euRespect

euRespect

Share

Asociația euRespect, înființată în 2010, sprijină grupurile defavorizate, integrarea persoanelor cu dizabilități și respectul pentru mediu.

Derulăm inițiative de tineret, voluntariat și acțiuni ce promovează solidaritatea comunitară și implicarea civică. euRespect şi-a propus să aibă în vedere grupurile defavorizate, intergrarea în societate a persoanelor cu dizabilităţi, respect pentru mediu şi pentru iniţiativele ecologice, organizarea şi implicarea în activităţi studenţeşti, încurajarea toleranţei şi a ajutorului reciproc. Pornim d

07/08/2026

🏢 Legea „Lift pentru viață” a fost promulgată, creînd cadrul pentru finanțarea unor soluții de accesibilizare în blocurile construite fără ascensor. Programul va permite instalarea de lifturi, platforme elevatoare, scări mecanizate și rampe de acces.

🏠 Programul vizează blocurile cu minimum trei niveluri supraterane construite fără lift și urmărește în special sprijinirea persoanelor cu dizabilități, a vîrstnicilor și a persoanelor cu mobilitate redusă. Investițiile vor fi derulate de autoritățile locale, în beneficiul asociațiilor de proprietari.

♿️ Accesibilizarea locuințelor înseamnă mai mult decît confort: pentru multe persoane, este condiția necesară pentru autonomie, participare socială și o viață fără bariere. Programul va începe cu un proiect-pilot care va include 100 de blocuri.

📌 Programul va deveni operațional după aprobarea normelor metodologice și lansarea apelurilor de finanțare. Este important ca informația să ajungă la cît mai multe asociații de proprietari și persoane care pot beneficia de aceste măsuri.

🚨 Legea „Lift pentru viață” a fost promulgată: blocurile fără ascensor vor putea primi finanțare pentru lifturi, platforme elevatoare și rampe de acces

Postare cu rol strict informativ, bazată pe informații publice și pe legislația în vigoare.

O schimbare importantă pentru milioane de români devine realitate. Președintele României a promulgat Legea nr. 153/2026 privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, actul normativ care creează cadrul legal pentru finanțarea instalării de lifturi și a altor soluții de accesibilizare în blocurile construite fără ascensor.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 592 din 20 iulie 2026 și va intra în vigoare la 19 august 2026.

Programul este coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, având ca obiectiv eliminarea barierelor arhitecturale pentru persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și cele cu mobilitate redusă.

📌 Ce investiții vor putea fi finanțate?
Prin Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor vor putea fi realizate:
✅ proiectarea, construirea și instalarea de lifturi interioare sau exterioare;
✅ instalarea de platforme elevatoare;
✅ montarea de scări mecanizate;
✅ realizarea de rampe de acces și a altor soluții complementare de accesibilizare.

Programul se adresează blocurilor cu minimum trei niveluri supraterane construite fără lift, inclusiv celor aflate în zone construite protejate.

📌 Cum se vor realiza investițiile?
Lucrările vor fi implementate de autoritățile administrației publice locale, în beneficiul asociațiilor de proprietari.
Asociațiile de proprietari nu vor depune direct proiecte și nu vor primi finanțarea, ci vor solicita includerea imobilului în program, urmând ca primăriile să depună proiectele și să coordoneze implementarea investițiilor.

În plus, legea permite autorităților locale să finanțeze, din bugetele proprii, montarea de lifturi sau alte soluții de accesibilizare și în blocurile care nu vor beneficia de finanțare prin programul național.

📌 Cum va fi finanțat programul?
Programul va beneficia de finanțare din:
• fonduri europene;
• transferuri de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării;
• bugetele autorităților locale;
• donații, sponsorizări și alte surse legal constituite.
În primele 18 luni, finanțarea va fi asigurată cu prioritate din fonduri europene.

📌 Cine poate beneficia?
Programul vizează condominiile cu minimum trei niveluri supraterane construite fără ascensor și urmărește să faciliteze accesul la locuință pentru:
🔹 persoanele cu dizabilități;
🔹 persoanele vârstnice;
🔹 persoanele cu mobilitate redusă.

