Dragoste

Acum mai bine de 10 ani, cream pentru Oana o carte de vizită atipică: un concept inspirat de o foaie ruptă dintr-un caiet de dictando, perfect pentru business-ul ei de cursuri și traduceri.

Fast forward în prezent: Oana a revenit cu o comandă de modelul Dragoste scrisă de mână ca la clasa I-a. Și unul negru cu inima pentru Untold.

Glisați până la final ca să vedeți întreg procesul: de la finisare și călcat, până la împachetarea sustenabilă în pungi și cutii reciclate, pregătite special pentru Oana și lăsate la locker.

Unele proiecte nu sunt doar comenzi, ci momente în care se naște o identitate.

Acum mai bine de 10 ani, cream pentru Oana o carte de vizită atipică, inspirată de o foaie de dictando și scrisul meu de mână. Ce nu știam atunci e că exact acel stil de scris, care a prins viață pe ciorna ei, avea să devină ulterior fundamentul propriului meu brand.

Dar în spatele fiecărui brand este o perioadă în care strângi din dinți.

În 2007 îmi dădeam demisia de la două joburi part-time de graphic designer si dtp din Cluj. Pentru că am vrut să fac doar ce îmi place: artă.
Dar din artă e greu să trăiești, așa că a trebuit să mai iau side projects pe lângă arta mea, ca să mă pot întreține și să îmi finanțez visul. Practic așa avea să urmeze nașterea conceptului de Dragoste. Să faci numai ce-ți place, cm îți place.

De aceea nu am mai luat orice proiect comercial, cm făceam înainte, ci acceptam comenzile în care îmi puteam implementa ideile personal, concepte diferite față de mainstream.

Iar la cartea de vizită pentru Oana, am putut să-mi adaptez discursul vizual de scris de mână la conceptul de școlire. Era ocazia ideală să renunț la stilul old school de graphic design pe calculator și să fac ceva diferit, pentru vremea aceea, o carte de vizită scrisă de mână.

Unele proiecte nu sunt doar comenzi, ci momente în care se naște o identitate.

Acum mai bine de 10 ani, cream pentru Oana o carte de vizită atipică, inspirată de o foaie de dictando și scrisul meu de mână. Ce nu știam atunci e că exact acel stil de scris, care a prins viață pe ciorna ei, avea să devină ulterior fundamentul propriului meu brand.

Dar în spatele fiecărui brand este o perioadă

a_lu_escana
Vara aceasta, drumul meu artistic trece dincolo de granițe, către expoziția de la Marbella Art World Fair, dar o parte din sufletul proiectului meu conceptual rămâne acasă, în Transilvania. Când Andreea mi-a scris: „Hola!” și m-a întrebat dacă vreau să fiu prezent cu câteva produse în viitorul magazin din Porumbacu, răspunsul a venit firesc. Povestea noastră a început în urmă cu aproape două decenii.
Lumea o cunoaște de la TV, dar Andreea a susținut arta autentică direct și discret încă de la începuturi. Prima dată ne-am intersectat în 2007, la Little Yellow Siesta, unde expuneam. În 2016, la Art Safari, am dat peste o fotografie cu ea în fața unui tablou de-al meu pe care scrisesem „Dragoste”. I-am scris atunci să i-l dăruiesc, dar mesajul s-a pierdut în online.
Universul a așezat lucrurile în 2017: Andreea mi-a văzut tricoul la Noemi Meilman (Zain Design), și-a comandat propria piesă, iar eu am reușit, în sfârșit, să-i dăruiesc tabloul. A urmat o întâlnire în Piața Mare din Sibiu, alături de domnul Eram, unde i-am povestit despre demersurile mele artistice. Văzând încăpățânarea mea de a trăi liber prin artă, m-a propus pentru reportajul de la „România, te iubesc!” - momentul care m-a făcut cunoscut în toată țara.
Legătura noastră a continuat strâns: în pandemie, i-am trimis un tricou special cu „Dragoste pansament”, purtat ulterior într-un interviu TV crucial; am creat apoi tricourile cu panglică roz pentru lupta împotriva cancerului de sân, iar în 2021 am pictat muralul de pe Casa 331 din complexul Oberwood, cu acel „Dragoste” masiv inspirat din cusăturile tradiționale.
Astăzi, în 2026, când Andreea a deschis acest „cămin cultural în formulă modernă” numit a_lu_escana la Porumbacu de Sus, cercul se închide. Și când zic asta, uitați-vă la ultimele 2 poze, dacă nu mă credeți. Cum să dea Facebook la memories fix ziua de 28 când mi-a scris Andreea Ioana acum 9 ani? Asta nu e coincidență ci destin. Deci tricourile mele din proiectul conceptual „Dragoste” nu vin aici ca simplă marfă, ci ca o prelungire a unei prietenii ghidate de artă, curaj, libertate și univers🩹

