Dr. Tirinescu Raul
Sunt medic specialist oncologie medicală în București, cu interes special pentru cancerele de sân, ginecologice, digestive și de prostată.
Tratamentele oncologice decontate complet prin CNAS.
03/10/2026
„Mi-e frică să mă bucur când analizele sunt bune.”
Există un moment pe care îl văd destul de des în cabinet.
Ne uităm împreună la rezultate.
Analizele sunt bune.
CT-ul arată că tratamentul funcționează.
Boala s-a redus sau este stabilă.
Și spun:
„Sunt vești bune.”
Dar în locul bucuriei apare uneori o pauză.
Apoi întrebarea:
„Da... dar cât o să țină?”
Și o înțeleg.
Pentru că după un diagnostic de cancer, relația cu veștile bune se poate schimba.
Înainte, o veste bună era pur și simplu o veste bună.
După diagnostic, poate veni imediat însoțită de o teamă:
„Dacă următorul CT nu mai este bun?”
„Dacă tratamentul nu mai funcționează?”
„Dacă boala revine?”
„Dacă mă bucur prea devreme?”
Uneori pacientul ajunge să trăiască între două investigații.
După un CT bun există câteva zile de liniște. Apoi, încet, începe numărătoarea până la următorul.
Și fără să își dea seama, următorul rezultat începe să fure din rezultatul bun pe care îl are astăzi.
Cred că aici merită spus ceva foarte simplu:
O veste bună nu trebuie să fie o garanție pentru tot restul vieții ca să fie o veste bună.
În oncologie, rareori putem promite ce va arăta un CT peste șase luni sau peste un an.
Putem însă spune ce știm astăzi.
Astăzi tratamentul funcționează.
Astăzi boala este controlată.
Astăzi analizele permit continuarea tratamentului.
Astăzi există un motiv real să ne bucurăm.
Iar acel „astăzi” contează.
Asta nu înseamnă să ignorăm realitatea sau să pretindem că teama nu există.
Poți să fii fericit pentru rezultatul bun și, în același timp, să îți fie frică de următorul.
Cele două pot exista împreună.
Nu există obligația ca pacientul oncologic să devină brusc optimist doar pentru că medicul i-a spus că rezultatele sunt bune.
Dar nici nu trebuie să se simtă vinovat dacă, pentru o vreme, uită de boală.
Dacă pleacă în vacanță.
Dacă își face planuri.
Dacă râde.
Dacă sărbătorește.
Dacă există o zi întreagă în care nu se gândește deloc la cancer.
Asta nu înseamnă că nu ia boala în serios.
Înseamnă că, dincolo de diagnostic, continuă să trăiască.
Poate că una dintre cele mai dificile lecții după un diagnostic oncologic este să accepți că nu poți controla fiecare rezultat care urmează.
Dar poți încerca să nu lași rezultatele care încă nu există să le anuleze pe cele bune pe care le ai deja.
Așa că atunci când următorul CT este bun, poate că pentru câteva clipe nu trebuie să existe un „dar”.
Doar:
„Astăzi am primit o veste bună.”
Și este suficient.
Pentru că bucuria de astăzi nu este o promisiune despre mâine.
Dar nici frica de mâine nu trebuie să fure tot ce este bun astăzi. ❤️
Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog
02/10/2026
Cancerul mamar: de ce momentul în care îl descoperim poate schimba totul? 🎀
A început octombrie, luna dedicată conștientizării cancerului mamar.
Vom vedea mai mult roz, fundițe, campanii și mesaje despre prevenție. Dar dincolo de toate acestea există un motiv foarte concret pentru care vorbim atât de mult despre cancerul mamar:
este cel mai frecvent cancer diagnosticat la femei la nivel mondial.
În 2024, aproximativ 2,4 milioane de femei au fost diagnosticate cu cancer mamar, iar aproximativ 694.000 au murit din cauza acestei boli.
Sunt cifre mari. Dar există și o parte asupra căreia putem interveni: momentul în care descoperim boala.
„Nu am avut cancer mamar în familie. De ce să mă preocupe?”
Pentru că majoritatea femeilor diagnosticate nu au un istoric familial de cancer mamar.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 80% dintre cazuri apar la femei fără alți factori specifici de risc în afara sexului și vârstei.
Așadar, lipsa cazurilor de cancer în familie nu înseamnă că riscul este zero.
Aici intervine screeningul.
Mamografia de screening este destinată femeilor care nu au simptome.