Excepții: Nu vor putea beneficia de finanțare clădirile clasate sau aflate în curs de clasare ca monumente istorice și nici blocurile încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII.
După finalizarea lucrărilor, costurile de întreținere și exploatare ale lifturilor vor reveni asociațiilor de proprietari, conform legislației în vigoare.

📊 O problemă care afectează milioane de oameni
Potrivit expunerii de motive a legii, în România există aproximativ 88.000 de blocuri cu trei și patru etaje construite fără lift, în care locuiesc aproximativ 3,8 milioane de persoane.

Pentru mulți vârstnici și pentru numeroase persoane cu dizabilități sau mobilitate redusă, urcatul și coborâtul zilnic al scărilor reprezintă o provocare majoră sau chiar un obstacol imposibil de depășit. În aceste situații, accesibilizarea locuințelor nu înseamnă doar confort, ci șansa la o viață independentă, participare socială și reducerea riscului de izolare.

Implementarea programului va începe printr-un proiect-pilot care va include 100 de blocuri (câte două în fiecare județ). Potrivit estimărilor prezentate în timpul dezbaterilor parlamentare, instalarea unui lift exterior costă aproximativ 50.000 de euro pentru fiecare scară de bloc.

📅 Programul „Lift pentru viață” va deveni operațional după aprobarea normelor metodologice și lansarea apelurilor de finanțare, moment din care autoritățile locale vor putea depune proiecte pentru blocurile eligibile.

💬 Distribuiți această informație pentru a ajunge la cât mai mulți oameni interesați!
Sursa: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/312386
Descrierea imaginii: Imaginea este un material informativ dedicat îmbunătățirii accesibilității locuințelor pentru persoanele cu dizabilități. În partea dreaptă este surprinsă o persoană aflată într-un scaun rulant, care apasă butonul unui lift, ilustrând importanța accesului fără bariere în clădirile de locuințe. Scena transmite ideea de autonomie și mobilitate, evidențiind rolul ascensoarelor și al altor soluții de accesibilizare în facilitarea vieții de zi cu zi a persoanelor cu mobilitate redusă. Fundalul reprezintă interiorul unei clădiri moderne, iar liftul și celelalte elemente arhitecturale completează tema accesibilității. Întregul vizual are rolul de a informa cu privire la noile măsuri legislative care sprijină eliminarea barierelor arhitecturale și promovează crearea unui mediu construit mai accesibil pentru toate persoanele.

30/07/2026

APTA Iași:🚦Mâine, Consiliul Local Iași va vota proiectul de reamenajare a intersecției Bucșinescu. Din informațiile publice disponibile până acum, proiectul prevede reorganizarea circulației, amenajarea unei noi stații de tramvai și extinderea infrastructurii rutiere.

Reamenajarea intersecției Bucșinescu: înainte de vot, credem că se impun câteva întrebări firești. 👇

🤝 Poate cea mai importantă întrebare: de ce nu a existat o dezbatere publică înainte de vot?

» Primăria Municipiului Iași

🚦 Reamenajarea intersecției Bucșinescu: câteva întrebări înainte de vot.

Mâine, Consiliul Local Iași va vota proiectul de reamenajare a intersecției Bucșinescu. Din informațiile publice disponibile până acum, proiectul prevede reorganizarea circulației, amenajarea unei noi stații de tramvai și extinderea infrastructurii rutiere.

Nu avem încă documentația completă, așa că este posibil ca unele aspecte să fie deja prevăzute. Totuși, din ceea ce a fost prezentat public, apar câteva întrebări firești.

🚶 Cum vor traversa și cm se vor deplasa pietonii prin această intersecție? În ultimele luni, una dintre trecerile de pietoni importante din zonă a fost desființată, lucru despre care am scris și am atenționat administrația. Din schițele făcute publice pare că intersecția va câștiga benzi pentru traficul auto. Dacă acest lucru presupune reducerea spațiului destinat pietonilor, este o decizie care merită discutată public. Zona este deja una dintre cele mai puțin prietenoase pentru mersul pe jos din Iași, iar o astfel de investiție ar trebui să urmărească și îmbunătățirea condițiilor pentru cei care o traversează zilnic, în special pentru rezidenți, nu doar creșterea capacității pentru autoturisme.

