Congips
Experți în soluții de izolare termică cu polistiren expandat și grafitat, într-o unitate cu istorie din 1890.
Eficiență termică fără compromis, pentru facturi mai mici și șantiere care cer perfecțiune.
🛡️Tehnologie nouă, încredere moștenită.🛡️ Experienţa de aproape un secol în domeniul producţiei de materiale de construcţie şi modernizările tehnologice din ultimii ani ne-au permis atingerea şi menţinerea unui nivel ridicat al calităţii. Mulţi din clienţii noştri din ţară sau străinătate care au folosit produsele noastre şi alte produse similare au confirmat calitatea superioară a produselor noastre. De-a lungul anilor, firma noastră s-a dezvoltat atât prin lărgirea gamei de produse, cât şi prin modernizarea liniilor de fabricaţie existente, aceasta fiind una dintre preocupările noastre şi la ora actuală.
Cât de sigur este polistirenul în caz de incendiu și ce riscuri există pentru casa ta?
Tragedii precum incendiul din Londra au fost puse greșit pe seama polistirenului, când în realitate a fost vorba despre panouri din plastic pe o fațadă ventilată.
Deși polistirenul ca materie primă are clasa E de reacție la foc, atunci când este aplicat într-un sistem complet (cu adeziv, plasă, amorsă și tencuială decorativă), sistemul ajunge la clasa B de siguranță. În plus, normativul P118 nu îl interzice pentru case sau blocuri mici, ci doar pentru clădiri mari sau publice.
Dincolo de grosimea aleasă, cel mai mult contează punerea corectă în operă.
Vrei o izolație sigură și eficientă pentru proiectul tău? Scrie-ne un mesaj și echipa Congips te ajută cu soluția potrivită!
📞+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
Alegerea sistemului de izolație pentru casă vine mereu cu aceeași dilemă: polistiren sau vată? Vata bazaltică are avantaje clare la rezistența la foc, izolare fonică și permeabilitatea vaporilor, în timp ce polistirenul grafitat oferă o izolație termică mai bună.
Din punct de vedere financiar, vata produsă în Uniunea Europeană costă aproape dublu față de polistiren. Chiar și la variantele din afara UE, tot rămâne o diferență de preț de cel puțin 30%.
Pentru că producem polistiren și comercializând și vată, vedem lucrurile obiectiv: în 90% din cazuri, polistirenul oferă un raport calitate-preț mult mai bun.
Dacă ai un proiect și nu știi ce să alegi, contactează-ne și găsim varianta potrivită pentru bugetul tău.
📞+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
Te-ai întrebat vreodată de ce nu e tocmai o idee bună să ții polistirenul afară, direct în soare, mai ales pe canicula asta? Razele puternice pot să-l deformeze sau să-l strâmbe înainte să apuce meșterul să-l monteze.
Ca să scapi de bătăile astea de cap, venim cu o soluție simplă care să-ți ușureze treaba pe șantier. Poți să cumperi polistirenul și accesoriile de la noi din timp, iar noi ți le ținem în custodie. Nu trebuie să-ți faci griji unde le depozitezi. Ne dai un semn cu o zi-două înainte să intre echipa la treabă, iar noi ți le livrăm exact când ai nevoie pe șantier. Pentru detalii suplimentare sau plasarea unei comenzi, vă invităm să ne contactați telefonic sau să ne vizitați sediul.
📞+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
Atunci când alegi un sistem complet de termoizolare pentru casa ta, secretul unei lucrări durabile stă în compatibilitatea perfectă dintre produse. Fie că optezi pentru vată minerală, polistiren expandat sau grafitat, fiecare element – de la adeziv și până la tencuiala decorativă – trebuie să lucreze în armonie pentru a asigura rezistența în timp a fațadei
La Congips găsești sisteme ETICS complet agrementate și testate riguros pentru siguranță la foc și rezistență mecanică. Indiferent dacă îți dorești o tencuială siliconică ușor de întreținut sau o variantă acrilică simplă și eficientă, specialiștii noștri te ajută să alegi exact produsele potrivite pentru proiectul tău, garantând o investiție sigură și de calitate pentru locuința ta.
📱+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
Dacă vrei să îți izolezi casa cu un strat foarte gros (peste 20 cm) pentru a avea facturi cât mai mici, trebuie să iei în calcul două lucruri esențiale înainte să investești:
Casa ta are nevoie să respire. O izolație foarte groasă va sigila perfect clădirea. Fără un sistem de ventilație adecvat, umiditatea va crește, iar calitatea aerului din casă va scădea. Nu izola la extrem fără să ventilezi!
Atenție la buget. De la o anumită grosime în sus, costul materialelor depășește cu mult economiile pe care le vei face la energie. Mai gros nu înseamnă mereu o investiție rentabilă.
Vrei o izolație eficientă care să îți protejeze și sănătatea, și bugetul? Vara aceasta te ajutăm să găsești echilibrul perfect și cel mai bun raport calitate-preț.
Contactează-ne și hai să alegem soluția corectă pentru casa ta! 📞
📱+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
La Congips producem noi polistirenul, iar ca să nu-ți pierzi ziua alergând după materiale, îți punem la pachet și toate accesoriile necesare.