De astăzi le găsiți și la magazinașul ei. Sau în rețeaua mea de linii verzi, pe DM.

înregistrată
Acest tricou roșu nu e doar o piesă vestimentară, e piesa care poartă în țesătură toată istoria mea, cm s-au țesut îțele devenirii brandului Dragoste.
Totul a început după doi ani de reset mental, între 2007 și 2009, când mi-am dat demisia de la job ca să fac doar artă. În anii ăia m-am căutat în minte, încercând să înțeleg cm să o fac, ce vreau să transmit și unde e răspunsul.
Iar răspunsul a venit într-o seară din 2011. Am realizat brusc că dragostea e secretul. Tot ce căutasem se rezuma la asta.
Aveam în casă un tricou roșu luat încă din 2005, de la un second-hand din Timișoara, de când am fost la StudentFest. Avea o etichetă pe care scria „Caramba”, care avia se mai ținea. În seara aia, când am înțeles secretul, am smuls-o, am luat un marker negru și am scris jos peste lipiciul rămas în locul etichetei de pe tricou: Dragoste.
În 2014, când scrisul meu a fost copiat de un cântărwț cunoscut, am realizat că ce aveam eu acolo era prea valoros ca să-l pierd. Am contactat un avocat să-l înregistreze la OSIM, chiar dacă n-aveam bani și așa, dintr-un cuvânt scris într-o seară cu markerul pe un tricou S.H., „Dragoste” a devenit oficial un brand.
Tricoul în variantă feminină e tributul adus acelei seri și curajului de a lăsa totul pentru artă. E roșu, exact ca cel din 2005. E serigrafiat manual de mine, însă cu cerneală albă pe bază de apă, dar păstrează vibe-ul brut, curat și sincer.
Aici a început totul. De la o demisie, doi ani de căutări și o seară în care am înțeles secretul.
Îl lansez oficial mâine, la a_lu_escana ❤️

Dragoste inregistrata

înregistrată
Acest tricou roșu pe care îl port nu e doar o piesă vestimentară, e piesa care poartă în țesătură toată istoria mea. e istoria cm s-au țesut îțele devenirii brandului Dragoste.
Totul a început după doi ani de reset mental, între 2007 și 2009, când mi-am dat demisia de la job ca să fac doar artă. În anii ăia m-am căutat în minte, încercând să înțeleg cm să o fac, ce vreau să transmit și unde e răspunsul.
Iar răspunsul a venit într-o seară din 2011. Am realizat brusc că dragostea e secretul. Tot ce căutasem se rezuma la asta.
Aveam în casă un tricou roșu luat încă din 2005, de la un second-hand din Timișoara, de când am fost la StudentFest. Avea o etichetă pe care scria „Caramba”, care avia se mai ținea. În seara aia, când am înțeles secretul, am smuls-o, am luat un marker negru și am scris jos peste lipiciul rămas în locul etichetei de pe tricou: Dragoste.
În 2014, când scrisul meu a fost copiat de un cântărwț cunoscut, am realizat că ce aveam eu acolo era prea valoros ca să-l pierd. Am contactat un avocat să-l înregistreze la OSIM, chiar dacă n-aveam bani și așa, dintr-un cuvânt scris într-o seară cu markerul pe un tricou S.H., „Dragoste” a devenit oficial un brand.
Tricoul de pe mine e tributul adus acelei seri și curajului de a lăsa totul pentru artă. E roșu, exact ca cel din 2005. E serigrafiat manual de mine, însă cu cerneală albă pe bază de apă, dar păstrează vibe-ul brut, curat și sincer.
Aici a început totul. De la o demisie, doi ani de căutări și o seară în care am înțeles secretul.
Îl lansez oficial mâine, la a_lu_escana ❤️