Scopul ei este tocmai acesta: să putem identifica anumite cancere înainte ca femeia să simtă un nodul sau să observe o modificare a sânului.
Și este important să facem o diferență:
Screeningul nu previne apariția cancerului mamar.
Screeningul încearcă să îl descopere mai devreme.
De ce contează?
Pentru că un cancer descoperit într-un stadiu precoce are, în general, un prognostic mai bun și poate necesita tratamente mai puțin extinse decât o boală descoperită într-un stadiu avansat.
Mai mult, programele organizate de screening prin mamografie au demonstrat că pot reduce mortalitatea prin cancer mamar.
În Europa, cele mai solide dovezi pentru screeningul mamografic sunt pentru femeile cu vârsta între 50 și 69 de ani, iar recomandările europene actuale includ, în funcție de program și context, și femeile de 45–49 și 70–74 de ani.
Dar dacă simt ceva la sân?
Atunci nu mai vorbim despre screening.
Un nodul nou, modificarea formei sânului, retracția mamelonului, modificările persistente ale pielii sau o secreție mamelonară anormală trebuie evaluate medical.
Nu așteptăm următoarea mamografie programată.
Astăzi avem mult mai multe posibilități de tratament pentru cancerul mamar decât aveam în urmă cu câteva decenii.
Avem chirurgie și radioterapie.
Avem hormonoterapie și chimioterapie.
Avem terapii anti-HER2, alte terapii țintite și imunoterapie.
Și continuăm să dezvoltăm tratamente noi.
Dar există un lucru pe care nici cel mai modern medicament nu îl poate înlocui:
șansa de a descoperi boala la timp.
De aceea, poate că în octombrie nu ar trebui să rămânem doar cu imaginea unei fundițe roz. 🎀
Ar trebui să rămânem și cu o întrebare:
„Eu sau femeile importante din viața mea suntem la zi cu screeningul?”
Pentru că uneori o investigație făcută atunci când încă nu doare, nu se vede și nu se simte nimic poate schimba radical ceea ce urmează.
Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog
01/10/2026
DINCOLO DE TEORIE: UN CAZ REAL
De la imobilizată la pat la mers cu cadrul.
În ultimele postări am vorbit despre oncologie și îngrijiri paliative.
Despre faptul că nu sunt două drumuri opuse. Despre faptul că un pacient poate beneficia de îngrijiri paliative în timp ce continuă tratamentul oncologic activ.
Astăzi vreau să vă arăt cm poate arăta acest lucru în viața reală.
Am preluat o pacientă cu cancer de col uterin avansat, cu o stare generală sever afectată.
La prima evaluare era practic imobilizată la pat – ECOG 4.
Durerea era atât de importantă încât nu putea sta întinsă pe spate. Poziția în care reușea să suporte durerea era aproape exclusiv culcată pe burtă.
Într-un asemenea moment, obiectivul medical nu mai poate fi doar:
„Ce va arăta următorul CT?”
Trebuie să ne întrebăm și:
Putem controla durerea?
Putem să o ajutăm să se ridice din pat?
Putem să îi redăm o parte din autonomie?
Putem crea condițiile pentru a continua tratamentul oncologic?
Pacienta a beneficiat de îngrijiri paliative, concomitent cu tratamentul oncologic.
Cele două au avut obiective complementare.
Tratamentul oncologic a urmărit controlul bolii.
Îngrijirile paliative au urmărit controlul simptomelor, reducerea suferinței și îmbunătățirea funcționalității și a calității vieții.
Și au început să apară rezultatele.
Reevaluarea imagistică a evidențiat răspuns parțial al bolii.
Dar unul dintre cele mai importante rezultate nu apare într-un buletin CT.
Pacienta nu mai este imobilizată la pat.
Se ridică.
Se deplasează cu ajutorul unui cadru.
Mai petrece timp în pat și nu și-a recăpătat complet autonomia, motiv pentru care statusul funcțional actual este apreciat la aproximativ ECOG 2.
ECOG 4 → ECOG 2.
Din punct de vedere clinic, diferența este enormă.
De la o pacientă imobilizată la pat, cu dureri care nu îi permiteau nici măcar să stea întinsă pe spate, la o pacientă care se poate ridica și poate merge din nou.
Asta este tot un rezultat al tratamentului.
Pentru că în oncologie vrem să vedem tumorile mai mici pe CT.
Dar vrem și ca omul din fața noastră să sufere mai puțin, să se ridice din pat, să se deplaseze, să doarmă mai bine și să își recapete cât mai mult din independență.
