Pitorescu
Pitorescu, Încântat! Pentru ca pasiunea si experienta ne-au fost cei mai buni ghizi in viata ! Numele meu este Călin Ionescu și iubesc natura. Asadar, Pitorescu !
Te invit la drumuri pitorești către destinații pitorești alături de mine și ghizii pe care i-am instruit de-a lungul anilor.Pitorescu’ este o poreclă pe care mi-au dat-o colegii. Părinții sunt cei care m-au luat de mână când aveam doar cinci ani și m-au dus la plimbări în natură, cu bicicleta și la munte. Excursiile și aventurile au continuat apoi, cu activitățile organizate de școală ca mai apoi să plec pe munte tot mai des cu gașca de prieteni. Am parcurs o mulțime de trasee montane din România și nu numai, am parcurs trasee tehnice chiar și în condiții de iarnă, unele doar de dragul socializării și pentru simpla bucurie de a respira aerul puternic de munte. Pentru că cele mai bune povești de viață încep din pasiune, pot să spun că sunt un norocos. În 2015, mi-am pus pasiunea la lucru și am absolvit cursul de ghid montan pentru a-i duce și pe alții, în siguranță, pe traseele spectaculoase ale munților noștri. În 2016, am considerat că simplele plimbări în natură ar trebui să primească un scop, așa că am înființat asociația Prietenii Naturii Banat. Organizația se baza pe solidaritate, pe experiențe în natură și prin cultură, toate prin promovarea unei prietenii internaționale. Am organizat sub acest principiu o sumedenie de excursii, tururi culturale, campanii umanitare și acțiuni de voluntariat. Au rămas în urmă, astfel, multe acțiuni și fapte bune de care îmi amintesc și acum cu drag: acțiunea umanitară Moș Crăciun în Valea Cernei, Voluntar în Țara de Dincolo de Scări, Shopping la Inelet, construirea traseului de via ferrata Turnul lui Liman, dar și volutariate internationale:Franta, Bosnia ..etc. Am promovat patrimoniul nostru cultural prin tururi ghidate tematice și poate cel mai de răsunet ar fi Rezistența Anticomunistă din munții bănățeni. Incantat,
Din cand in cand ia-o pe drumuri pitoresti alaturi de mine & co!
18/09/2026
Oare vine toamna...?!
Va invitam la o toamnă frumoasă, cm ar fi Vârful lui Stan sau chiar să furăm startul în perioada 28.10-02.11 La Schi -Solden și Pitztaler -Înălțimile Austriei , căci acolo sus în Austria vârfurile deja poartă o dantelă albă.... urmărim cu mare bucurie webcamul..
Pe tine👉📣gașca faină te așteaptă:👇
✅excursii de o zi ➡www.pitorescu.ro
✅excursii de weekend și vacante www.pitorescushop.ro
🍂 Relaxare activă, în stil Pitorescu! 💚
Am fost să întâmpinăm toamna pe Cheile Nerei, cu aer curat, poteci prin pădure și primele culori ale sezonului. 🥾🍁
Și pentru că o zi frumoasă nu înseamnă doar kilometri parcurși, am trecut și pe la prietenii noștri dragi de la Galeria Urma – un loc cu suflet, artă și oameni pe care ne bucurăm de fiecare dată să-i revedem. 🤗
Puțină mișcare, puțină cultură, multă natură și voie bună – combinația noastră preferată pentru o zi de relaxare activă. 🌿
🍁 Toamna abia începe, iar noi avem multe locuri frumoase de descoperit împreună!
👉 Următoarele aventuri: www.pitorescu.ro
Drumetii Banat HaiCuNoi
10/09/2026
Duminică 20 septembrie drumetim!
20.sept.-Lacul Dracului şi Cheile Nerei - in culori de toamnă
Info :
https://pitorescu.ro/product/lacul-dracului-si-cheile-nerei/
👉📣gașca faină te așteaptă:👇
✅excursii de o zi ➡www.pitorescu.ro
✅excursii de weekend și vacante www.pitorescushop.ro
❗📣Te așteaptăm cu drag
09/09/2026
Sâmbătă 19 septembrie drumetim!
Ineleț - țara de dincolo de scări !
Info :
https://pitorescu.ro/product/inelet-tara-de-dincolo-de-scari/
👉📣gașca faină te așteaptă:👇
✅excursii de o zi ➡www.pitorescu.ro
✅excursii de weekend și vacante www.pitorescushop.ro
❗📣Te așteaptăm cu drag
08/09/2026
Buna dimineata!
A fost o cafea deosebită, urma o zi minunată!
Alte "velo"bune dimineti urmează 👉www.pitorescushop.ro
Sau 👉
✅🚴♀️Tur de Balaton
https://pitorescushop.ro/product/velotur-de-balaton-cu-bicicleta-la-mare-in-ungaria-segmentul-de-sud/
✅Tur de Dunăre la Budapesta
https://facebook.com/events/s/dunarea-la-budapesta-si-imprej/1438564054805405/
👉📣gașca faină te așteaptă:👇
✅excursii de o zi ➡www.pitorescu.ro
✅excursii de weekend și vacante www.pitorescushop.ro
❗📣Te așteaptăm cu drag
Puțin din ce a fost mult și frumos!
Velo Dunajec... excursia noastră din Polonia cu 🚴♀️🚴230 km
Urmează altele 🚴🚴♀️👉www.pitorescushop.ro
🍂 Dacă se termină sezonul, ce facem?
Păăăi… mergem la munte! 😄⛰️
Pentru că, de fapt, la munte nu se termină niciodată sezonul. Se schimbă doar decorul. 💚
Lăsăm încet altitudinile mari și ne retragem spre potecile de mai jos, unde ne așteaptă pădurile de foioase în culorile toamnei 🍁, stâncile și traseele de via ferrata 🧗, cheile și locurile numai bune de explorat.
Apoi vine iarna… și despre marea aceea de alb nici nu mai trebuie să spunem prea multe. ❄️🏔️⛷️
Fiecare sezon are farmecul lui.
Fiecare ne dă un alt motiv să ieșim din casă.
Și noi avem grijă să găsim aventura potrivită. 😉
Ultima tură la altitudine din Retezat: Lacul Ștevia, la umbra impunătorului Retezat. 💚
Urmează altele. La fel de faine.
Cu oameni la fel de faini! 🥾🍂
www.pitorescu.ro
h
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Giroc
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Pitorescu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.