🚋 Cum va arăta noua stație de tramvai? Salutăm amenajarea unui nou peron, dar nu știm dacă acesta va oferi condiții mai bune decât cel existent, care astăzi este foarte îngust și insuficient pentru numărul de călători care îl folosesc.

🚲 Cum se integrează proiectul cu infrastructura pentru biciclete? În prezentările publice nu am găsit referiri la circulația bicicletelor, deși proiectul pistei Agronomie – Tudor Vladimirescu ar trebui să traverseze această intersecție. În același timp, noua configurație pare să adauge mai mult spațiu destinat benzilor auto. Cum va fi asigurată continuitatea viitoarei piste?

🤝 Poate cea mai importantă întrebare este alta: de ce nu a existat o dezbatere publică înainte de vot?

În urmă cu doar câteva luni, Iașul a găzduit un eveniment dedicat mobilității urbane, la care a participat și Charles Montgomery, autorul cărții Happy City. Unul dintre mesajele centrale ale conferinței a fost că succesul unei străzi sau al unei intersecții nu se măsoară doar prin fluiditatea traficului, ci și prin cât de sigură, confortabilă și atractivă este pentru toți oamenii care o folosesc.

Nu susținem că proiectul este unul bun sau unul rău. Spunem doar că, înainte de a decide forma unei intersecții atât de importante, ar fi fost util ca ieșenii să poată vedea proiectul în detaliu și să existe o discuție despre impactul lui asupra tuturor celor care folosesc zilnic acest loc: pietoni, utilizatori ai transportului public, bicicliști și șoferi.

» Primăria Municipiului Iași | Mihai Chirica | Daniel Juravle | Roxana Necula

Photos from APTA - Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași's post 24/07/2026

🚦 Primăria Municipiului Iași și Poliția Rutieră trebuie să implementeze măsuri reale de siguranță în oraș: radare fixe, treceri de pietoni supraînălțate, limitarea vitezelor în zona stațiilor de transport public și a școlilor, precum și alte măsuri eficiente de calmare a traficului.

APTA - Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași

A fost promulgată Legea „Lift pentru viață”, care va permite finanțarea instalării de lifturi, platforme elevatoare și rampe de acces în blocurile fără ascensor - Jurnal Social 22/07/2026

🛗♿ A fost promulgată Legea privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, care creează cadrul legal pentru finanțarea instalării de lifturi și a altor soluții de accesibilizare în blocurile construite fără ascensor. Legea va intra în vigoare la 19 august 2026.

Programul se adresează blocurilor cu minimum trei niveluri supraterane construite fără lift, avînd ca scop facilitarea accesului pentru persoanele vîrstnice, persoanele cu dizabilități și cele cu mobilitate redusă. Implementarea va începe printr-un proiect-pilot în 100 de blocuri din țară, cîte două în fiecare județ.

A fost promulgată Legea „Lift pentru viață”, care va permite finanțarea instalării de lifturi, platforme elevatoare și rampe de acces în blocurile fără ascensor - Jurnal Social Președintele Nicușor Dan a promulgat Legea privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, care creează cadrul legal pentru finanțarea instalării de lifturi și a altor soluții de accesibilizare în blocurile construite fără ascensor. Actul normati...

21/07/2026

👩‍🦽🧑‍🦯🚶🏻‍♂️ APTA Iași consideră că eliminarea indicatoarelor de pe pistele neconforme trebuie să fie doar începutul unei corectări reale, nu finalul discuției. Prin Asociația euRespect, parte a APTA Iași, susținem cu atît mai ferm principiul unui oraș în care trotuarele sînt libere, sigure și accesibile pentru pietoni, în special pentru cei vulnerabili: persoane cu dizabilități, vîrstnici, copii, părinți cu cărucioare.

🚲 Trotuarul nu trebuie să rămînă soluția de compromis pentru lipsa infrastructurii velo. Bicicliștii au nevoie de piste sigure, coerente și realizate corect, în principal la nivelul carosabilului, iar pietonii au nevoie de spații clare și protejate. De aceea, Primăria Municipiului Iași trebuie să își asume public un calendar pentru realizarea primelor piste sigure pe carosabil, începînd cu segmentele deja analizate și proiectate, și să trateze bicicleta ca parte firească a mobilității urbane, fără a afecta siguranța celor care depind de trotuare.