Iar acesta este unul dintre motivele pentru care îngrijirile paliative nu ar trebui confundate cu ultimele zile de viață.
În cazul acestei paciente, îngrijirile paliative nu au însemnat renunțarea la tratament.
Au făcut parte din îngrijirea ei, în paralel cu tratamentul oncologic.
Astăzi avem atât răspuns imagistic parțial, cât și o ameliorare clinică și funcțională majoră:
Atunci: ECOG 4. Imobilizată la pat. Durere severă.
Astăzi: ECOG 2. Se ridică. Se deplasează cu cadrul.
Nu toate poveștile vor avea aceeași evoluție, iar un caz individual nu reprezintă o promisiune pentru următorul pacient.
Dar este un exemplu foarte frumos despre ce poate însemna, în practică, integrarea îngrijirilor paliative în oncologie.
Oncologia urmărește controlul cancerului.
Îngrijirile paliative au grijă de omul care trăiește cu el.
Iar uneori rezultatul nu se vede doar pe CT.
Uneori se ridică din pat și începe din nou să meargă. ❤️
Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog
30/09/2026
ONCOLOGIE ȘI ÎNGRIJIRI PALIATIVE – ZIUA 3/3
„Poate oncologul să facă și paliație? Unde se termină rolul oncologului?”
După primele două postări poate apărea o întrebare foarte firească:
„Dacă oncologul mă cunoaște, îmi știe boala și îmi prescrie deja medicamente pentru durere sau greață, de ce mai am nevoie de un medic cu competență în îngrijiri paliative?”
Răspunsul este:
Pentru că există o diferență între îngrijirea paliativă de bază și îngrijirea paliativă specializată.
Un oncolog nu se ocupă numai de chimioterapie.
Trebuie să știe să controleze multe dintre problemele frecvente care apar în timpul bolii și tratamentului.
Durerea.
Greața.
Vărsăturile.
Constipația.
Oboseala.
Lipsa poftei de mâncare.
Toxicitatea produsă de tratamentul oncologic.
Trebuie să poată discuta despre prognostic, obiectivele tratamentului și despre ce este important pentru pacient.
De altfel, formarea modernă în oncologie include explicit principiile îngrijirii suportive și paliative.
Așadar, dacă am o durere, trebuie să merg direct la paliație?
Nu neapărat.
Să presupunem că un pacient aflat în chimioterapie dezvoltă o durere osoasă moderată produsă de metastaze.
Oncologul o poate evalua.
Poate iniția tratamentul analgezic.
Poate decide dacă este necesară radioterapia antalgică.
Poate verifica dacă există o complicație oncologică ce necesită intervenție.
Poate urmări evoluția.
Nu ar fi normal ca pentru fiecare simptom al unui pacient cu cancer oncologul să spună:
„Nu este treaba mea. Mergeți la paliație.”
Dar nici extrema cealaltă nu este corectă.
---
Există un moment în care cazul devine prea complex pentru a fi gestionat doar în cabinetul oncologic.
Să luăm alt pacient.
Are boală metastatică avansată.
Durerea persistă în ciuda tratamentului.
Are nevoie de opioide și ajustări repetate ale dozelor.
Apar efecte adverse.
Există dispnee.
Insomnie.
Anxietate.
Apetitul scade.
Starea funcțională se deteriorează.
Familia nu mai știe cm să îl îngrijească acasă.
Au existat prezentări repetate la Urgență.
Acum nu mai avem un singur simptom simplu.
Avem o situație paliativă complexă.
Aici oncologul trebuie să știe și când să ceară ajutor.
ASCO recomandă implicarea precoce a echipelor specializate de îngrijiri paliative pentru pacienții cu cancer avansat, concomitent cu tratamentul oncologic, în special atunci când există simptome necontrolate sau probleme importante privind calitatea vieții. Printre semnalele practice pentru trimitere sunt simptomele persistente precum durerea, greața sau dispneea, internările/prezentările repetate la Urgență și deteriorarea statusului funcțional.
Și asta nu reprezintă un eșec al oncologului.
Reprezintă medicină făcută corect.
Pentru că a fi un medic bun nu înseamnă să încerci să faci singur absolut tot.
Înseamnă și să recunoști momentul în care pacientul beneficiază de expertiza unui alt specialist.
---
Dar unde este, concret, limita?
Nu există o singură linie matematică aplicabilă tuturor pacienților.