Știm cm e: nu vrei să plătești în plus doar pentru un brand, dar nici nu-ți vine să pui ce-i mai ieftin pe casă și să-ți pară rău mai târziu. De asta ne așezăm la masă, îți analizăm proiectul și îți dăm exact ce ai nevoie: o soluție corectă, gândită de la bun început să reziste. Și ca să fii 100% liniștit: dacă la final îți mai rămân materiale, le luăm înapoi fără discuții.
Sezonul de termoizolații începe în septembrie, așa că dacă vrei să prinzi stocuri complete și un preț bun, acum e momentul.
Alege inteligent pentru proiectul tău. Te așteptăm la Congips!
📱+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
Alegerea izolației potrivite pentru fațadă poate fi un proces complicat atunci când te lovești de detalii tehnice. Fie că dilema ta este între vată minerală și polistiren sau între polistiren alb și cel grafitat, este important de știut că fiecare material are specificațiile și avantajele sale.
Nu există o soluție universal valabilă pentru toate construcțiile. Alegerea optimă depinde direct de tipul pereților, de grosimea necesară, de bugetul disponibil și de locația proiectului tău. Partea bună este că nu trebuie să iei această decizie singur, iar echipa noastră este pregătită să te ajute să găsești cea mai potrivită variantă pentru casa ta.
📱+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
Știai că de multe ori plătești mai mult pe izolarea casei doar din cauza modului în care ceri oferta?
Cea mai frecventă capcană în care cad mulți este raportarea la prețul pe bax. Fiecare producător are propriile standarde de ambalare pentru polistiren sau vată, ceea ce face ca un bax să difere considerabil de la un brand la altul și să îți distorsioneze calculele.
Ca să compari corect ofertele și să te asiguri că primești cel mai bun raport calitate-preț, cere întotdeauna cotația pe metru pătrat sau pe metru cub.
Vrei un calcul transparent și corect pentru izolația ta? Alege inteligent pentru proiectul tău. Te așteptăm la Congips!
📱+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
Te întrebi cât costă un bax de polistiren la Congips? După ani de experiență și atâtea șantiere văzute, am înțeles un lucru simplu: fiecare casă și fiecare proiect are nevoile lui. Iar obiectivul nostru nu e să-ți vindem repede un bax, ci să-ți oferim cel mai bun raport calitate-preț pentru întreg sistemul tău de anvelopare.
Ca să-ți dăm un preț corect și transparent, punem cap la cap câteva lucruri simple:
▸Ce tip de izolație ți se potrivește (EPS sau vată)
▸Ce grosime (10, 15 cm) sau dimensiuni ai nevoie
▸Ce accesoriu îi mai trebuie termosistemului tău
▸Unde trebuie să-ți livrăm și ce cantitate ai nevoie
De ce facem asta? Pentru că vrem ca la final să câștigăm amândoi. În momentul în care tu ești mulțumit de ce ai primit și de cât ai plătit, noi știm că am încheiat un deal bun.
Alege inteligent pentru proiectul tău. Te așteptăm la Congips!
📱+40 742 536 174
📧[email protected]
📍Strada Gen.Gheorghe Mardarescu nr.2, Oradea
20/07/2026
Sunt joburi bune și sunt joburi sigure. Rar sunt amândouă.
LaCongips căutăm un Consultant Vânzări & Suport Clienți care să vorbească cu clienții noștri: constructori, arhitecți, oameni care își izolează casa.
Ce înseamnă concret jobul:
→ consiliezi clienți, firme și persoane fizice, în română și maghiară
→ recomanzi produsul potrivit pentru proiectul și bugetul omului din fața ta: polistiren, sisteme termoizolante, adezivi, tencuieli decorative, elemente de acoperiș, pavaje
→ dai informații tehnice despre produse și le explici pe înțeles
→ introduci comenzile în ERP, emiți facturi, avize și devize
→ urmărești statusul comenzilor și ții legătura cu depozitul și logistica
→ te ocupi de clienții existenți și de creșterea portofoliului
→ răspunzi clienților și după livrare, când apar întrebări sau probleme
Ce căutăm:
→ maghiară conversațional sau avansat
→ experiență în vânzări și lucru cu clienții
→ experiență în materiale de construcții sau brico
→ să te descurci cu un ERP
→ să înțelegi un produs tehnic și să-l poți explica simplu
Ce primești:
→ contract pe perioadă nedeterminată
→ program fix, L–V, 08:00–16:30. Fără weekenduri, fără ture.
→ salariu de bază + comision din vânzări
→ tichete de masă, decont carburant, asigurare medicală
Trimite CV-ul la [email protected] sau completează formularul: https://congips.ro/contact/
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Strada Gen. Gheorghe Mardarescu Nr. 2
Oradea
410321
Opening Hours
| Monday | 08:00 - 16:00 |
| Tuesday | 08:00 - 16:00 |
| Wednesday | 08:00 - 16:00 |
| Thursday | 08:00 - 16:00 |
| Friday | 08:00 - 16:00 |