A 1a Dragoste scrisă pe grilaj albastru ca în abecedarul din clasa întâi.
Fix nuanța asta pe care am trasat-o pe pânză⁠, o culoare care parcă îți dă instant o palmă de nostalgie și te aruncă înapoi în timp.

Pe vremea aia, în plin comunism, regulile erau sfinte și liniile din caiet erau gratii. Totul era standard. Dar mie îmi plăcea cerneala mov și nu o găseam deoarece era inaccesibilă. Nuanța aia care nu se găsea în librăriile noastre cenușii. Doar la o fată din clasă am văzut, că avea părinții legături cu Germania.

Tot atunci îmi aduc aminte că mi-ar fi plăcut să scriu numele copiilor în catalog. nu mai știu dacă că am verbalizat asta vreodată. Dar învățătoarea alegea doar fete pentru asta. Se pare încă de atunci se vedea că aveam o apetență pentru caligrafie.

Abia în clasa a VIII-a, tatăl meu a văzut că mă tot învârt în jurul desenului și m-a mutat la liceul de arte. Acolo am ales secția de grafică și, culmea, am început chiar cu studiul caligrafiei, mult înainte să atingem grafica digitală sau alte forme estetice.

Acum când mă uit la tote bag-ul ăsta, pare că scriu ca un copil. L-am făcut o dată graffiti pe peretel unei școli și am auzit replici de genul: „apă asta outea să facă și copilul meu”. Ei văd doar simplitatea brută, fără să știe că în spatele formei ăsteia aparent naive e un exercițiu structural extrem de mult lucrat. sunt ani întregi de studii, de deconstrucție, ca să pot ajunge la forma asta pură.

Pentru mine, să scriu „Dragoste” pe pânză este ca și cm învăț să o scriu pentru prima oară, de fiecare dată, cu aceleași emoții din clasa întâi, punând pe bumbac toată libertatea pe care o căutam când stăteam cuminte în bancă și mă uitam lung la catalogul clasei.

Liniile albastre sunt structura rigidă a acelor ani, șablonul pe care trebuia să merg la dungă în viață. Dar peste ele am lăsat să curgă tușul roșu, ca o corectură la ce e important în viață, ca o revoltă - scris manual, imperfect, asumat, în purul stil început în 2011 când am scris prima dată.

Mergeți duminică la a_lu_escana. Am făcut 4 exemplare înainte să plec cu Artist-run gallery of love la Marbella.

Manifest

A - I - Dragoste scrisă pe grilaj albastru ca în abecedarul din clasa întâi.
Fix nuanța asta pe care am trasat-o pe pânză⁠, o culoare care parcă îți dă instant o palmă de nostalgie și te aruncă înapoi în timp.

Pe vremea aia, în plin comunism, regulile erau sfinte și liniile din caiet erau gratii. Totul era standard. Dar mie îmi plăcea cerneala mov și nu o găseam deoarece era inaccesibilă. Nuanța aia care nu se găsea în librăriile noastre cenușii. Doar la o fată din clasă am văzut, că avea părinții legături cu Germania.