Însă există situații în care implicarea medicului cu competență în îngrijiri paliative devine deosebit de importantă:
durere dificil de controlat;
simptome multiple sau persistente;
necesitatea unui management analgezic complex;
dispnee sau alte simptome greu controlabile;
deteriorarea progresivă a statusului funcțional;
suferință psihologică, socială sau spirituală importantă;
internări sau prezentări repetate pentru probleme legate de boala avansată;
nevoia unor discuții și decizii complexe privind obiectivele îngrijirii;
perioada de final de viață și simptomele refractare.
Îngrijirea paliativă specializată nu înseamnă doar „să prescrii morfină”.
Include evaluarea simptomelor și a statusului funcțional, comunicarea despre boală și prognostic, clarificarea obiectivelor tratamentului, sprijin pentru mecanismele de adaptare și nevoile spirituale, suport în luarea deciziilor și coordonarea cu ceilalți profesioniști implicați.
---
Și există situații în care oncologul riscă să își depășească rolul?
Da.
Mai ales dacă încearcă să gestioneze singur o situație paliativă complexă pentru care pacientul ar beneficia de evaluarea unui medic cu pregătire specifică în domeniu.
Nu pentru că oncologul „nu știe paliație”.
Ci pentru că oncologia medicală și îngrijirile paliative nu sunt același lucru.
Exact cm oncologul poate recunoaște și trata numeroase probleme medicale asociate cancerului, fără să pretindă că înlocuiește cardiologul, neurologul sau specialistul în boli infecțioase.
Colaborarea nu diminuează competența nimănui.
O folosește mai bine.
---
Și mai există o situație în care această delimitare devine esențială.
Atunci când tratamentul oncologic nu mai ajută.
Există momente în evoluția unui cancer în care continuarea chimioterapiei sau a altui tratament antineoplazic poate să nu mai ofere un beneficiu rezonabil raportat la riscuri.
Atunci oncologul trebuie să poată spune acest lucru.
Asta nu înseamnă:
„Nu mai avem ce face.”
Înseamnă:
„Obiectivul îngrijirii se schimbă.”
Controlul durerii.
Respirația.
Somnul.
Confortul.
Demnitatea.
Timpul petrecut acasă.
Sprijinul familiei.
Toate acestea rămân tratament.
Iar în această etapă rolul medicului cu competență în îngrijiri paliative poate deveni predominant.
ESMO subliniază că atunci când tratamentul orientat împotriva bolii nu mai este util, măsurile pentru controlul simptomelor trebuie continuate și, când este necesar, intensificate.
---
Poate cea mai simplă explicație a întregii serii este aceasta:
ONCOLOGUL
→ conduce strategia oncologică și tratamentul antineoplazic;
→ urmărește răspunsul cancerului;
→ gestionează toxicitățile oncologice;
→ poate trata simptomele frecvente și necomplicate;
→ trebuie să recunoască nevoile paliative.
MEDICUL CU COMPETENȚĂ ÎN ÎNGRIJIRI PALIATIVE
→ are rol specializat în controlul simptomelor și nevoilor complexe;
→ intervine în problemele fizice, psihologice, sociale și spirituale asociate bolii;
→ ajută pacientul și familia în situațiile dificile și în planificarea îngrijirii;
→ devine cu atât mai important pe măsură ce nevoile paliative cresc.
Iar între cei doi nu ar trebui să existe un zid.
Ar trebui să existe o ușă deschisă.
Pentru că pacientul nu trebuie să aleagă între:
„îmi tratăm cancerul”
și
„avem grijă cm trăiesc cu acest cancer”.
Când situația o cere, trebuie să le facem pe amândouă.
Medicina bună nu înseamnă ca un singur medic să facă tot. Înseamnă ca fiecare medic să știe ce trebuie să facă — și când pacientul are nevoie de celălalt. ❤️
Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog
📍 București
29/09/2026
ONCOLOGIE ȘI ÎNGRIJIRI PALIATIVE – ZIUA 2/3
„Am cancer. Când merg la oncolog și când merg la medicul de îngrijiri paliative?”
După postarea de ieri, cred că merită să facem lucrurile și mai clare.
Pentru că un pacient oncologic poate ajunge să fie urmărit de mai mulți medici, iar uneori nu mai știe:
„Problema aceasta cui trebuie să i-o spun?”
Oncologului?
Medicului cu competență în îngrijiri paliative?
Amândurora?
Răspunsul depinde de problema pe care încercăm să o rezolvăm.
