EduMind

EduMind

Share

Edumind Așadar jocurile sunt perfecte pentru a introduce noțiuni noi și pentru a exersa anumite abilități. Cum îi transmit celuilalt aceasta?

ACUM învățarea mediată specifică metodei Feuerstein se completează cu ajutorul jocurilor de societate.

Știm cu toții că jocul este principala unealtă prin care copiii învață, își antrenează abilitățile cognitive esențiale, dar și o metodă esențială prin care ei își exprimă emoțiile și comunică. Dar pentru ca învățarea prin joc să fie eficientă, să aibă impactul dorit ea trebuie coordonată, ghidată de un mentor (profesor, educator, părinte) și diversificată. Metoda de mediere Feuerstein provoacă elevul să-și pună întrebări, stimulandu-i astfel procesele de gândire, să găsească soluții la provocări și să-și definească o metodă proprie de învățare cu structură și strategie, astfel încât învățarea să le fie eficientă, practică și aplicabilă pe termen lung în orice situație de viață. Bianca Mercurean, terapeută, mediator Feuerstein acreditat, licențiată în psihologie. Sunt preocupată mereu să observ mediul, oamenii, copiii și să îi transmit celuilalt sentimentul de competență, că și el poate orice alege să fie sau să facă. Asigurând-mă că vrea cu adevărat să învețe, că are resursele și noțiunile necesare achiziționate, că înțelege mereu ce face, de ce face și cm se simte în acest proces. Trăiesc din plin împlinirea și mă bucur mereu să fiu alături de oameni de-a lungul procesului învățării mediate. Marinela Pascu, antrenor de joacă, fondator MindSpot de peste 10 ani încurajez jocul și joaca ca mijloc de învățare. Astfel am identificat valențele educaționale ale jocurilor de societate, le-am selectat, testat și implementat în module educaționale orientate spre antrenarea diferitelor abilități. Cred că învățarea poate fi mai atractivă și de ce nu mai distractivă dacă utilizezi uneltele potrivite. Prin joc ne conectăm, ne cunoaștem și învățăm într-un mod armonios, plăcut și distractiv.

Photos from EduMind's post 23/09/2026

Ce faci când nu știi cm să rezolvi ceva anume? 🧩

În ultimele două zile, la Școala Gimnazială Nicolae Iorga din Sibiu, am căutat împreună cu elevii răspunsul la această întrebare.

Am observat cu atenție indicii, am comparat informații și imagini, ne-am întrebat dacă ceea ce știm deja ne poate ajuta și am dedus, pas cu pas, ce s-ar putea întâmpla dacă alegem o strategie sau alta.

Apoi am verificat rezultatele.

Și am descoperit ceva important: ceea ce la început ne făcea nesiguri ne-a ajutat, de fapt, să devenim mai siguri pe noi. Pentru că am văzut că putem să avem un plan, să îl încercăm, să verificăm ce se întâmplă și, dacă nu funcționează, să căutăm o altă cale.

Am unit puncte – și nu oricum. 😊 Am construit pătrate și triunghiuri, ne-am jucat Activity, Zboară, bufniță, zboară și Leo în drum spre frizer. 🎲

Am descoperit și că, atunci când lucrăm în echipă, putem vedea și alte perspective. Uneori, ideea celuilalt ne ajută să observăm ceea ce singuri nu vedeam.

Iar miza nu a fost să fim primii și nici să găsim imediat răspunsul corect.

Miza a fost să observăm cm gândim atunci când căutăm o soluție.

Și poate cea mai importantă întrebare a fost: „Unde îmi mai poate folosi ceea ce am învățat astăzi?” 🏆

Pentru noi, la EduMind, aceasta este una dintre cele mai frumoase părți ale învățării: momentul în care elevii descoperă că „încă nu știu” nu înseamnă „nu pot”.

Mulțumim frumos elevilor și cadrelor didactice pentru aceste două zile în care am putut să aducem puțină joacă în învățare și puțină reflecție în joacă. 💛

Și cu atât mai frumos cu cât școala sărbătorește anul acesta 50 de ani de activitate.

La mulți ani, Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” Sibiu ! 🎉

P.S. Ne-am bucurat tare mult să putem vorbi cu copiii și în limba germană. 🇩🇪😊

16/09/2026

🌿 Crește, copilule… și lasă-ne să creștem alături de tine.