» Mihai Chirica | Primăria Municipiului Iași

APTA - Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași

🚲 Domnul primar Mihai Chirica a declarat recent că pistele pentru biciclete din Iași nu mai corespund noilor normative și că acestea „ar trebui aduse în carosabil”, dar că acest lucru ar însemna „desființarea traficului rutier complet”. Considerăm important ca această discuție să fie purtată argumentat și cu obiectivul clar de a se ajunge, în sfârșit, la infrastructură sigură pentru biciclete în Iași.

Mihai Chirica: „Am fost avertizați de către Poliția Rutieră că trebuie să scoatem indicatoarele cu piste de biciclete, pentru că pistele nu mai corespund noilor normative privind proiectarea și executarea pistelor de biciclete, chiar dacă ele sunt făcute prin anii 2000. Noi nu putem să le desființăm. Ele au fost create pentru a putea fi utilizate, ele ar trebui să fie aduse în carosabil, dar în carosabil nu le poți aduce pe străzile unde vrem să circulăm noi, pentru că ar însemna să desființăm traficul rutier complet și nici să-i încurajez să se ducă în carosabil nu pot, pentru că vedeți cm pică, mai ales cei de pe mopede. Avem câte 4-5 accidente, și unele grave, în fiecare săptămână, pentru că lumea este în haos și nu respectă nici normele primare de circulație pe drumurile publice.”

🛣️ Mutarea pistelor pe carosabil nu înseamnă desființarea traficului rutier. Înseamnă reorganizarea inteligentă a spațiului stradal. Legislația actuală permite administrațiilor locale să proiecteze străzile astfel încât deplasarea cu bicicleta să se facă în siguranță, prin amenajări rutiere dedicate sau prin reducerea vitezelor pe anumite sectoare. Legea mobilității urbane durabile include explicit principiul proiectării străzilor pentru deplasarea în siguranță a bicicliștilor, prin benzi, piste, drumuri sau alte amenajări specifice, precum și prin reducerea limitelor de viteză acolo unde este necesar.

🧩 Nu este nevoie ca toate pistele din Iași să fie mutate deodată pe carosabil și nici ca tot traficul auto să fie blocat. Este nevoie de o abordare etapizată, pe segmente analizate corect: unde se poate îngusta o bandă auto, unde se poate elimina parcarea neregulamentară, unde se poate introduce sens unic, unde se poate amenaja o pistă separată, unde este suficientă calmarea traficului și unde este nevoie de intervenții mai ample.

Așa s-a procedat coerent în orașele care au astăzi infrastructură velo funcțională: nu peste noapte, nu printr-o singură lucrare uriașă, ci printr-o rețea construită treptat, segment cu segment, începând cu traseele unde există cel mai mare potențial și unde soluțiile pot fi puse rapid în practică.

✅ Iașul trebuie să înceapă de undeva. Un prim segment de pistă pe carosabil, proiectat corect, delimitat de traficul auto și conectat la destinații reale, ar fi mai valoros decât ani întregi de explicații despre de ce „nu se poate”. Avem deja un exemplu concret: pista dintre campusurile Agronomie și Tudor Vladimirescu, proiectată pe carosabil, delimitată de traficul auto și necesară pentru conectarea unor zone importante ale orașului, dar amânată de ani de zile.

⚠️ În ceea ce privește accidentele invocate în spațiul public, acestea nu pot fi folosite ca argument împotriva realizării pistelor pentru biciclete. Dimpotrivă, ele arată exact problema pe care administrația trebuie să o rezolve: lipsa unei infrastructuri sigure. Atunci când bicicliștii sunt obligați să circule fie pe trotuare neconforme, printre pietoni, fie pe carosabil, fără protecție, într-un trafic în care vitezele sunt adesea incompatibile cu siguranța urbană, riscul de accidente crește.

A spune că nu putem încuraja mersul pe bicicletă din cauza accidentelor este ca și cm am spune că nu putem face treceri de pietoni sigure pentru că există accidente cu pietoni. Soluția nu este să descurajăm mobilitatea alternativă, ci să construim infrastructura care reduce riscul: piste separate, intersecții tratate corect, viteze reduse, treceri sigure, radare fixe și măsuri reale de calmare a traficului.

