Athena Center
Centru educațional de limbi străine pentru copii și adolescenți. Engleză, franceză și chineză. Grupe mici, ritm echilibrat, progres real.
Cursuri adaptate vârstei și nivelului fiecărui cursant.
✍️Scrierea este una dintre cele mai subestimate etape în învățarea unei limbi străine.
În realitate, atunci când este integrată la momentul potrivit și alături de activități de ascultare, vorbire și citire, scrierea poate sprijini fixarea vocabularului.
În metodologia predării limbilor străine, scrierea nu reprezintă punctul de plecare. Mai întâi, descoperim sensul cuvântului iar apoi revenim asupra lui și prin scriere.
De aceea, scrierea nu este o activitate izolată, ci face parte dintr-un proces în care fiecare etapă are un rol bine definit.
Uneori, progresul nu vine din metode spectaculoase, ci din felul în care activitățile potrivite sunt îmbinate la momentul potrivit.
🎯 Uneori, cea mai bună decizie a unui profesor este să nu intervină imediat.
Poate părea surprinzător, dar în timpul unei activități de conversație, o corectare făcută prea devreme poate întrerupe exact procesul pe care vreau să îl dezvolt: capacitatea copilului de a gândi și de a se exprima în limba pe care o învață.
De aceea, în multe situații prefer să notez greșelile și să revenim asupra lor după ce elevul termină de vorbit.
Astfel, aleg momentul în care corectarea poate avea cel mai mare impact asupra învățării.
💡Uneori, nu doar felul în care alegem să corectăm contează, ci și momentul în care o facem.
La prima vedere, varianta 1 pare alegerea firească.
Și totuși, de cele mai multe ori aleg varianta 2.
Nu pentru că prima ar fi greșită, ci pentru că am un alt obiectiv în timpul acelei activități.
💡 În următorul Reel îți explic de ce.
💡De ce nu îi spun imediat forma corectă?
Pentru că, atunci când situația o permite, prefer să îi ofer un indiciu și câteva secunde de reflecție.
Dacă elevul ajunge singur la forma corectă, nu doar își corectează răspunsul. Exersează un proces esențial: observă, reflectează și reformulează.
Aceste momente durează doar câteva secunde, dar spun multe despre felul în care se construiește învățarea.
🌞 Cauți o activitate utilă pentru copilul tău în această vară?
Formăm o nouă grupă de engleză pentru copii de 6–8 ani, la Athena Center, în Suceava.
La cursuri, copiii învață prin jocuri, activități interactive și exerciții de comunicare, într-o grupă restrânsă, unde fiecare are ocazia să participe activ.
📩 Dacă dorești mai multe informații sau vrei să rezervi un loc, scrie-ne în privat.
💡A ști traducerea unui cuvânt și a învăța să îl folosești nu sunt întotdeauna același lucru.
De aceea, atunci când este posibil, încerc să îi ajut pe elevi să înțeleagă direct în limba pe care o învață.
În timp, acest lucru îi ajuta să comunice mai natural și să nu traducă permanent în minte.
Este una dintre deciziile pedagogice care pot influența modul în care un copil învață să comunice într-o limbă străină.
🤔 Când învățăm o limbă străină, scopul nu este doar să știm traducerea unor cuvinte.
Uneori, modul în care ajungem la înțelegerea lor poate fi la fel de important ca răspunsul în sine.
📍Indicațiile de orientare par simple... până când trebuie să le urmărești în timp real.
Pentru a găsi traseul corect, elevul trebuie să urmărească informația pe măsură ce o aude, să localizeze reperele pe hartă și să urmeze fiecare indicație.
Acesta este unul dintre modurile în care exersăm listening-ul la curs: prin sarcini care îi cer să folosească limba pentru a rezolva o situație concretă.
🛒 De la o simplă listă de cumpărături la exercițiu de limbă străină.
În spatele jocului avem un proces important: asocierea dintre cuvânt, sens și obiect.
Atunci când elevii trebuie să identifice și să selecteze produsul corect, vocabularul este activat și folosit pentru a rezolva o sarcină concretă.
01/06/2026
🌈 Astăzi sărbătorim curiozitatea, imaginația și bucuria de a descoperi lumea cu ochi de copil.
La mulți ani tuturor copiilor!🌟
Să creșteți cu încredere, să vă păstrați imaginația vie și să nu încetați niciodată să puneți întrebări.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Website
Address
Strada Ana Ipatescu, Nr. 4, Bl. F, Sc. F, Ap. 3
Suceava
720042
Opening Hours
| Monday | 10:00 - 18:00 |
| Tuesday | 10:00 - 18:00 |
| Wednesday | 10:00 - 18:00 |
| Thursday | 10:00 - 18:00 |
| Friday | 10:00 - 18:00 |
| Saturday | 10:00 - 14:00 |