---
🔵 CÂND MERG LA ONCOLOG?
În primul rând, atunci când întrebarea este despre cancer și tratamentul oncologic.
De exemplu:
„Ce tratament trebuie să fac?”
„Mai funcționează chimioterapia?”
„Continuăm imunoterapia?”
„CT-ul arată că boala a progresat. Ce facem mai departe?”
„Trebuie schimbată linia de tratament?”
„Pot face următorul ciclu cu aceste analize?”
„Această reacție adversă poate fi de la tratamentul oncologic?”
Acestea sunt probleme care țin de oncologie.
Oncologul stabilește și coordonează strategia de tratament antineoplazic, urmărește răspunsul bolii și toxicitățile tratamentului și decide dacă terapia trebuie continuată, amânată, ajustată sau schimbată.
Un lucru foarte important:
Cancer metastatic ≠ automat „merg la paliație și nu mai merg la oncolog”.
Un pacient cu boală metastatică poate primi tratament oncologic luni sau ani, în funcție de tipul cancerului, biologia lui și răspunsul la tratament.
Dacă există o strategie antineoplazică indicată, oncologul continuă să aibă un rol central.
---
🟢 CÂND AM NEVOIE DE MEDICUL CU COMPETENȚĂ ÎN ÎNGRIJIRI PALIATIVE?
Atunci când boala sau tratamentele produc o povară simptomatică importantă, mai ales dacă problemele sunt multiple, persistente sau dificil de controlat.
De exemplu:
durere importantă sau dificil de controlat;
dispnee;
greață sau vărsături persistente;
constipație severă;
oboseală marcată;
tulburări importante de somn;
anxietate și suferință emoțională asociate bolii;
scăderea progresivă a capacității de a desfășura activitățile obișnuite;
nevoia unui plan complex pentru controlul simptomelor și îngrijirea la domiciliu.
Medicul cu competență în îngrijiri paliative are pregătirea necesară pentru evaluarea complexă a acestor probleme și pentru îmbunătățirea, pe cât posibil, a calității vieții pacientului și familiei.
Iar ghidurile moderne recomandă ca paliația specializată să nu fie rezervată exclusiv ultimelor zile de viață. La pacienții cu cancer avansat și nevoi paliative, ea poate fi integrată în paralel cu tratamentul oncologic activ.
---
🟠 ȘI CÂND MERG LA AMÂNDOI?
Foarte des.
Să luăm câteva exemple.
Pacient 1
Cancer mamar metastatic.
Primește hormonoterapie + terapie țintită.
Boala este controlată.
Nu are simptome importante.
➡️ Oncologul rămâne medicul central.
Nu trebuie trimis automat la paliație doar pentru că scrie „stadiul IV” în diagnostic.
Pacient 2
Cancer pulmonar metastatic.
Primește tratament oncologic și acesta continuă să fie indicat.
Dar pacientul are dureri importante, dispnee, insomnie și anxietate dificil de controlat.
➡️ Oncolog + medic cu competență în îngrijiri paliative.
Oncologul continuă strategia antineoplazică.
Medicul de îngrijiri paliative contribuie la controlul simptomelor și al celorlalte nevoi complexe.
Un medic nu îl înlocuiește pe celălalt.
Pacient 3
Cancer metastatic care a progresat după mai multe linii de tratament.
Starea generală s-a deteriorat semnificativ, iar un nou tratament antineoplazic nu mai oferă un raport beneficiu/risc rezonabil.
➡️ Aici obiectivul îngrijirii se poate schimba.
Îngrijirea paliativă poate deveni componenta predominantă a îngrijirii, cu accent pe confort, controlul simptomelor, calitatea vieții și sprijinirea pacientului și familiei.
Dar această tranziție trebuie să rezulte din evaluarea situației concrete, nu pur și simplu din faptul că pacientul are metastaze.
---
🔴 EXISTĂ ȘI SITUAȚII ÎN CARE NU AȘTEPTĂM PROGRAMAREA LA NICIUNUL
Asta este foarte important.
Îngrijirea paliativă nu înlocuiește medicina de urgență.
Un pacient oncologic cu dispnee severă apărută brusc, alterarea stării de conștiență, hemoragie importantă, deficit neurologic nou, convulsii sau alte simptome acute severe poate avea o urgență medicală sau oncologică.
În astfel de situații nu așteptăm următorul consult programat la oncolog sau la paliație.
Solicităm evaluare medicală urgentă.
