Dominic Fritz
Primarul Timișoarei. Președintele USR. Tată și soț. Am lucrat peste 10 ani în administrația publică germană înainte să fac pasul în politica locală din Timișoara.
După studii de științe politice și administrative în Germania, Franța și Anglia, am acceptat un post de consilier în cadrul Agenției Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ) în 2009. Între 2016-2019 am fost șeful de cabinet al fostului președinte al Germaniei, Horst Köhler, la Berlin. În acest post, am colaborat cu multe instituții și autorități naționale și internaționale precum Națiunile Unite, Banca Africană de Dezvoltare sau Ministerul Afacerilor Externe din Germania. Sunt timișorean de suflet încă din 2003. Atunci, proaspăt absolvent de liceu, am lucrat un an voluntar la o casă de copii din cartierul Freidorf. Acolo am învățat și limba română. În 2006, la un stagiu în cadrul unei fundații din Timișoara, am înființat primul program de mentorat pentru adulții cu dizabilități intelectuale din România. După mulți ani de proiecte muzicale în Timișoara, în 2012 am fondat Asociația Culturala TGP, ce are ca scop înlăturarea barierelor sociale prin muzică. Concertele eclectice Timișoara Gospel Project au strâns donații de zeci de mii de euro pentru Centrul de Îngrijire Paliativă din Timișoara. Pentru contribuția la viața comunității, în 2014 am fost distins de către Primăria Municipiului Timișoara cu Diploma de Excelență. Din 2015, am un mic apartament în cartierul Iosefin, unde mă simt acasă. Sunt cetățean german. M-am născut în 1983 în sudul Germaniei, nu departe de unde izvorăște Dunărea, într-o familie catolică de 8 copii. În puținul timp liber, îmi place să citesc, să cânt la pian, să merg cu bicicleta sau să dezbat filme cu soția mea, care este diplomată la Națiunile Unite. Am fost ales ca primar al Timișoarei pe 27 septembrie 2020.
20/09/2026
Duminica viitoare în 27 septembrie vă invit la evenimentul ”Timișoara. Revoluția continuă”. Se fac 6 ani de la alegerile locale din 2020, când cu voturile timișorenilor am câștigat primăria. Și vor mai fi 3 zile până la încheierea brutală și neconstituțională a mandatului meu de primar al Timișoarei.
Nu este despre mine. Este despre cm facem ca pe viitor nimeni să nu mai poată călca în picioare voturile voastre. Despre cm construim România în care vrem să trăim noi și copiii noștri.
Împreună, la Timișoara am demonstrat că schimbarea e posibilă. Dacă crezi că Revoluția continuă vă aștept duminica viitoare la un eveniment manifest.
Linkul de înscriere e în comentarii. Nu veniți singuri, înscrieți-vă cu familia și prietenii. Și dați mai departe formularul de înscriere.
Îi mulțumesc lui Dan Perjovschi pentru ilustrația inspirată.
Împreună. Înainte.
20/09/2026
”Acum că ești ”mare” Dominic ce faci pentru acești oameni?” Acesta este un comentariu la o postare de-a mea despre serviciile sociale și oamenii care au nevoie de ajutor.
E o întrebare legitimă.
O bunică ce nu-și mai poate face singură cumpărăturile și nu mai are pe cine să sune când trebuie să ajungă la medic. Sau cineva care, după un AVC, are nevoie de recuperare. Sau un adult cu dizabilități care își dorește, pur și simplu, să poată trăi cât mai independent și demn.
Pentru acești oameni înseamnă ceva foarte concret faptul că Primăria finanțează îngrijire la domiciliu, hrană, kinetoterapie și recuperare, consultații și sprijin pentru sănătate, ajutor la cumpărături sau la mersul la medic. Dar și activități care-i țin conectați în comunitate: teatru, pictură, dans, învață să folosească internetul sau pur și simplu să stea de vorbă cu alți oameni.
Am crescut subvențiile din bugetul local pentru serviciile sociale private de la 7 milioane de lei în 2020 la 19 milioane în 2025. Anul trecut am încheiat contracte pe trei ani, în valoare de 29 de milioane de lei, pentru servicii destinate persoanelor adulte cu dizabilități și vârstnicilor. Fără acest sprijin, sute de oameni aflați în momente dificile din viața lor nu ar mai avea nicio speranță.
Scopul nostru nu e să ținem oamenii în cămine, ci să-i sprijinim să-și continue viața în mod independent, cât mai mult timp posibil.
De aceea reabilităm și modernizăm 3 centre de zi și Căminul pentru persoane vârstnice. Am adus mobilier special adaptat, echipamente pentru kineto și fizioterapie, aparate de analize medicale. Spitalul Municipal înființează cu fonduri europene un ambulatoriu destinat tuturor seniorilor din oraș care furnizează servicii medicale la domiciliu pentru vârstnicii care suferă de boli acute sau cronice.
