Indecis
Indecis este un spatiu independent de tip artist run din Timișoara. Miercuri–vineri, 16:00–19:00
Sâmbătă, 11:00–16:00
💌 Psspsspss…https://mailchi.mp/a6c157562d50/indecis-iulie-august
21/07/2026
🗣️ Copiii aud mereu cm ar trebui să fie lumea. Mai rar sunt invitați să și spună ce nu li se pare în regulă, sau să își imagineze cm ar putea arăta altfel.
Miercuri, 29 iulie, Alessandra Domuța și Mimi Ciora invită 15 copii între 8 și 13 ani la un DRAW OUTSIDE THE BOX – despre desen ca formă de expresie, dar și ca mod de a pune întrebări, de a face vizibile lucrurile care contează și de a formula un punct de vedere propriu.
Atelierul pornește de la expoziția „Exercising Disobedience / Exersând nesupunerea” și de la practica artiștilor Rena Raedle și Vladan Jeremić. De peste douăzeci de ani, cei doi lucrează alături de copii, vecini, migranți și diferite comunități, folosind arta pentru a vorbi despre solidaritate, nedreptate socială, drepturi și despre felul în care oamenii pot acționa împreună.
După un tur al expoziției, fiecare copil își va transforma propriile observații și idei într-o lucrare. Nu este un curs de desen și nici nu căutăm răspunsul corect. Vom exersa atenția, imaginația, lucrul împreună și curajul de a nu lua lumea de-a gata.
✏️ Miercuri, 29 iulie, 16:00–19:00
📍 Indecis Artist Run, Bastion 3
👥 8–13 ani / 15 locuri
🎟 Taxa de participare: 70 lei
Mai multe detalii și înscrieri în linkul din comentarii.
Evenimentele de la Bastion 3 sunt organizate în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
20/07/2026
📢 Exersăm împreună nesupunerea?
Unele lucrări din expoziția „Exercising Disobedience / Exersând nesupunerea” au fost folosite ca baricade. Altele au devenit platforme pentru discurs public sau cutii pentru ajutor umanitar. Au circulat dincolo de spațiul expozițional și s-au schimbat odată cu situațiile și oamenii care le-au pus în mișcare.
Joi, 23 iulie, de la 19:00, ne revedem la Bastion pentru un Tur ghidat în expoziția Exercising Disobedience, împreună cu echipa Indecis.
Vom povesti despre proiectele imaginate de Rena Raedle & Vladan Jeremic în peste douăzeci de ani de practică la intersecția dintre artă și politică, despre oamenii și comunitățile care au participat la ele și despre ce se întâmplă atunci când o lucrare părăsește expoziția și devine un instrument de solidaritate, rezistență sau acțiune colectivă.
Ne vom opri și la instalația realizată la Timișoara împreună cu zece artiști și artiste din oraș, pornind de la probleme foarte apropiate: lipsa spațiilor de locuit și de lucru, violența împotriva femeilor, cenzura și lipsa sprijinului pentru sănătatea mintală.
Turul e o invitație să privim lucrările mai îndeaproape și să discutăm despre ce poate face arta într-o luptă colectivă. Ce mai înseamnă nesupunerea astăzi? Cum se învață și se exersează? Ce forme ale ei avem deja la îndemână în viața de zi cu zi?
🎟 Intrarea este liberă.
Fotografii și snippet video de Andrei Infinit
Expoziția face parte din programul Power Station, componentă de moștenire a Programului cultural naţional „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creșterii capacităţii sectorului cultural și implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Evenimentele de la Bastion 3 sunt organizate în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
19/07/2026
La prima întâlnire de la Indecis studio am pornit de la istoria vizuală a tarotului și de la felul în care cărțile lui au circulat, s-au schimbat și au adunat fel și fel de sensuri în timp. Apoi, ne-am ales una sau mai multe cărți și le-am trecut prin propriile obsesii, întrebări, culori și semne. La Tarot DIY au apărut Îndrăgostiți, Turnuri, Luni și Mari Preotese care nu există în niciun alt deck.
🔮 Pe lângă cărți, ne-am imaginat și o versiune de băut a Marii Preotese: un mocktail cu sirop de soc, rodie, lychee, lime, apă de trandafiri și tonic.
Mulțumim tuturor celor care au venit și au avut curiozitatea să intre în joc cu noi, dar și prietenilor de la Cărtureşti Timişoara și Embedded Tarot, care au ajutat vestea să ajungă mai departe.
🤗 Ne revedem curând, cu altă temă și aceeași masă.
Evenimentele de la Bastion 3 sunt organizate în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
08/07/2026
✴︎ Bună seara prieteni, avem vești pentru voi: cu emoții, pornim Indecis Studio.
O serie de întâlniri pentru adulți, mai informală decât o expoziție și mai aplicată decât o discuție. Ne propunem să ne vedem o dată la două săptămâni, să încercăm lucruri împreună fără presiunea unui rezultat perfect, să ne facem prieteni și să ne mai și distrăm.
🎴 Prima întâlnire se întâmplă joi, 16 iulie, și pornește de la tarot.
Tarotul a trecut prin multe vieți și a fost citit în multe feluri: ca joc, oracol, instrument de divinație, arhivă de simboluri, oglindă pentru frici, dorințe și întrebări. Îl recunoști chiar și fără să îl practici, pentru că are deja un vocabular vizual foarte ușor de recunoscut.