Am întâlnit această poezie de Tudor Arghezi și m-am oprit puțin asupra ei. Mi-a amintit cât de important este să le oferim copiilor nu doar răspunsuri, ci și ocazii de a căuta, de a încerca și de a descoperi.

Uneori, din dorința de a-i ajuta, ne grăbim să le arătăm cm se face, să le explicăm sau să le îndepărtăm orice dificultate.

Dar ce se întâmplă atunci când le oferim timp să gândească? Când îi încurajăm să încerce din nou? Când le transmitem că este în regulă să nu știe încă?

🌱 La EduMind, credem că învățarea se construiește și prin întrebări, prin joc, prin încercări și prin relația în care copilul se simte văzut și suficient așa cm este.

Nu urmărim doar să găsească răspunsul corect, ci să descopere ce poate face atunci când nu știe.

Pentru că, înainte de reacție, există o alegere. Iar încrederea în propriile posibilități se construiește pas cu pas.

💚 Să le fim alături copiilor nu înseamnă să le netezim fiecare drum, ci să le oferim încrederea că pot învăța să-l parcurgă.

Voi cm găsiți echilibrul între a vă ajuta copilul și a-i lăsa spațiu să descopere singur? 🤗

Foto: Lumea poeziilor

15/09/2026

💥 În Scoala Altfel, punem mintea la joaca.🧠🎲😍

Dacă sunteți învățătoare sau profesor și pregătiți săptămâna Școala Altfel, avem o propunere pentru voi.

Iar dacă ești părinte, cere-ne oferta EduMind și trimite-o doamnei învățătoare sau dirigintelui. 🤗

De câțiva ani, în această perioadă, mergem în școli cu activități EduMind construite în jurul jocurilor de masă, jocurilor educaționale și medierii Feuerstein.

Copiii se joacă, dar în același timp își pun mintea la lucru:
🧠 observă și analizează
🎯 planifică și iau decizii
💬 comunică și cooperează
🧩 caută soluții
🌱 învață să gestioneze frustrarea și să încerce din nou

Pentru noi, jocul este mai mult decât o activitate plăcută. Este un context în care copilul descoperă cm gândește și ce poate face atunci când nu știe.

Iar prin mediere, îl ajutăm să ducă această experiență mai departe:
„Ce te-a ajutat?” „Cum ai găsit soluția?” „Unde ai mai putea folosi asta?”

Pentru Școala Altfel, putem veni în clase cu activități potrivite vârstei și obiectivelor voastre, astfel încât copiii să aibă parte de o experiență diferită, dar cu sens.

📩 Dacă pregătiți deja programul, scrieți-ne și vă povestim ce variante EduMind avem.

EduMind - educația și jocurile
Înainte de reacție există o alegere.

11/09/2026

🎒 A trecut prima săptămână de școală.

Pentru unii cu emoții, pentru alții cu bucurie, revederi, povești… iar pentru unii, poate, cu un simplu „a fost ok”. 😊

Și poate că, la finalul zilei, întrebarea care vine cel mai firesc este:
„Cum a fost azi?”
„Bine.”

„Ce ai făcut?”
„Nu mai știu.” 😄

Și conversația se termină aici. Dar oare putem afla ceva mai mult?
În loc de „Cum a fost?”, putem încerca uneori o întrebare care îl ajută pe copil să se întoarcă puțin la ce a trăit:

„Care a fost cel mai ușor lucru de azi?”
sau „A fost ceva care ți s-a părut greu?”

Nu trebuie să punem multe întrebări. Una singură, pusă cu răbdare și cu adevărată curiozitate, poate deschide o conversație frumoasă. 🌿

Și poate că, încet-încet, copilul începe să observe singur: ce i-a fost ușor, ce i-a fost greu și ce a făcut atunci când i-a fost greu.🩷

Uneori, de aici începe o conversație mult mai importantă decât „Ce ai făcut azi la școală?”.

Photos from EduMind's post 08/09/2026

🎒 Un nou an școlar a început. Iar pentru noi, ieri a fost și un moment de întoarcere la începuturi. ❤️

Am fost la deschiderea anului Scoala Andreiana – primul nostru partener EduMind, acum 6 ani.

