Find non profit organizations in Targoviste. Listings include Sindicatul Fermierilor Patrioti, Asociatia Tinerilor care Acorda o Sansa, ASID Asociația Salvați Inimile Dâmbovițenilor, Spiridusii lui Mos Craciun, Clubul de Karting Electric Targoviste, Parlamentul Rural din România.
Asociația Centrul Diaconal Casa Creștină a fost înființată de Arhiepiscopia Târgoviștei, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit NIFON cu scopul de a susține misiunea social-filantropică a eparhiei.
Asociatia are ca scop integrare tinerilor de toate categoriile sociale in societate, implentarea de
Acest proiect are ca scop indeplinirea dorintelor a unor copii amarati ce ei nu pot avea un craciun fericit, din cauza situatiilor financiare
Parlamentul Rural din România reprezintă o formă de democraţie directă, concepută să susţină atât partea de lobby, cât şi pe cea de dezvoltare rurală.
Dezvoltarea unor măsuri integrate cu abordare sistemică și națională de prevenire și combatere a Violentei Domestice și a Traficului de Persoane.
Acest proiect are ca scop indeplinirea dorintelor a unor copii amarati ce ei nu pot avea un craciun
Organizatie non guvernamentala ,,care i-si propune reprezentarea comunitatilor de rromi din judetul Dambovita,si rezolvarea a cat mai multe probleme ale etnicilor rromi . Obiective...
Sindicatul" Solidaritatea Sanitară"Dâmbovița din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște , este afiliat la Federatia "Solidaritatea Sanitară" din România Presedinte : Cr...
Infinit OM este o idee născută din dorința comună de a contribui la dezvoltarea unei societăți evoluate prin promovarea modalităților inovative și sustenabile de a trăi, patrimoniu...
Asociația LITERATA este o organizație fără scop patrimonial, ONG, care are ca scop principal p?
Impreuna ajutam copiii cu autism
Asociatia ATIMV a fost infiintata in vederea consolidarii si asigurarii conditiilor pentru identificarea Matching-ului antreprenorial al studenților UVT
Proiectul „Integrare prin Educație și Ocupare în Județul Dâmbovița” vizeaza educerea riscului de sărăcie și excluziune socială pentru 560 de persoane.
Aranjamente funerare făcute intr -un mod deosebit , lucrate cu atenție . Livram in Targoviste gratuit . Oferim servicii NON stop
Aceasta este pagina oficială a Asociației Orizonturi Verzi din Târgoviște. Vă invităm cu drag să luați parte la acțiunile noastre.
Organizaţie non-guvernamentală (ONG) din Targoviste, Dâmbovița, Romania
Zambet pentru Romania - Investim pasiune si determinare in sanatatea Romaniei.
ALZIAR este un ONG care sprijină protejarea patrimoniului cultural, promovarea creației culturale și a creatorilor, dezvoltarea comunităților locale.
Asociatia AVES promovează valorile civice, ale democratiei si statului de drept, ale cetateniei europene si ale multiculturalităţii şi multilingvismului.
Asociatia are ca scop promovarea valorilor ce ţin de egalitatea de șansă a membrilor comunităţii.