Accidentele nu demonstrează că bicicletele nu au loc în oraș. Ele demonstrează că orașul nu a fost încă proiectat suficient de sigur pentru toți cei care îl folosesc.

🧭 De aceea, APTA Iași consideră că eliminarea indicatoarelor de pe pistele neconforme trebuie să fie doar începutul unei corectări reale, nu finalul discuției. Primăria Municipiului Iași trebuie să își asume public un calendar clar pentru realizarea primelor piste sigure pe carosabil, începând cu segmentele deja analizate și proiectate, și să trateze bicicleta ca parte firească a mobilității urbane, nu ca pe o problemă care trebuie amânată.

Regăsiți declarația în articolul publicat de către Radio Iaşi, pe care îl atașăm acestui text.

📷 Radio Iaşi

Photos from APTA - Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași's post 19/07/2026

APTA Iași:
➡️ Ce măsuri vor lua Primăria Municipiului Iași și Poliția Rutieră pentru creșterea siguranței bicicliștilor care vor circula pe carosabil?
➡️ Care este calendarul pentru realizarea pistelor promise, inclusiv a traseului Tudor Vladimirescu – Agronomie?
➡️ Ce se întâmplă cu Masterplanul Velo la care comunitatea a participat ani de zile și de ce este nevoie acum de un nou masterplan?

🧭 Comunitatea nu are nevoie de mai multă confuzie. Are nevoie de o comunicare onestă și de un plan clar pentru dezvoltarea unei infrastructuri velo moderne, sigure și continue.

» Primăria Municipiului Iași | Inspectoratul de Poliție Județean Iași

10/07/2026

APTA: 🛡️ Un oraș sigur nu este cel în care avem noroc. Este cel în care oamenii nu trebuie să depindă de noroc pentru a ajunge acasă.

🚦 Avem nevoie de radare fixe, treceri supraînălțate și măsuri reale de calmare a traficului, nu ca gesturi de imagine, ci ca dovadă de responsabilitate față de comunitatea ieșeană. Siguranța oamenilor trebuie să devină o prioritate clară pentru administrație, iar protejarea pietonilor, bicicliștilor și a celor mai vulnerabili participanți la trafic nu mai poate fi amânată.

» Primăria Municipiului Iași

APTA - Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași

🍀 Încă o dată, astăzi, norocul a fost de partea noastră.

🚶🚴 Acum câteva zile scriam despre faptul că pietonii, bicicliștii și cei care folosesc transportul public ajung prea des să depindă de noroc. Astăzi, un autoturism a distrus refugiul unei stații de tramvai din zona Gării Internaționale. Din fericire, cu doar câteva clipe înainte, nimeni nu se mai afla în stație.

🛣️ Se vorbește deja despre asfaltul denivelat. Desigur, starea carosabilului trebuie să fie una foarte bună și orice problemă trebuie remediată. Dar un asemenea impact ridică inevitabil și întrebări despre viteza cu care se circula. Accidentul s-a produs pe ceea ce este, în realitate, centura de facto a Iașului, o stradă urbană pe care circulă zilnic camioane și TIR-uri, adesea cu viteze ridicate.

⚖️ Nu știm încă toate cauzele acestui accident și ancheta le va stabili. Dar știm deja un lucru: nu putem continua să ne bazăm pe faptul că, de fiecare dată, „din fericire nu era nimeni în stație”.

🛡️ Un oraș sigur nu este cel în care avem noroc. Este cel în care oamenii nu trebuie să depindă de noroc pentru a ajunge acasă.

🚦 Avem nevoie de radare fixe, treceri supraînălțate și măsuri reale de calmare a traficului, nu ca gesturi de imagine, ci ca dovadă de responsabilitate față de comunitatea ieșeană. Siguranța oamenilor trebuie să devină o prioritate clară pentru administrație, iar protejarea pietonilor, bicicliștilor și a celor mai vulnerabili participanți la trafic nu mai poate fi amânată.

