Alina Codin

Există un spațiu fragil, undeva între straturile conștiinței noastre, în care suntem noi, cei adevărați. Nu vede nimeni această față pentru că este ascunsă de miile de măști pe care le purtăm.

Am tradus vizual această fugă de expunere folosind mucava, tușe de culoare, papier-mâché și colaje.

Firele care ne leagă gândurile și lasă masca să respire, sunt decriptate și expuse, încercând să descopăr ce mai rămâne din noi atunci când rolurile de zi cu zi devin prea strâmte.

Vă invit luni, la Galeriile de Artă din Focșani, să pășim împreună în acest spațiu.

„Disonanțe – Omul dintre măști” nu este doar o expoziție, ci o căutare personală printre texturi și volume.

E despre noduri și despre zbor, despre asprimea sforii și delicatețea penelor, despre toate acele disonanțe care ne fac, de fapt, umani.

Haideți să ne întâlnim „fără mască”, printre lucrări, la un pahar de vorbă și multe întrebări deschise.

📍 Galeriile de Artă Focșani, Vrancea, expoziție personală
🗓️ Luni, 9 martie | ora 17:00
👤 Curator: Daniel Sur

P A R A L A X Ă

Nu obiectele se mută, ci poziția din care le privim.
Între mine și tine există un unghi invizibil: spațiul în care sensul se , adevărul se fracturează, iar certitudinea devine relativă.
Paralaxa nu e eroare, ci dovada mișcării.
Metaxy este acest „între” — locul unde distanța creează percepție, iar apropierea nu garantează claritatea.

Lucrarea face parte din seria M E T A X Y

Am descoperit cât de mult mă inspiră lucrurile mici: un carnețel pe care îl port cu mine peste tot, câteva momente de liniște la umbră, cu un pahar de apă rece, și libertatea de a desena.

Îmi place să observ cm mintea mea abstractizează mesaje și simboluri și le transformă într-o lucrare nouă.

Pentru că nu-mi pot ține gura și spun tot ce-mi trece prin cap, am dedicat un desen acestui „defect” al meu. Uneori, cuvântul se desprinde și rămâne suspendat, mai puternic decât intenția care l-a născut.

D I N C O L O de R O S T

D I H O T O M I E

W H I S P E R S of the U N S E E N

S I L E N T S I G N A L S

S U B T O N

În online urlăm
În viață șoptim
Schimbarea rămâne mută

Când și cm s-a produs declicul care te-a determinat să te hotărăști că asta vei face în viață: artă? Și cine te-a încurajat, sprijinit, îndrumat?

Nu pot spune că cineva m-a sprijinit în mod special. Părinții mei au crezut că interesul meu pentru artă este doar o toană trecătoare. Nu desenam de mică, nu aveam rude cu „talent artistic” și am intrat la facultate la 25 de ani, când alții o terminaseră deja de câțiva ani.
Dacă, cu un an înainte să intru la facultate, mi-ar fi spus cineva că arta va fi drumul meu, i-aș fi râs în nas. În acel moment lucram deja ca graphic designer și îmi plăcea foarte mult, dar nu credeam că aceasta va deveni esența vieții mele.
Declicul nu a fost unul brusc, ci mai degrabă un proces. După mai bine de 30 de ani de activitate artistică, realizez că, indiferent unde am lucrat sau ce am făcut, totul s-a învârtit în jurul artei și al creației. Nu pot trăi fără culori, fără să concep sau să creez ceva nou. Acest proces îmi ține mintea trează, îmi hrănește gândirea și îmi oferă bucuria de a trăi.

Fragment din interviul pentru IQads, de Ileana Andrei căreia îi mulțumesc pentru oportunitate și pentru că m-a făcut să-mi amintesc cm abia reușeam să țin un cărbune în mână... și uite unde am ajuns: de la "criza cărbunelui" la expoziții personale de amploare.