🀧 La Tarot DIY, ne uităm la câteva dintre cele mai cunoscute arcane, vorbim pe scurt despre simbolurile lor și despre felul în care sunt construite vizual, apoi reinterpretăm sau inventam propriile cărți prin desen, colaj, text sau tehnici mixte. La final, pleci acasă cu propriile cărți de tarot, sau cu începutul unui deck personal.
Nu trebuie să știi tarot și clar nu trebuie să știi să desenezi. Poți reinterpreta o carte existentă sau poți inventa una care îți lipsește din pachet. Ce formă ar avea Roata Norocului dacă ar fi desenată de tine? Dar Îndrăgostiții, Turnul, sau Luna? Ce carte ai inventa pentru frica ta de azi, pentru dorința aia care nu are încă nume, pentru o alegere amânată, o ruptură, sau o superstiție de care nu mai scapi? Ce simbol ți-ar trebui chiar aici și acum?
Pregătim noi toate materialele de care ai nevoie, iar seara vine și cu un mocktail tematic inspirat de The High Priestess.
🎟️ Avem doar 15 locuri disponibile, la 100 de 🦁 (pentru materiale, mocktail și ceva mic de ronțăit). Înscrierea se face prin formularul din comentarii.
🫰🫶🫵 Ne vedem la masă? Iar dacă ai un prieten care își ține mereu deck-ul aproape, dă-i de veste.
Evenimentele de la Bastion 3 sunt organizate în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Ultimele zile de Salon, let's go!!!⚡⚡⚡
On view până sâmbătă, 30.05!
Evenimentele de la Bastion 3 sunt organizate în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
27/05/2026
Poate într-o notă premonitorie, poate nu, vă prezentăm și ultimele lucrări din Salonul de Primăvară!
1,2,3: Sergiu Sas este inginer ziua și artist multimedia noaptea. Modelele de leopard, tigru sau zebră au inspirat moda și designul de interior timp de decenii, dar ce se întâmplă când sursele lor naturale dispar? Lucrarea propune modele „create de om”: monoculturi, parcuri de panouri solare, cimitire de avioane sau bazine de evaporare a sărurilor. Textilele imprimate devin mobilier în care poți să stai, să răsfoiești o carte și să meditezi la schimbările ireversibile pe care le imprimăm planetei.🐆
4,5,6: Vlad Gheorghe Cadar refuză orice încadrare în lumea artei de azi. Apare și dispare, mereu în underground-ul artistic, mereu provocator.„Haita” e o serie de desene cu marker care reflectă evenimentele politice și economice curente. Politicieni, miliardari, corupți – îi recunoști? 💰
7: „Homo plasticus”, lucrara Luizei Alecsandru, vorbeste despre o cultură din ce în ce mai plastică, pe o planetă care abia mai digeră plasticul pe care îl aruncăm. Știai că ingerăm în medie 5 g de plastic pe săptămână, echivalentul unui card de credit? 2000 de bucăți de plastic ajung în corpurile noastre, iar 30% se scurge în natură. Tot ceea ce consumăm acum din plastic e un împrumut pe care îl vom plăti cu brutalitate – planeta și copiii noștri vor simți consecințele.🚮
📅 Vă așteptăm până la finalul săptămânii, iar finisajul este pe 30 mai, ora 17:00.
📸: Andrei Infinit
24/05/2026
⏳ Începe numărătoarea inversă până la finalul expoziției – ne mai puteți vizita până pe 30 mai!
Până atunci, vă așteptăm de miercuri până vineri, între 15:00–19:00, să descoperiți lucrările și poveștile artiștilor din Salon. Iar astăzi vă facem cunoștință cu încă trei dintre ei:
1,2: Între figurativ și abstract, lucrările lui Max Zaghidullin investighează memoria, timpul și dimensiunile metafizice ale experienței umane. În Salon, piesele funcționează ca un întreg, dar fiecare spune doar o parte din poveste: de la ambiguitatea unei grădini ce poate părea un incendiu, la referințe către măștile japoneze Kitsune sau un portret fragmentat ce reflectă conștiința colectivă contemporană. 🖼️
3,4: Lucian Barbu este interesat de publicații independente, benzi desenate alternative și tehnici experimentale de imprimare, Lucian explorează prin lucrările sale o lume inspirată din imaginarul pădurilor, basme și povești regionale. Decupajele expuse fac parte dintr-o serie începută în 2025, în care simbolurile și fragmentele de cosmogonie se împletesc cu intervenții personale, construind noi sensuri și mitologii 🎨
5: Nana Balint este membră fondatoare C4Company și artistă activă în scena independentă din Timișoara. Nana explorează natura umană prin spectacole interdisciplinare care îmbină teatru fizic, dans, acrobații aeriene și digital art. Can[not] say? pornește din cercetarea fenomenului de cancel culture și pune întrebări despre limitele exprimării, eticii și felul în care societatea decide când „anularea” devine necesară sau abuzivă. ❌
📸: Andrei Infinit
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the establishment
Telephone
Website
Address
Bastion 3, Strada Hector Nr. 1
Timisoara
Opening Hours
| Wednesday | 16:00 - 19:00 |
| Thursday | 16:00 - 19:00 |
| Friday | 16:00 - 19:00 |
| Saturday | 11:00 - 16:00 |