08/07/2026

👩‍🦽🧑‍🦯🤱🚶🏻‍♂️ Un oraș cu adevărat sigur este cel în care copiii, vîrstnicii, persoanele cu dizabilități și toți cei care aleg să meargă pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public se pot deplasa fără teamă. Străzile trebuie proiectate pentru cei mai vulnerabili participanți la trafic, pentru că atunci cînd ei sînt în siguranță, întregul oraș devine mai sigur.

🚸 Nici o persoană nu ar trebui să își piardă viața sau să fie rănită grav doar pentru că merge pe stradă, traversează o trecere de pietoni ori se deplasează cu bicicleta. Fiecare astfel de accident arată că este nevoie de măsuri mai eficiente pentru a preveni tragediile, nu doar de reacții după ce acestea s-au produs.

🏙️ Responsabilitatea pentru străzi mai sigure aparține, în primul rînd, administrațiilor. Infrastructura trebuie proiectată astfel încît să reducă riscul de accidente, prin măsuri precum trotuare sigure, treceri de pietoni supraînălțate, piste de biciclete delimitate, benzi dedicate transportului public și radare fixe. Aceste soluții salvează vieți și contribuie la un oraș mai sigur pentru toți.

⚠️ Administrațiile trebuie să își asume responsabilitatea pentru siguranța rutieră și să implementeze fără întîrziere măsurile care și-au dovedit eficiența. Lipsa de acțiune costă vieți, iar amînarea unor intervenții esențiale nu mai poate fi acceptată. Siguranța oamenilor trebuie să fie o prioritate, nu o promisiune.

» Primăria Municipiului Iași

APTA - Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași

🚨 Trei accidente grave în doar câteva ore.
La Iași, un biciclist și-a pierdut viața. La Tulcea, o femeie a fost ucisă în timp ce stătea pe o bancă, după ce o mașină a ajuns pe trotuar. La Bușteni, două fete au fost lovite pe trecerea de pietoni.

Sunt cazuri diferite, dar toate arată același lucru: orașele noastre sunt prea periculoase pentru cei mai vulnerabili.

În cazul accidentului din Iași, se vorbește deja despre faptul că biciclistul nu circula pe pista de pe trotuar. Însă multe dintre aceste „piste” sunt neconforme, greșit proiectate, cu stâlpi, bănci și alte obstacole.

❌ Soluția nu este să împingem toți participanții vulnerabili pe trotuare, eventual în spatele unui zid, sperând că astfel vor dispărea accidentele.

✅ Soluția este ca întregul oraș să fie mai sigur: viteze adaptate mediului urban, infrastructură proiectată corect și mai multă atenție față de cei vulnerabili.

Oamenii greșesc. De aceea avem nevoie de orașe care iartă greșelile, nu le transformă în tragedii: viteze mai mici, infrastructură sigură și controale eficiente.

❤️ Pentru că nimeni nu ar trebui să-și piardă viața mergând cu bicicleta, traversând strada sau stând pe o bancă.

📢 Continuăm să susținem realizarea de trotuare sigure și treceri de pietoni supraînălțate, piste de biciclete delimitate, benzi unice pentru transportul public și radare fixe. Toate aceste măsuri contribuie la calmarea traficului și la creșterea siguranței în Iași.

🤝 Avem nevoie de administrații capabile să ia astfel de măsuri și de comunități implicate, care să le ceară și să urmărească implementarea lor.

Photos from APHR Filiala Iași's post 29/06/2026
27/06/2026

Ne bucurăm că am reușit să ne revedem cu colegii din APTA și în afara întîlnirilor online. 🙂 Între povești, cireșe culese direct din pom 🍒 și planuri pentru activitățile din perioada următoare, ne-am încărcat cu energie pentru a continua să ne implicăm pentru un Iași mai prietenos cu toți.

După o lungă perioadă în care ne-am întâlnit doar online în ședințe, am reușit să ne revedem și față în față în echipă. În curtea primitoare a colegilor de la aPunct, la umbra cireșlui 🍒, a fost o plăcere să mai povestim despre ale noastre și să mai punem la cale activități prin care să ne implicăm pentru o mai bună mobilitate în Iași. Continuăm eforturile pentru un oraș prietenos cu toți și vă încurajăm să ne fiți alături!

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Iasi?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Iasi