---
Dar există și o zonă de suprapunere
Și aici apare o altă confuzie.
Dacă pacientul oncologic are durere, înseamnă că oncologul nu are voie să o trateze?
Bineînțeles că nu.
Oncologul trebuie să poată trata multe dintre simptomele frecvente ale pacientului oncologic și să gestioneze toxicitățile tratamentului pe care îl administrează.
La fel, medicul cu competență în îngrijiri paliative trebuie să înțeleagă contextul oncologic în care apar simptomele.
Diferența apare atunci când problema devine complexă.
Și tocmai aici este important ca medicul să știe nu numai ce poate face, ci și când este nevoie de expertiza celuilalt.
Pentru pacient, însă, regula poate fi mult mai simplă:
Problema este cancerul, răspunsul tumoral sau tratamentul antineoplazic?
➡️ ONCOLOG.
Problema principală este controlul unor simptome complexe și calitatea vieții?
➡️ MEDIC CU COMPETENȚĂ ÎN ÎNGRIJIRI PALIATIVE.
Cancerul este încă tratat, dar există și simptome/nevoi complexe?
➡️ AMÂNDOI.
Există o problemă acută severă care poate reprezenta o urgență?
➡️ EVALUARE MEDICALĂ DE URGENȚĂ.
---
Și poate cel mai important lucru:
Nu ar trebui să existe o competiție între oncologie și paliație.
Scopul nu este ca pacientul să fie „al oncologului” sau „al paliației”.
Scopul este ca fiecare problemă să fie tratată de medicul potrivit, la momentul potrivit.
Uneori oncologul este suficient.
Uneori avem nevoie și de medicul cu competență în îngrijiri paliative.
Iar uneori, pe măsură ce obiectivele tratamentului se schimbă, se schimbă și medicul care are rolul predominant în îngrijirea pacientului.
Nu diagnosticul de „cancer metastatic” decide singur cine trebuie să vă îngrijească. Nevoile dumneavoastră și existența sau nu a unui tratament oncologic cu beneficiu rezonabil sunt cele care stabilesc acest lucru.
Mâine discutăm partea poate cea mai delicată:
„Poate oncologul să facă și paliație? Și unde se termină competența oncologului și începe cea a medicului de îngrijiri paliative?”
Pentru că există o zonă de suprapunere.
Dar există și o limită.
Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog
📍 București
28/09/2026
ONCOLOGIE ȘI ÎNGRIJIRI PALIATIVE – ZIUA 1/3
„Dacă merg la îngrijiri paliative, înseamnă că oncologul a renunțat la mine?”
Este una dintre cele mai frecvente confuzii pe care le întâlnesc.
Pentru mulți pacienți și aparținători, expresia „îngrijiri paliative” este tradusă imediat prin:
„Nu mai există tratament.”
„Sunt în fază terminală.”
„Oncologul nu mai are ce să îmi facă.”
Dar îngrijirile paliative nu înseamnă automat niciunul dintre aceste lucruri.
Un pacient poate fi în tratament oncologic activ și, în același timp, să beneficieze de îngrijiri paliative.
Poate primi chimioterapie și paliație.
Imunoterapie și paliație.
Terapie țintită și paliație.
Hormonoterapie și paliație.
Pentru că oncologul și medicul cu competență în îngrijiri paliative au roluri diferite, chiar dacă există o zonă în care acestea se suprapun.
Ce face ONCOLOGUL?
Oncologul se ocupă de tratamentul oncologic al cancerului.
El stabilește strategia de tratament sistemic și urmărește evoluția bolii:
chimioterapie, imunoterapie, terapii țintite, hormonoterapie și alte tratamente antineoplazice, în funcție de tipul cancerului.
Oncologul urmărește răspunsul la tratament, interpretează evoluția oncologică în contextul investigațiilor, gestionează toxicitățile tratamentului și decide dacă acesta trebuie continuat, modificat sau schimbat.
Pe scurt, una dintre întrebările principale ale oncologului este:
„Cum tratăm și controlăm cancerul?”
Și ce face MEDICUL CU COMPETENȚĂ ÎN ÎNGRIJIRI PALIATIVE?
Acesta se concentrează în special asupra suferinței produse de boală și asupra calității vieții pacientului.
Durere.
Dispnee.
Greață și vărsături.
Oboseală importantă.
Tulburări de somn.
Anxietate și alte simptome care afectează viața de zi cu zi.