Avem în lucru deschiderea unui nou Club al Pensionarilor pe Chișodei și organizarea unui Club al Pensionarilor în Piața Traian. Iar de anul trecut, funcționează un centru pentru adulți cu dizabilități, deschis adulților cu vârsta peste 25 de ani până la orice vârstă, unde avem în mare parte Alzheimer și Parkinson, sau recuperari după AVC.
Și am început șantierul pentru un nou centru de zi pentru seniori, pe str. Lorena.
Le mulțumesc celor care lucrează sau sunt voluntari în domeniul social: munca lor este diferența dintre nepăsare și compasiune.
10 zile. Înainte, împreună.
19/09/2026
Acum un an și jumătate am decis să o luăm de la zero ca să fie mai bine. După ani de nemulțumiri față de modul în care operatorul privat făcea curățenie în Timișoara, am decis să preluăm serviciul de salubrizare în regie proprie. Firma privată care câștigase licitația în 2019, fie nu a putut, fie nu a vrut să facă mai bine.
Așa că, în martie anul trecut am înființat SaluT, firma de salubrizare a Consiliului Local. Imediat după ce am scăpat de contractul din 2019. Curățenia din Timișoara nu mai trebuie să fie un business, ci să fie în propriile noastre mâini.
Ca în orice început, am avut și provocări. Firma a lucrat cu echipamente închiriate, uneori insuficiente, a făcut angajări, a organizat licitație pentru dotări și echipamente moderne, au fost contestații. Acum începe să fie mai bine: echipamentele moderne cumpărate sunt pe străzi, sunt proceduri și fluxuri de lucru clare și o echipă care capătă experiență.
De câteva zile am reluat și campania de curățenie la bordură în cartiere. În vară echipele SaluT au demonstrat că pot gestiona și situații cu zeci de mii de oameni: după concertele de la City Celebration, au curățat peste noapte zonele în care fusese o adevărată mare de oameni.
Mai e mult de lucru. Dar sunt convins că am luat decizia corectă: timișorenii vor, înainte de toate, un oraș mai curat.
11 zile. Înainte, împreună.
18/09/2026
Cu seriozitate și determinare pentru România.
Ne-am apucat de lucru.
Vom comunica transparent la fiecare pas în cadrul acestei proceduri.
În cursul zilei de astăzi vom avea o conferință de presă comună pe subiectul formării guvernului.
Mulțumesc mult Partidului Național Liberal, Uniunii Salvați România și Uniunii Democrate Maghiare din România pentru colaborarea strânsă pe care o avem.
18/09/2026
Una din bătăliile dificile a fost destructurarea sistemului de fraudare al concursurilor care a funcționat ani de zile în primărie.
Echipa de la resurse umane înlocuia probele scrise ale candidaților care “trebuiau” să câștige cu lucrări scrise de mână chiar de cei de la resurse, cu răspunsuri perfecte.
Așa au fost angajați oameni în primărie. Când am descoperit fraudele am făcut imediat plângeri penale. Ca urmare, echipa de la resurse umane care a făcut mizeriile a primit condamnări (cu suspendare) în urma recunoașterii vinovăției.
Culmea absurdului s-a întâmplat în cazul celor angajați astfel. Am mers în instanță pentru fiecare caz în parte. Chiar dacă în prima instanță am câștigat, la Curtea de Apel s-a decis că ar fi trebuit să cerem anularea concursurilor trucate în maxim un an de când s-au întâmplat. Concursurile au fost în 2019, eu le-am descoperit în 2021.
In ultimii ani am schimbat procedurile, am întărit controlul intern, dar și colaborarea între structuri și am încurajat recrutarea de profesioniști, cu etica muncii și a responsabilității față de comunitate. Tocmai pentru ca tot ce a fost să nu se mai întâmple niciodată.
12 zile. Înainte, împreună.
17/09/2026
Resping categoric speculațiile apărute în presă că eu aș fi cel care i-ar fi spus președintelui „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”.
Este o minciună sfruntată și solicit redacțiilor care o propagă s-o retragă.
Nu este nici limbajul meu, nici gândirea mea.
Singurul motiv pentru care mă implic în politică este pasiunea mea pentru România, care s-a născut la Timișoara. Singurul motiv pentru care sunt președinte de partid este pentru că cred că împreună suntem mai puternici în lupta pentru o Românie mai demnă, mai corectă și mai prosperă.