Șase ani de jocuri, copii, întrebări, provocări, idei și multe momente în care am văzut cât de frumos se schimbă un copil atunci când este încurajat să gândească, nu doar să găsească răspunsul corect. 🎲

Și pentru că EduMind - educația și jocurile a crescut împreună cu copiii, ne dorim ca în acest nou an să fim mai aproape și de voi, părinții.

De aceea, am pregătit câteva întâlniri și programe gratuite pentru părinți. ❤️

Vor fi spații în care să vorbim despre copii, despre felul în care îi putem însoți atunci când întâmpină dificultăți și, mai ales, despre întrebările și intervențiile prin care îi putem ajuta să gândească singuri.

În curând vă spunem mai multe. 😊

Și în acest nou an școlar, continuăm colaborările cu partenerii noștri și deschidem noi locuri in Sibiu pentru copiii care vor să învețe să gândească prin joc.🎲

03/09/2026

🥚Ne pregătim de școală… dar nu chiar în felul în care vă așteptați! 😄

Noi am găsit la Muzeul Satului Ciocănești un ou mare, am râs mult și ne-am bucurat de ultimele zile de vacanță. Iar printre joacă și voie bună, ne-am gândit și la copii.

Pentru că luni începe școala și, după o vacanță lungă, nu toți copiii se întorc cu aceeași ușurință la:
🧠 atenție și concentrare
📚 organizarea sarcinilor
⏳ răbdare și așteptarea rândului
💭 găsirea unei soluții atunci când ceva nu le iese
❤️ gestionarea frustrării

Și poate că tocmai aici jocul poate face diferența. Căci un copil care învață să gândească mai bine la masa de joc poate duce această abilitate și la școală, acasă și în relațiile cu ceilalți.

🎲 De luni, începem un nou an cu ,,Programul de dezvoltare a gândirii prin joc și mediere - EU POT! " în școlile și afterschool-urile partenere, iar activitățile continuă, bineînțeles, și la cabinet. 😊

Tu ce ai vrea să-i fie mai ușor copilului tău în acest început de an școlar?

28/07/2026

🎉🥁 A sosit momentul extragerii! 🥁🎉

Vă mulțumim tuturor celor care ați trecut pe la standul EduMind - educația și jocurile la Equilibrum Fest, v-ați jucat alături de copiii voștri și ați participat la tombolă.

Câștigătorul unei ședințe de joacă mediată părinte–copil, alături de Bianca Mercurean sau Marinela Pascu, este...

🥁🥁🥁

🎊 Floca Daiana 🎊

Felicitări! 🤗 Te rugăm să ne scrii în mesaj privat pentru a programa întâlnirea.

🎁 Premiul este valabil până la 29 septembrie 2026.

💚 Dacă numele tău nu a fost extras, avem o veste frumoasă.

📅 Din 1 septembrie lansăm Programul gratuit de 6 săptămâni în comunitatea EduMind de WhatsApp, dedicată părinților.

În fiecare săptămână vei primi întrebări, provocări și idei practice care te vor ajuta să descoperi cm poți sprijini dezvoltarea gândirii copilului tău prin joacă și prin conversațiile de zi cu zi.

✨ Vom reveni cu toate detaliile și cu înscrierile în program.

Abia așteptăm să continuăm această călătorie împreună! 💚🧩

Photos from EduMind's post 27/07/2026

🎉 Ne-ați lăsat multe zâmbete, întrebări și gânduri frumoase la Equilibrum Fest... iar acum a venit momentul să aflăm cine va continua experiența EduMind! 🧩

În aceste zile vom face extragerea tombolei dintre toate formularele completate la standul nostru.

🎁 Premiul este o ședință de joacă mediată părinte–copil, alături de Bianca sau Marinela – o experiență în care veți descoperi împreună cm joaca poate deveni o cale de a înțelege mai bine felul în care copilul gândește și învață.

📅 Mâine vom anunța câștigătorul!

Până atunci, spune-ne în comentarii: care a fost jocul care v-a plăcut cel mai mult la standul EduMind? 💚

Want your school to be the top-listed School/college in Sibiu?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Sibiu

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when EduMind posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Subscribe

We will notify you when anything happens in Sibiu.