În situațiile complexe, medicul de îngrijiri paliative poate optimiza controlul simptomelor, poate ajuta pacientul și familia să gestioneze o boală avansată și poate participa la planificarea îngrijirilor în funcție de nevoile și obiectivele pacientului.
Îngrijirea paliativă privește omul dincolo de tumoră: simptomele, funcționarea zilnică și nevoile psihologice, sociale și spirituale fac parte din această abordare. Organizația Mondială a Sănătății descrie paliația tocmai ca pe o abordare destinată îmbunătățirii calității vieții pacientului și familiei sale.
Atunci când intră paliația în poveste?
Aici apare probabil cea mai importantă idee a postării:
Nu trebuie să așteptăm ultimele zile de viață.
Îngrijirea paliativă poate fi introdusă în paralel cu tratamentul oncologic activ, atunci când nevoile pacientului o justifică.
În oncologia avansată, recomandările ASCO susțin integrarea precoce a îngrijirii paliative specializate alături de tratamentul oncologic, în special pentru pacienții cu simptome necontrolate sau probleme legate de calitatea vieții.
Să luăm un exemplu.
Un pacient are cancer pulmonar metastatic.
Primește imunoterapie și boala este controlată.
Dar are dureri importante, dispnee, insomnie și o povară simptomatică dificil de gestionat.
Trebuie să aleagă între oncolog și paliație?
Nu.
Oncologul poate continua tratamentul antineoplazic și monitorizarea cancerului.
În același timp, medicul cu competență în îngrijiri paliative poate interveni pentru controlul simptomelor și îmbunătățirea calității vieții.
Pacientul nu este „trimis la paliație pentru că nu mai avem ce să facem”.
Din contră.
Adăugăm încă un medic și încă un nivel de îngrijire pentru că există lucruri pe care le putem face mai bine împreună.
Și există dovezi pentru această abordare?
Da.
Integrarea precoce a îngrijirii paliative în oncologie a fost studiată inclusiv în studii randomizate. Un studiu devenit clasic, publicat în New England Journal of Medicine la pacienți cu cancer pulmonar metastatic non-microcelular, a arătat o calitate a vieții mai bună și mai puține simptome depresive la pacienții care au primit precoce îngrijire paliativă integrată cu tratamentul oncologic; studiul a raportat și o supraviețuire mediană mai lungă, deși acesta nu era obiectivul său principal.
Asta nu înseamnă că „paliația tratează cancerul”.
Înseamnă că a trata corect pacientul înseamnă mai mult decât a trata tumora.
Există însă și momentul în care rolurile se schimbă.
Pe măsură ce boala evoluează, balanța dintre oncologie și paliație se poate modifica.
La început poate predomina tratamentul oncologic.
Ulterior poate fi nevoie din ce în ce mai mult de medicul de îngrijiri paliative.
Iar dacă ajungem într-un moment în care tratamentul antineoplazic nu mai oferă un beneficiu rezonabil, îngrijirea paliativă poate deveni componenta principală a îngrijirii.
Dar asta este foarte diferit de a spune:
„Paliația începe când oncologia se termină.”
Nu.
De multe ori, ele trebuie să existe în același timp.
---
Și aici vreau să rămână mesajul acestei prime zile:
Oncologul se ocupă de strategia oncologică și tratamentul cancerului.
Medicul cu competență în îngrijiri paliative se ocupă specializat de controlul simptomelor, calitatea vieții și nevoile complexe asociate bolii.
Uneori aveți nevoie predominant de primul.
Uneori predominant de al doilea.
Și foarte des, în anumite etape ale unei boli oncologice avansate, aveți nevoie de amândoi.
A merge la un medic de îngrijiri paliative nu înseamnă că oncologul a renunțat la dumneavoastră.
Poate însemna exact contrariul:
că încercăm să avem grijă nu numai de cancer, ci și de omul care trăiește cu el. ❤️
Mâine: „Am cancer. Concret, când rămân la oncolog și când trebuie să merg la medicul de îngrijiri paliative?”
Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog
📍 București
26/09/2026
„Eu cred în Dumnezeu. Mai trebuie să fac tratamentul?”
Uneori, în cabinet, credința intră în discuție înaintea tratamentului.
„Domnule doctor, eu cred că Dumnezeu mă poate vindeca.”
Și nu cred că răspunsul corect este să îi spui unui om să renunțe la credință.
Pentru foarte mulți pacienți, credința este unul dintre lucrurile care îi ajută să treacă prin cea mai grea perioadă a vieții lor.
Poate aduce liniște atunci când există multă teamă.
