Sapient Group

Sapient Group

Share

Consulting Agency

Sapient Group este un consorțiu de business cu peste 25 de ani de experiență, care combină rolul de investitor și dezvoltator cu servicii complete de real estate și consultanță de business, oferind soluții integrate pentru companii și investitori.

10/07/2026

📢 Sapient Group își mărește echipa!

Suntem în căutarea unui Director Financiar (CFO) care să se alăture echipei noastre de management și să contribuie activ la dezvoltarea unui grup de companii aflat în continuă expansiune.

Căutăm un profesionist care deține:

✔ Experiență relevantă într-o poziție de management financiar;
✔ Cunoștințe solide de analiză financiară, bugetare și managementul fluxului de numerar (cash-flow);
✔ Capacitate dovedită de leadership, coordonare și dezvoltare a echipelor, cu o abordare orientată către performanță și rezultate;
✔ Gândire strategică, spirit analitic și orientare către obiective;
✔ Experiența în domeniul investițiilor, real estate sau dezvoltării de proiecte constituie un avantaj.

Dacă îți dorești să faci parte dintr-o echipă dinamică și să ai un rol important în dezvoltarea strategică a companiei, te invităm să aplici.

📩 Trimite CV-ul tău la [email protected]

Lead Form 09/06/2026

Lead Form Generated by Uniqode

19/05/2026
12/04/2026

Echipa Sapient Group vă urează să aveți parte de liniște, sănătate și energie pentru proiectele care urmează, atât în plan personal, cât și profesional.

Sărbători fericite tuturor!

Want your business to be the top-listed Realtor/realty Service in Oradea?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Vasile Alecsandri 1/06
Oradea
410072

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00