Tot atunci îmi aduc aminte că mi-ar fi plăcut să scriu numele copiilor în catalog. nu mai știu dacă că am verbalizat asta vreodată. Dar învățătoarea alegea doar fete pentru asta. Se pare încă de atunci se vedea că aveam o apetență pentru caligrafie.

Abia în clasa a VIII-a, tatăl meu a văzut că mă tot învârt în jurul desenului și m-a mutat la liceul de arte. Acolo am ales secția de grafică și, culmea, am început chiar cu studiul caligrafiei, mult înainte să atingem grafica digitală sau alte forme estetice.

Acum când mă uit la tote bag-ul ăsta, pare că scriu ca un copil. L-am făcut o dată graffiti pe peretel unei școli și am auzit replici de genul: „apă asta outea să facă și copilul meu”. Ei văd doar simplitatea brută, fără să știe că în spatele formei ăsteia aparent naive e un exercițiu structural extrem de mult lucrat. sunt ani întregi de studii, de deconstrucție, ca să pot ajunge la forma asta pură.

Pentru mine, să scriu „Dragoste” pe pânză este ca și cm învăț să o scriu pentru prima oară, de fiecare dată, cu aceleași emoții din clasa întâi, punând pe bumbac toată libertatea pe care o căutam când stăteam cuminte în bancă și mă uitam lung la catalogul clasei.

Liniile albastre sunt structura rigidă a acelor ani, șablonul pe care trebuia să merg la dungă în viață. Dar peste ele am lăsat să curgă tușul roșu, ca o corectură la ce e important în viață, ca o revoltă - scris manual, imperfect, asumat, în purul stil început în 2011 când am scris prima dată.

a_lu_escana

I recylced this box for a_lu_escana

La a_lu_escana se combină trecutul cu prezentul. La mine când trecutul se întâlnește cu viitorul, nu rezultă doar modă, ci un portal.
Vă mai aduceți aminte de anul 2013 și de stilul ăla brut, sincer, asumat și complet fără filtre din „Vând Tot”? Ei bine, acea energie s-a întors, dar sub o formă complet nouă.
Vă prezint geanta/plasa “Vând Dragoste” - o extensie directă a tricoului-manifest care a spart toate tiparele pentru mine. Nu este doar un simplu tote bag în care să-ți arunci cheile și telefonul; este un pin, cod de acces vestimentar a celor care simt rețeaua, a celor care înțeleg că designul adevărat are în spate o poveste și o responsabilitate.
Așa cm dulapul meu de haine a trăit ani de zile improvizat din cutii mari de carton reciclate, stivuite , la fel și această geantă refuză risipa. Este un obiect sustenabil, atins de green grid și serigrafiat manual, bucată cu bucată, cu cerneluri pe bază de apă în atelier, pe pat, unde se face dragoste. Fiecare piesă poartă pe ea cuvântul care ne mișcă pe toți: DRAGOSTE.
📍 Lansarea oficială: Duminică, 28 iunie!
Vă aștept cu drag la magazinașul a_lu_escana din Porumbacu de Sus să o vedeți, să puneți mâna pe ea ca în muzee pe tablouri și să o luați cu voi în lume.

ModaSustenabila Dragoste VandTot GreenGrid

Dimensiunea specificată este de 42 cm Lungime și 38 lățime ca să bați Porumbacool în lung și-n lat

Prima mea interacțiune adevărată cu un tote bag a fost la Berlin. Expuneam la primul meu târg de artă și am luat orașul la pas, zi de zi, cu o astfel de plasă pe umăr. Aveam de toate în ea: schițe, speranțe, mărunțișuri și bucăți din mine. Atunci am înțeles utilitatea ei, dar mai ales potențialul.
Pentru mine, o plasă din bumbac organic nu e doar un accesoriu în care îți arunci cheile. Este o pânză curată. Un tablou pictat pe care alegi să îl porți la vedere, în stradă, transformând fiecare plimbare într-o micro-expoziție. 🖼️🎨
Fiecare piesă pe care o vedeți este pictată manual. Asta înseamnă timp, energie și o bucățică de suflet lăsată pe material.
Știu că trăim într-o lume în care poți găsi plase la 8 lei în Pepco. Dar haideți să privim lucrurile asumat: acol

Casă de licitații
Totul a început când am ales să vând Dragoste.