Poate oferi sens într-un moment care pare lipsit de sens.
Poate diminua sentimentul de singurătate.
Poate ajuta omul să accepte că există lucruri pe care nu le poate controla.
Și uneori îi dă pur și simplu puterea necesară pentru a se ridica dimineața și a merge din nou la spital.
Nu văd nimic greșit în asta.
Din contră.
Dacă rugăciunea vă liniștește, rugați-vă.
Dacă mersul la biserică vă face bine, mergeți atunci când starea de sănătate vă permite.
Dacă vreți să vorbiți cu un preot sau cu un duhovnic, vorbiți.
Dacă familia se roagă împreună cu dumneavoastră și asta vă ajută să continuați, păstrați lucrul acesta.
Credința și spiritualitatea pot reprezenta resurse reale de sprijin pentru pacientul oncologic.
Dar există o limită pe care mi-aș dori să nu o depășim.
Credința nu trebuie să vă îndepărteze de tratament.
Problema apare atunci când cineva spune:
„Nu mai fac chimioterapia. Dumnezeu mă va vindeca.”
sau
„Dacă am suficientă credință, nu mai am nevoie de operație.”
Aici cele două lucruri sunt puse într-o competiție care nu trebuie să existe.
Pentru că medicina nu poate măsura credința unui om.
Dar poate măsura efectul unui tratament.
Putem vedea dacă o tumoră se micșorează.
Putem măsura riscul de recidivă.
Putem compara mii de pacienți.
Putem afla dacă un tratament crește șansa de vindecare sau prelungește viața.
De aceea, atunci când recomandăm chirurgie, radioterapie, chimioterapie, hormonoterapie, terapie țintită sau imunoterapie, recomandarea nu este făcută pentru a concura cu Dumnezeu.
Este făcută pentru că acestea sunt instrumentele despre care avem dovezi că pot trata boala.
Credința poate merge alături de ele.
Poate chiar să vă ajute să le parcurgeți.
Să aveți mai multă liniște înaintea unei operații.
Să găsiți puterea pentru următoarea ședință de chimioterapie.
Să tolerați mai ușor incertitudinea dintre două evaluări.
Să acceptați ajutorul familiei.
Să păstrați speranța într-o perioadă în care medicina nu poate promite totul.
Dar nu trebuie să alegem:
ori Dumnezeu, ori oncologul.
Poate exista și:
Dumnezeu și oncologul.
Credință și tratament.
Rugăciune și chimioterapie.
Biserică și radioterapie.
Speranță și medicină bazată pe dovezi.
Una poate avea grijă de lucruri la care cealaltă nu poate răspunde.
Și poate tocmai de aceea pot exista împreună.
Mai există însă ceva important.
Uneori, în jurul pacientului apar oameni care îi spun:
„Dacă ai credință adevărată, te vei vindeca.”
Mi se pare o povară nedreaptă.
Pentru că atunci când boala progresează, pacientul poate ajunge să creadă că nu s-a rugat suficient, că nu a crezut suficient sau că a făcut ceva greșit.
Cancerul nu este un test al valorii unui om.
Iar evoluția unei boli nu măsoară cât de puternică este credința lui.
Poți avea o credință profundă și să ai o boală dificilă.
Poți urma toate recomandările medicale și boala să progreseze.
Și poți continua să speri fără să negi realitatea.
Poate că acesta este echilibrul pe care mi-aș dori să îl păstrăm:
Rugați-vă dacă rugăciunea vă ajută.
Credeți dacă această credință vă dă putere.
Păstrați aproape oamenii și lucrurile care vă aduc liniște.
Dar, în același timp:
mergeți la investigații.
faceți tratamentul recomandat.
spuneți oncologului ce suplimente sau terapii complementare utilizați.
și nu întrerupeți un tratament oncologic eficient pentru promisiunea că altcineva vă poate vindeca doar prin credință.
Nu trebuie să renunțăm la una pentru a o păstra pe cealaltă.
Uneori, speranța poate însemna să te rogi seara și să mergi la tratament dimineața. ❤️
Și cred că am o întrebare foarte bună pentru final, care poate aduce engagement fără să fie forțată:
Pentru dumneavoastră, credința a fost un sprijin în timpul bolii sau al unei perioade grele?
Dr. Raul Tirinescu – Medic Oncolog
📍 București
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Telephone
Website
Address
Strada Frăsari 1
Voluntari
077190
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Dr. Tirinescu Raul posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.