături de Primăria Municipiului Focșani şi echipa AICitizens 19066, am avut parte de o zi plină de demonstrații şi interacțiuni cu oameni interesați să afle mai multe despre noi.
Ne-am bucurat să vedem copii de toate vârstele, apropiindu-se de standul nostru și luând parte la meciurile demonstrative, descoperind robotica într-un mod distractiv.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături! 💛
10/08/2026
Ieri am participat, alături de recruții noștri, la SPARKTECH Endurance Cup, organizat la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București.
Competiția ne-a pus în fața unei provocări diferite, fiind nevoiți să ne adaptăm la modificările aduse jocului DECODE: 1 minut de autonomie și 11 minute de teleoperare.
Pentru noi, această competiție a fost o oportunitate importantă pentru recruții noștri, care au avut șansa să simtă pentru prima dată atmosfera unei competiții, să învețe din mers și să descopere ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă de robotică.
Le mulțumim echipei SPARKTECH pentru invitație și pentru această oportunitate, dar și tuturor organizatorilor și voluntarilor care au făcut posibilă desfășurarea competiției!
05/08/2026
Bucharest Twin Cup a fost una dintre cele mai intense competiții ale sezonului pentru noi.
Alături de Homosapiens, în alianța BrickSapiens, am reușit să ajungem până în finală și să încheiem competiția ca finaliști. A fost un parcurs plin de meciuri strânse, momente de adaptare și multă gândire în spatele fiecărei decizii luate pe teren.
Dincolo de rezultatul de mândrie, BTC ne-a oferit încă o dată ocazia să întâlnim oameni extraordinari la stand, să ne revedem cu prieteni vechi și să petrecem timp alături de echipele FTC prezente la București.
Ne întoarcem cu multe lecții și dorința de a ne depăși performanța remarcabilă din acest sezon. 💛
04/08/2026
🤖🥈 Echipa „BrickBot” de robotică a Colegiului Național „Unirea” Focșani, vicecampioană la Bucharest Twin Cup 2026
Vrancea urcă din nou pe podiumul roboticii internaționale!
O nouă performanță pentru tinerii din Focșani!
Echipa BrickBot de la Colegiul Național „Unirea” a obținut LOCUL 2 la Bucharest Twin Cup 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică de tip off-season organizată în România.
🏆 Ce înseamnă acest rezultat?
✅ 9 victorii consecutive înainte de play-off;
✅ Finală internațională;
✅ Vicecampioni ai competiției;
✅ Focșaniul reprezentat cu succes în fața unor echipe din Germania, Marea Britanie, Olanda, SUA și România.
Un gest care merită remarcat: echipa AiCitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani a oferit sprijin tehnic și strategic colegilor de la BrickBot, demonstrând că performanța se construiește și prin colaborare.
👏 Felicitări elevilor, mentorilor, profesorilor și tuturor celor care susțin educația STEM în Vrancea!
📖 Citește articolul complet accesând link-ul alăturat:
https://tinyurl.com/y3ckdrv8
💬 Tu ai urmărit vreodată o competiție de robotică? Crezi că România poate ajunge o forță mondială în acest domeniu? Spune-ne părerea ta!
🔄 Distribuie pentru ca cât mai mulți oameni să afle că și din Vrancea pleacă performanțe recunoscute la nivel internațional!
02/08/2026
Ziua 3 de la Bucharest Twin Cup s-a încheiat cu un rezultat de care suntem extrem de mândri: Finalist Alliance! 🥈
Am fost de neînvins în timpul meciurilor de calificare, unde am obținut 9 victorii din 9 meciuri și am încheiat prima parte a zilei pe locul 1 în grupa Serenity.
Meciurile au adus o presiune uriașă și runde extrem de strânse, dar am luptat până la capăt și am ajuns până în ultima fază a turneului, unde am avut ocazia să jucăm o finală spectaculoasă împotriva alianței Heart Attack.
Un mare multumesc merge către partenerii noștri de alianță, echipa Homosapiens! Împreună am format BrickSapiens și am fost o formulă excelentă pe teren la fiecare meci.
Le mulțumim enorm echipelor care ne-au fost alături și ne-au oferit sprijin direct în timpul playoff-urilor, ajutorul vostru a făcut o diferență reală.
Performanța aceasta se datorează și unei organizări ireproșabile: felicitări voluntarilor și organizatorilor care au făcut posibil acest eveniment excelent!
Suntem recunoscători tuturor celor care au fost alături de noi la fiecare pas! Susținerea din tribune și din spatele ecranelor ne dă mereu energia de a merge mai departe.
Ne revedem la următoarele provocări!
01/08/2026
A doua zi de la Bucharest Twin Cup se încheie cu un parcurs impecabil: 8 victorii din 8 meciuri jucate până acum!
Coordonarea excelentă din cadrul alianței BrickSapiens s-a văzut clar în teren, unde am reușit să menținem o strategie solidă în fiecare meci de astăzi.
Mâine ne așteaptă ultimul meci de calificare, dar vă promitem că nu vă dezamăgim: suntem pregătiți să dăm totul și să mergem până în fazele finale ale competiției!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Telephone
Website
Address
Cezar Bolliac 15
Focsani