Înainte de Green Grid, de drop-uri organizate și de mii de oameni conectați, a existat un moment de blocaj total.

În 2013, arta mea stătea necunoscută în spatele pereților unei galerii din București care nu vindea mai nimic. În schimb, vindeam singur, direct, pe OLX și pe pagina mea de Facebook, „Vând Tot”. Pentru produsele de acolo foloseam o etichetă mică, verde fluorescentă.

Atunci am luat o decizie radicală: am încheiat colaborarea cu galeria, am mărit acea etichetă verde până la format A4, am pus-o pe pieptul unui tricou second-hand și am scris mare: Dragoste. Exact așa cm îl vedeți în imagine.

Am vrut să aflu dacă pot trăi din ceea ce iubesc cu adevărat să fac. Să trăiesc, la propriu, din Dragoste.

Ce a urmat în 2014, la Pavilionul lui Eugen Rădescu și Răzvan Ion din București, când am fost nevoit să-mi vând cărțile de artist din biblioteca personală doar ca să pot finanța producția propriilor lucrări, a pus bazele a ceea ce vedeți astăzi.

Acesta nu este doar un design relansat. Este tricoul cu care am devenit cunoscut la România, te iubesc!, după ce a fost purtat și promovat de Andreea Esca. L-a descoperit prin Noemi Meilman, membră a juriului care m-a desemnat câștigător al ediției ZAIN Design 2017, la secțiunea design vestimentar.

Acum tricoul se întoarce la origini, în magazinașul a_lu_escana, unde va fi lansat pe 28 iunie.

Ne vedem acolo. Și mă pregătesc să plec spre Marbella.

Mi-am reparat mașina. Mi-am reparat telefonul. Urmează drumul, cazarea și tot ceea ce înseamnă să duci arta dintr-un atelier până într-un târg internațional. În spatele fiecărei lucrări există muncă, datorii pe caiet, risc și investiții pe care aproape nimeni nu le vede.

În Marbella sper să vând artă evaluată la 100.000 de euro. Nu pentru că arta înseamnă bani, ci pentru că banii înseamnă libertatea de a continua să fac artă.

De cincisprezece ani fac același lucru. Vând Dragoste. Nu doar un tricou. Nu doar o lucrare. Ci posibilitatea ca toate acestea să poată continua.