M-am obișnuit ca patriotismul meu să fie constant atacat și pus la îndoială, fiind cineva care nu s-a născut aici. Sunt conștient că trebuie să muncesc de două ori mai mult pentru a dovedi constant loialitatea mea față de această țară. Cu atât mai mult sunt recunoscător pentru toți cei care mă judecă după realizările și faptele mele.
Siegfried Mureșan este premierul de care România are nevoie. USR este alături de el în încercarea de a construi o majoritate parlamentară pentru guvernul lui.
Cetățenii sunt obosiți și revoltați de incapacitatea statului de a livra o viață mai bună. Viitorul guvern trebuie să aibă curajul de a face reforme reale, chiar și împotriva intereselor speciale. Să taie din cheltuieli, să respecte munca oamenilor și mediul privat, să investească în calitatea serviciilor publice, să se lupte cu corupția.
Nu va fi ușor să găsim o majoritate pentru această agendă a curajului în parlament. Nu vom vinde principiile noastre pentru o stabilitate prefăcută. Dar suntem pregătiți să găsim puncte de compromis, chiar și cu PSD, ale cărui voturi vor decide dacă acest guvern minoritar va trece sau nu.
Dacă nu vom reuși, dacă cei care au declanșat această criză nu-și vor putea asuma partea lor de responsabilitate, e timpul să ne întoarcem la cetățeni.
17/09/2026
Încă un loc de joacă finalizat pentru copiii din zona străzii Mureș.
E al doilea loc de joacă finalizat în această vară. Urmează cel din Complexul Studențesc, unde lucrările sunt avansate.
Înainte. Împreună.
17/09/2026
România se va salva prin educație mai bună - sau va fi greu de salvat. De acord?
De aceea am investit masiv în infrastructura școlară în ultimii 6 ani. Facem asta și la licee de elită și la școli din cartiere. Pentru că următorul olimpic sau cel mai abil electrician poate locui oriunde în oraș și toți au aceleași drepturi la o educație de calitate.
De anul trecut, Timișoara are și elevi care învață în primele clădiri construite de la zero, de după Revoluție. Clădire nouă cu sală multifuncțională la Liceul Waldorf, corp de clădire nou și sală de sport la școala 13 din Șagului, corp nou de clădire la școala 15. Următoarea gata: școala 30, două corpuri noi de clădire și sală de sport - unde am lansat licitația pentru mobilier. Două creșe nou construite.
Avem în pregătire o nouă transă de școli și săli de sport noi: construim școală nouă în Lipovei, la gimnazială 7 și sală de sport, transformăm vechea școală din Plopi în grădiniță modernă pentru copiii din cartier, construim săli de sport la Școala 24 din Dacia și la Liceul Auto.
Mai e mult de lucru. Avem și șantiere întârziate, și șantiere în care ritmul de lucru nu ne mulțumește. Dar toate aceste proiecte de școli și săli de sport noi vor fi finalizate.
13 zile. Înainte, împreună.
16/09/2026
Rând pe rând, bijuteriile Timișoarei primesc o nouă viață în comunitate.
Deja câteva mii de timișoreni și vizitatori au urcat în Turnul de Apă din Iosefin, unde am terminat lucrările de reabilitare. Clădirea are o poveste de peste 100 de ani, iar acum e pregătită pentru cel puțin încă un secol. Clădirea respectă modul în care a arătat turnul la momentul dării în folosință. Am păstrat cele două rezervoare de apă din 1914 și le-am integrat în circuitul de vizitare, dar și ca spațiu expozițional. Bonus, Timișoara poate fi admirată de la 50 metri înălțime din punctul de belvedere.
În alt cartier istoric, în Fabric, am preluat Sinagoga care era într-un avansat stadiu de degradare și cu sprijinul World Monuments Fund din New York am pus-o în siguranță și am elaborat conceptul pentru noua destinație: centru comunitar, cu bibliotecă publică, spațiu de co-learning, locuri pentru copii și tineri, o zonă de întâlnire și socializare, dar și un spațiu memorial care să păstreze vie istoria locului. Urmează proiectul tehnic și apoi restaurarea.
Iar vechiul depou de tramvaie de pe Take Ionescu devine un muzeu modern și îndrăzneț - MultipleXity - dedicat artei, tehnologiei și experimentului. Reabilităm hala mare, clădirile din vecinătate și amenajăm curtea exterioară care are 13.000 mp. Păstrăm și elementele specifice locului, cm e linia de tramvai care va fi integrată în amenajarea finală. Pentru noul muzeu am câștigat peste 13 mil euro bani europeni. Acum suntem în procedura de licitație pentru alegerea constructorului.
14 zile. Înainte, împreună.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the public figure
Website
Address
Bulevardul Revoluției Din 1989, 18A, Ap. 2
Timisoara
300024