Vă aștept duminică, ora 14.00, la finisajul expoziției "Povestea Absurdului," deschisă la Palatul Mogoșoaia până pe 26 ianuarie 2025, să vedeți cm arată povestea unui om care și-a găsit târziu drumul, dar apoi l-a urmat cu devotament și pasiune

Foto credit: Florin Ghebosu

Premonitoriu, acest text l-am scris acum mai bine de un an și este conceptul expoziției "Povestea Absurdului" de la Palatul Mogoșoaia, care mai este încă deschisă până pe 26 ianuarie. Nu știam atunci că realitatea o să bată povestea

Expoziția pe care v-o propun radiografiază societatea actuală și disonanța generală în care trăim. Într-o epocă a dezvoltării informaționale, a cercetării și inovării, a nivelului de trai și a bunăstării generale, noi intrăm în războaie absurde cu noi înșine și cu cei din jur, suntem depresivi, nemulțumiți, agresivi, dar zâmbitori și senini pe rețelele sociale, antagonismele din viața noastră răsfrângându-se asupra dinamicii sociale generale. Suferim de stres informațional, de falsitate, ură și mediocritate, trăind vieți duble, online vs real, fără nicio legătură între ele. După valul de empatie, coeziune și umanitate de la începutul pandemiei, ne dăm arama pe față, războindu-ne între noi, arătându-ne fața hâdă, într-o opoziție evidentă cu zâmbetele, fericirea și lumina eternă de pe rețelele sociale. Tot mai des apar conflicte armate, sociale, religioase. Acestea nu sunt nimic altceva decât o oglindire a ceea ce suntem în viața de zi cu zi. Pe lângă durerea și neajunsul unor astfel de războaie sau lupte, ceea ce este cel mai dureros este faptul că această stare de conflict și disonanță a început să devină parte a normalului, parte a unui firesc cu care suntem nevoiți să ne obișnuim. Și totuși există iubire...

Cum viitorul este defapt speranță combinată cu dorință și hazard, nu știu dacă și când voi mai avea ocazia să expun în acel unic și minunat loc, unde lumina se filtrează prin sute de ani de istorie, dându-le lucrărilor expuse un aer nobil



Foto: Florin Ghebosu

M-am bucurat să vă am alături la vernisajul expoziției Povestea Absurdului.

M-a emoționat faptul că v-ați regăsit în lucrările mele și în mesajul general al expoziției, dar și cǎ realitățile dure ale prezentului v-a atins sufletele.

Fie că vorbim despre conflictele din lume sau despre luptele tăcute pe care le purtăm cu noi înșine – stresul, nemulțumirile, neîmplinirile – toate acestea lasă urme. Expoziția „Povestea Absurdului” explorează cum, în ciuda dezvoltării tehnologice și a progresului social, suntem prinși într-o disonanță internă și externă, luptându-ne cu contradicții care nu se văd la suprafață.

Această serie de lucrări vorbește despre contrast – despre cm ne ridicăm și zâmbim chiar și atunci când furtunile noastre interioare sunt la apogeu. Expoziția reflectă atât zbaterile interioare, cât și conflictul permanent dintre ceea ce afișăm în exterior și ceea ce simțim cu adevărat. Cu toate că trăim în era informației și a progresului, suntem prinși în conflicte armate, sociale și personale, reflectate în dinamica societății moderne.

Proiectul scoate la iveală aceste tensiuni antagonice, destructurând matricea vieții în părțile sale componente, într-o radiografie a societății actuale, în care zâmbetele afișate pe rețelele sociale ascund disonanțe și neliniști interioare. Deși este o explorare a conflictului și a absurdului, expoziția aduce în față și o reflecție asupra faptului că, în cele din urmă, găsim forța să ne ridicăm.

Expoziția rămâne deschisă până pe 31 ianuarie la Centrul de Culturǎ Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, așa că, dacă vreți să mai faceți o vizită sau să o împărtășiți cu prietenii, vă aștept cu drag!

Mulțumesc pentru gândurile, energia și emoțiile voastre. Arta își găsește sensul prin voi!