nimic fără Dragoste
Așa ar fi arătat pe ea dacă l-ar mai fi luat. Inițial, l-a comandat o fată, iar când totul a fost gata, a refuzat plata și m-a blocat. Am găsit o cale de pe mail pe fb să scriu și i-am explicat direct, fără filtre, cm funcționează lucrurile în atelier: că am creat un organism complet autonom, un sistem self-sustenabil care se hrănește și crește strict din banii aflați în circuit. Dacă o piesă produsă rămâne blocată, întreg ciclul se întrerupe. Mesajul a atins unde trebuie, a înțeles logica din spatele fluxului și, până la urmă, a plătit dar nu a mai luat nimic.
Așa e povestea mea din spatele acestui drop, dar sunt sigur că și altora li se întâmplă, în fiecare zi, alte povești grele de care noi nu știm absolut nimic. Fiecare duce o luptă în culise.
La mine, de exemplu, universul a decis să ducă conceptul „nimic” la extrem chiar în timp ce postam despre acest tricou: telefonul mi s-a oprit brusc luni. Ecran negru. Deodată, nimic. Și trebuia să promovez tricourile pr care urmează să le lansez pe 28 iunie la a_lu_escana .
Am fost complet blocat și am așteptat două zile să fie reparat; cu riscul uriaș de a pierde toate tricourile pozate, un tip la care am mai reparat ecranul, a mutat memoria cip cu cip de pe o placă de bază pe alta ca să-l readucă la viață.
În același timp, am și mașina blocată în service pentru reparații, pentru că o pregătesc de un drum lung până în Marbella, la târgul de artă unde urmează să expun alături de Galeria mea. Nici nu știu dacă ajung la Porumbacu pe 28. Și ca tacâmul să fie complet, s-a mai stricat și oblonul mobil de afară de la bucătărie. Poveștile din spate-s grele și haotice, dar arta își croiește drum prin ele.
Fiecare achiziție de la voi menține acest organism în viață și rupe un ciclu vicios. Când cumpărați un tricou, schimbați cursul lucrurilor: din profitul fiecărei piese vândute, o parte merge pe reparații, alții merg pe datoriile pe caiet și dacă am surplus restul merg direct către cumpărarea următoarelor tricouri blank, ce urmează să fie scrise manual. Un circuit curat, salvat din „nimic” și susținut organic de voi. Eu nu păstrez nimic. Totul se reutilizează, totul se conectează. Și las nimic în urmă.

sau nimic, este o experiență aspră și reală a ceea ce înseamnă să investești totul - resurse, timp, suflet - într-un proiect creativ, înfruntând momente de blocaj și incertitudine financiară pentru a supraviețui de pe o zi pe alta. Sentimentul de a-ți pune sufletul pe tavă ca și artist, fără a avea garanții, este o realitate cu care mulți creatori se confruntă în parcursul lor.
Acele linii verzi, desenate în Photoshop ca niște urme lăsate în urmă, devin acum o metaforă vizuală personală pentru această vulnerabilitate și dăruire completă.
Ce las eu urmă? M-am întrebat când prelucram imaginea în Photoshop: nimic.
Adică totul. Aceasta este moștenirea mea, un brand în care nu am creat nimic fără dragoste. Când pui sufletul pe tavă, te dezgolești complet în fața lumii și uneori arta pornește dintr-un paradox : dintr-o comandă neonorată în 2014, într-un moment în care am rămas cu tricoul cumpărat după ce cineva l-a comandat și nu l-a mai luat.
Dar asta nu m-a oprit să nu mai fac nimic. Am continuat să fac artă.
În timp ce mă conturam aceste linii verzi în Photoshop, am simțit că ele sunt ca o urmă pe care o lăsăm în spațiu. O amprentă a efortului, a supraviețuirii și a dăruirii absolute. „nimic” devine astfel un manifest pentru momentele în care investești tot ce ai fără să ceri garanții lăsând doar energia curată să vorbească. Chiar dacă nu primești nimic în schimb.

Concept: „mimic.”
Grafica: Pintea
Material: 100% bumbac organic premium.
Decoration: Screen printing
Sustenabilitate: Serigrafia este cu cerneluri pe bază de apă

nimeni. nimic

🫵 Detaliile care nu se văd, dar se simt
Dincolo de concept și poveste, esența stă în structură. Am ales o pânză grea, de 180\text{ g/m}^2, din 100% bumbac organic. Nu e doar o haină subțire de sezon, ci o piesă solidă, creată să reziste în timp și să-și păstreze forma în rețea.
📐Croiala brutală. Oversized & Boxy
Identitate definită prin volum. O croială de tip Oversized / Boxy fit, cu cusături laterale (Side seam) și guler clasic rotund (Crew Neck). Cade greu, lasă spațiu de mișcare și îți protejează starea. Mărimi disponibile pentru entități: S, M, L, XL, 2XL.
🏷️ Rebranding: Fără etichete inutile
Fără logo-uri corpor